N-am fi reluat discuția despre Premiul „Mihai Eminescu” după ce am prezentat manifestarea de la Botoșani în numărul precedent al României literare, dacă n-ar fi urmat, în presa scrisă și pe internet, un întreg scandal legat de prestigiosul eveniment. Există și un alt motiv al reluării: protagoniștii scandalului sunt aceiași care, în 2015, au contestat acordarea Premiului lui Gabriel Chifu. Astăzi, ei îl contestă pe Liviu Ioan Stoiciu, laureatul ediției din 2018, și, ca și în urmă cu patru ani, pun la îndoială corectitudinea modului de desfășurare a votului și, cireașa de pe tort, valabilitatea Regulamentului. Scandalul a pornit de la publicarea în „Observator cultural” a unei scrisori semnate de patru membri ai juriului (o puteți citi în pagina 5), însoțită de un articol grobian și tendențios al lui Ovidiu Șimonca. Înainte ca doi dintre semnatarii scrisorii să declare că premiul a fost acordat corect, Dan Lungu s-a adresat forurilor locale de la Botoșani cu grave acuzații de incorectitudine pe care le-ar fi săvârșit juriul. În „Dilema Veche”, Marius Chivu consideră la rândul lui că totul ar fi o „rușine națională”. Într-o emisiune de la Radio România Cultural, Mircea Martin și C. Abăluță au prezentat într-o manieră confuză întreaga situație. Intervențiile de pe internet aproape că nu mai contează.
Spre buna informare a opiniei publice, publicăm în numărul de față o explicație a coordonatorului Premiului „Mihai Eminescu”, Gellu Dorian, scrisoarea celor patru și declarațiile a patru dintre membrii juriului (inclusiv, doi dintre autorii scrisorii!) referitoare la caracterul perfect regulamentar al acordării premiului. Mult zgomot pentru nimic, așadar, ca și în 2015. Nu însă fără a pune într-o lumină proastă una dintre cele mai importante manifestări literare din ultimele trei decenii. (N.M.)
O explicație necesară
Ediția a XXVIII-a a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” a decurs normal, fără probleme: de la sondajele pentru nominalizări și nominalizările anunțate la finalul lunii decembrie anul trecut, până la jurizarea, conform regulamentului, prin vot secret. Totul a mers bine pînă în ziua de 14 ianuarie, ora 22, cînd un membru al juriului m-a anunțat că laureatul desemnat de juriu, Constantin Abăluță, nu mai poate veni la Botoșani să i se înmîneze premiul.
Derulasem deja o zi din program. I-am invitat la Botoșani pe toți nominalizații. Inițial au confirmat toți, apoi unii au așteptat o decizie a juriului: unul, de la Paris, a așteptat confirmarea juriului, care a ales altceva, altul, pe motive de sănătate, înțelegînd că absența lui de la Botoșani implică imposibilitatea de a obține premiul, iar altul, de asemenea, aștepta decizia juriului, care, după cum ați văzut mai sus, nu i-a fost favorabilă din prima. Prin urmare aveam la Botoșani trei nominalizați prezenți în ziua de 14 ianuarie și pe al patrulea, chiar laureatul, pe drum. Eram sigur de acest fapt. Și, ca să fiu sigur că ajunge, toată ziua de 14 ianuarie l-am sunat pe domnul Constantin Abăluță, dar nu mi-a răspuns. Timp în care, în schimb, acesta îi cerea unui membru al juriului să intervină pe lîngă organizatori să i se dea premiul în absență. Asta am aflat abia la ora 22. După ora 22 a zilei de 14 ianuarie, după ce am aflat acest lucru, i-am telefonat domnului Nicolae Manolescu, președintele juriului, să vedem ce putem face. Domnia sa ne-a spus să reluăm votul. Dintre membrii juriului aveam prezenți la Botoșani patru – Ion Pop, Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu și Ioan Holban, desemnat de președintele juriului să oficieze în gală decernarea premiului, alături de primarul Municipiului Botoșani. Și la telefon, pe Nicolae Manolescu. Ceilalți doi membri ai juriului, Mircea Martin și Cornel Ungureanu, absenți, dar care își dăduseră votul prin e-mail, nu au putut fi contactați telefonic. Discuțiile au durat peste noapte, iar a doua zi, după insistențele unui membru al juriului cu care Constantin Abăluță ținea legătura, laureatul așteptat mi-a spus și mie la telefon că nu poate fi prezent la Botoșani, invocînd motive de sănătate ( membrului juriului cu care a ținut legătura i-a spus că soția a făcut infarct și stă cu ea la spital, iar mie mi-a spus așa: „Cum credeai dumneata că la cele 48 de kilograme ale mele aș putea urca pe scena galei de la Botoșani să-mi ridic premiul – nu pot veni!”). I-am explicat ce spune regulamentul și a înțeles abia în acel moment situația și a acceptat-o. Dar, se vede după ce a urmat, nu s-a resemnat. S-a purces astfel, la ora 8,30, în dimineața zilei de 15 ianuarie, cu cei patru membri ai juriului prezenți și prin telefon cu domnul Nicolae Manolescu, la reluarea votului, în spiritul regulamentului în funcțiune, care spune în cel de al doilea alineat: „(…) În cazul în care, din motive obiective, poetul desemnat de juriu nu poate fi prezent, următorul poet dintre cei nominalizați, va fi laureat. De asemenea, dacă poetul desemnat de juriu a avut unanimitate de voturi și este indisponibil, se va relua procedura de jurizare.” Cum Constantin Abăluță nu a avut unanimitate de voturi, ci doar 5 voturi, iar următorul nominalizat, Liviu Ioan Stoiciu, 2 voturi, acesta din urmă a fost desemnat laureat, cu voturile celor prezenți și cu acceptul telefonic al celui de al cincilea, președintele juriului. Ceilalți doi membri ai juriului, absenți, la acea oră nu au putut fi contactați telefonic.
Acesta este filmul exact al celor petrecute în noaptea zilei de 14 și dimineața zilei de 15 ianuarie. Nu puteam schimba regulamentul în timpul jurizării, cum ar fi dorit, cu insistență unul dintre jurați, susținut de un altul. Nici pe viitor, dacă ar fi să schimbăm ceva din regulament, acel alineat al acestuia nu va putea fi modificat, pentru că este firesc, obligatoriu, onorant și pentru el, ca laureatul să onoreze comunitatea care îi acordă premiul și distincția de Cetățean de onoare cu prezența sa în gală.
În restul zilei s-a derulat programul așa cum a fost pregătit.
În aceste condiții fost anunțat Liviu Ioan Stoiciu, imediat după ora 8 și 30 de minute, să fie prezent la Botoșani, pentru gala de decernare a premiului. A acceptat și astfel am putut anunța primăria cine este noul laureat. Dar, între timp, a apărut situația care a creat motivele discuțiilor de după gală: Constantin Abăluță, în seara zilei de 13 ianuarie, m-a anunțat că va sosi la Botoșani cu soția, cu o mașină a unui prieten. Mi-a transmis contul și copia cărții de identitate. Acestea au ajuns în acea seară, prin e-mail, la primărie, care, în generozitatea sa, dorind să ofere totul pentru bunul mers al acestei ediții, a virat, în decursul zilei de 14 ianuarie, suma cuvenită în contul laureatului. Nu s-a mai putut face nimic în dimineața zilei de 15 ianuarie: banii ajunseseră în contul domnului Constantin Abăluță, care, înțelegînd, deci, situația, a promis că va returna suma primită în cont: ceva în jurul sumei de 31 mii lei, diferența ce a rămas după ce au fost reținute cele legale din suma totală de 35 mii lei, cît este valoarea brută pecuniară a premiului. Dacă domnul Constantin Abăluță i-ar fi anunțat din timp, corect, pe organizatori că nu vine la Botoșani, toate aceste neajunsuri n-ar fi avut loc.
Cele ce au urmat, declarațiile de presă, ale dlui Abăluță și ale unui membru al juriului care nu a fost prezent la Botoșani, o scrisoare deschisă adresată de un senator primarului Municipiului Botoșani, valurile online, făcute de mereu aceiași nemulțumiți, cărora, pasămite, le-a venit apa la moară, toate țin de siajul pe care astfel de incidente nedorite le creează. Unora regulamentul li se pare abuziv, aberant și așa mai departe. Recunoaștem, este perfectibil, dar este un regulament care, prin respectarea lui, a făcut din acest premiu oferit de douăzeci și opt de ani de Primăria Municipiului Botoșani cel mai rîvnit și respectat premiu literar din România – asta recunosc chiar și cei care l-au contestat vehement în ultima vreme, căutînd „neregularități”, care, iată, se vede și acum, devin foarte grave doar în mintea lor. Cum ar fi reacționat aceștia sau botoșănenii, oficialitățile, care așteaptă timp de un an să vadă, în cadrul galei pe 15 ianuarie, la Botoșani, un poet important, care devine și cetățean de onoare al Municipiului, deci cum ar fi reacționat aceștia dacă premiul ar fi fost acordat unei fotografii cu un nume sub ea, însoțită de scuzele organizatorilor și juriului că laureatul nu poate fi prezent din varii motive, fie ele și obiective? Un astfel de precedent ar duce premiul în derizoriu, s-ar transforma într-un soi de ajutor social, urmînd, evident, în timp, alte și alte absențe de la gala de decernare, care ar diminua, în fața celor care oferă din banii lor acest premiu, interesul față de un eveniment ce le scoate orașul în lume.
Un astfel de premiu, dacă onorează, trebuie onorat cu prezența, nu numai cu opera, pe care critica literară o va așeza acolo unde îi este locul.
Prin urmare, în esența derulării evenimentelor și la această ediție, Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia nu a căzut în ridicol, ci și-a făcut cunoscută, poate mai bine ca pînă acum, regula după care se acordă de atîția ani și de la care cei ce asigură financiar acest cadru generos nu vor să se abată.
Gellu Dorian
Un mare poet nedreptățit
în legătură cu acordarea Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” din acest an, subsemnații, membri ai juriului, ne simțim obligați moral să facem următoarea declarație:
Votul inițial, valabil până în dimineața zilei de 15 ianuarie 2019, a fost acordat cu o majoritate de cinci voturi din șapte, poetului Constantin Abăluță. Întrucât laureatul nu a putut ajunge la Botoșani, a fost invocat regulamentul sau cutuma, întărite de decizia președintelui Uniunii Scriitorilor, consultat în acest sens, conform cărora premiul nu se acordă decât dacă poetul câștigător este prezent la ceremonia oficială a decernării înaltei distincții.
Or, în cazul lui Constantin Abăluță, a intervenit o întâmplare nefericită: acesta, fiind foarte slăbit fizic în urma unei operații extrem de grave, nu s-a putut deplasa la Botoșani, în ciuda dorinței sale, întrucât soția sa, de al cărei sprijin avea neapărată nevoie, a suferit ea însăși un accident vascular. Este vorba, prin urmare, de un caz de forță majoră.
În această situație extremă, cei doi membri ai juriului prezenți la Botoșani, adică Ion Pop și Al. Cistelecan, au apreciat că amintitul regulament impus ritualului premial nu mai poate rămâne valabil, din motive foarte clare. În nicio situație similară din lume, un asemenea regulament nu se aplică, fiindcă valoarea unei opere confirmată de un juriu expert nu poate fi contestată prin invocarea de motive formale rigide, care nu țin seama de motivația concretă a unei asemenea absențe.
Din păcate, această replică a noastră n-a avut efect, drept care, pentru a nu tulbura grav desfășurarea evenimentului, programat pentru după-amiaza aceleiași zile, s-a hotărât acordarea premiului poetului nominalizat care s-a clasificat pe locul al doilea, adică lui Liviu Ioan Stoiciu. Raportul de voturi de cinci la doi n-a mai fost luat în seamă.
Nu am considerat că e oportun să anunțăm public această răsturnare de situație la Botoșani, fiindcă n-am dorit să tulburăm frumoasa ceremonie și, mai ales, nu am dorit ca valorosul poet Liviu Ioan Stoiciu, care merita și el acest premiu, pentru care fusese de mai multe ori nominalizat, să se simtă cât de cât jignit. De altfel, unul dintre membrii juriului, Ion Pop, a rostit o meritată Laudatio a scrisului său, în momentul decernării distincției.
Rămâne, însă, ca un fapt incontestabil privarea strident injustă a poetului Constantin Abăluță de acest semn de înaltă prețuire națională, de mult meritată, intervenită intempestiv, din motive cu totul exterioare valorii operei, motive pur formale, de o rigiditate greu de justificat în situația dată. Un Premiu Național de o asemenea importanță nu trebuia să fie refuzat unui scriitor din elita literaturii române actuale în situația dificilă în care s-a aflat și care i-a interzis în chip evident deplasarea de la București la Botoșani. Considerăm în continuare că acest punct al regulamentului premial este inacceptabil, iar accidentul foarte neplăcut de acum n-ar trebui să se mai producă în viitor.
Poetul Constantin Abăluță a fost grav nedreptățit . Valoarea operei sale nu merita o asemenea ofensă. Subsemnații, membri ai juriului, ținem, de aceea, să se înregistreze această declarație de recunoaștere suplimentară a unei creații de înaltă valoare, care trebuie să rămână prezentă măcar simbolic în biografia poetului.
16 ianuarie 2019
Al. Cistelecan
Mircea Martin
Ion Pop
Cornel Ungureanu
