O formă larg răspândită a acțiunii sociale negative e etichetarea. Atunci când nu-ți place ori nu-ți convine cineva, scoți din tolba cuvintelor jignitoare pe cel mai degradant și-l înfigi direct în fruntea adversarului. În clipa de față, în mediile culturale abundă etichetele de comunist și fascist. Prin comparație cu vastul repertoriu de epitete zoologice din …
*** Mi-am propus, în acest roman, nu știu cât am și reușit, să creez o situație epică și să descriu un loc/ locus/ topos, care, amândouă, și povestea și locul, sunt arhetipale pentru condiția umană. S-ar zice, de neocolit. Am convingerea că, la nivel mental, la nivelul imaginației, al vieții sufletești, toți am trăit sau …
Săptămâna trecută, când încheiam această cronică citându-l pe premierul japonez Shinzo Abe, care declara că Tokio va găzdui „fără probleme JO 2020“, îmi mărturiseam speranța și, deopotrivă, îndoiala, adăugând: „Ce bine-ar fi să fie așa!“ N-a fost să fie însă, pentru că Olimpiada de la Tokio, programată între 24 iulie și 9 august, este deja …
In memoriam Țicu Goldstein Existența ca om a lui Cilibi Moise a fost una împovărată de griji, din care cea mai apăsătoare era aceea a pîinii zilnice pentru el și pentru numeroasa lui familie, alcătuită din soție și din zece copii. A murit, răpus de tifos, la vîrsta de 58 de ani. Ca scriitor, în …
Din motive explicabile prin zdruncinata noastră istorie, intelectualii au jucat în viața publică a României moderne roluri de prim rang. Ei au suplinit, cu imaginație și informație, slăbiciunile unui sistem politic aflat mereu în stare de criză și reinventare. La noi, noțiunea de partid a fost întotdeauna înțeleasă etimologic. Faptul că „partid“ provine din „parte“ …
Pandemia de coronavirus care a lovit mapamondul nu avea cum să ocolească arenele. Firește, la vremurile astea, nici nu mai era loc de întreceri sportive, fie și numai evocând vechea zicere a lui Juvenal, care ne punea în gardă că pentru un corp sănătos e nevoie de o minte sănătoasă. Or, mintea sănătoasă ne dictează …
cu câțiva ani în urmă, am văzut, la Paris, lângă Centrul Georges Pompidou și Muzeul Brâncuși, mai mulți copaci împodobiți cu cărți. Erau agățate de ramuri și fluturau ușor în adierea vântului și, deși era încă toamnă, așa cum atârnau în copaci puteau evoca și un dar al Crăciunului ce avea să vină. Le priveam …
în mod paradoxal, Thanks for the Dance, un album al absenței, confirmă cu acuitate o prezență: e ca și cum Leonard Cohen ar fi printre noi, oferindu-ne încă unul din produsele lui îndelung cizelate (Adam Cohen folosește cuvântul la propriu: „dăltuite” /,„chiseled”). Liniare, monotone, atente să nu iasă din matca atent construită a creației anterioare, …
În panica generată de răspândirea coronavirusului, care a cuprins întreaga lume, închizând școli, universități și săli de teatru, arenele sportive au rămas și ele cu tribunele pustii, cum s-a întâmplat și duminică seară, în București, la derby-ul dintre FCSB și Craiova. În ciuda acestei nebunii crescânde, la oaza însorită a Paradisului Verde de la marginea …
În anii ‘70-‘80, decembrie era luna almanahurilor. Almanahurile erau niște încropeli editoriale anuale conținînd curiozități, glume, careuri de cuvinte încrucișate, epigrame, întîmplări mai puțin cunoscute. Un „de toate pentru toți” care ținea loc de internet, de google, de Wikipedia. Erau foarte bune almanahurile de la „Flacăra”, dar și, paradoxal, cel de la „Scînteia”. Pentru cititorul …
De multe ori mă văd în situația de-a nu ști ce să fac cu viața, altfel spus, nu mai știu să trăiesc. Pare o prostie ce spun, dar se bazează pe un sentiment acut al dezorientării, dublat însă de o luciditate de fier. Mă întreb cine sunt, dacă nu cumva sunt altul decât cel la …
Adam Cohen vorbește, într-un interviu acordat NPR (National Public Radio), despre dubla dimensiune a creației tatălui său. Amestecul de sentimentalism și de simț al datoriei nu l-a părăsit niciodată. El pare să se fi accentuat în ultimii ani, atingând în Thanks for the Dance unul dintre punctele de maximă intensitate. Dintre multe lucruri pentru care …
