Tokio 2020, Olimpiada compromisă

Săptămâna trecută, când încheiam această cronică citându-l pe premierul japonez Shinzo Abe, care declara că Tokio va găzdui „fără probleme JO 2020“, îmi mărturiseam speranța și, deopotrivă, îndoiala, adăugând: „Ce bine-ar fi să fie așa!“ N-a fost să fie însă, pentru că Olimpiada de la Tokio, programată între 24 iulie și 9 august, este deja compromisă. Canada și Australia, două forțe redutabile ale sportului internațional, au anunțat luni dimineață că, dacă CIO (Comitetul Internațional Olimpic) nu decide amânarea acestei ediții a jocurilor, din cauza pericolului reprezentat de COVID-19, vor boicota marea competiție. Și nu sunt nici pe departe singurele țări dinspre care curg semnale similare. Președintele Donald Trump a propus încă de acum două săptămâni același lucru, iar zilele trecute Federația americană de atletism (USATF) a somat Comitetului Olimpic al Statelor Unite să ceară oficial contramandarea JO de la Tokio, pentru a nu pune în pericol viața sportivilor. Poziții similare au mai venit și din Marea Britanie, Spania, Brazilia, Norvegia, Slovenia, Grecia și Polonia, atletul polonez Piotr Malachowski, dublu medaliat olimpic, explicând că Olimpiada nu trebuie să se transforme în …„Jocurile morții“!

Lucrurile sunt deja clare, iar președintele CIO, Thomas Bach, deși aflat sub o uriașă presiune internațională, întârzie decizia cu încă o lună, încercând evident să mai tragă de timp. Domnia sa reamintește că Olimpiadele au mai fost boicotate – menționând-o pe cea de la Moscova, din 1980, dar uitând-o pe următoarea, de la Los Angeles 1984- și subliniază ce costuri uriașe ar impune amânarea cu un an a ediției de laTokio. Aici are perfectă dreptate, fie și numai gândindu-ne că japonezii au cheltuit până în prezent circa 80 de miliarde de dolari pentru organizarea JO, dintre care jumătate numai pentru construirea arenelor sportive, a satului olimpic și a altor spații de cazare. De altfel, între variantele luate în calcul la momentul acesta se numără și eventualitatea unor competiții olimpice parțiale, adică la doar unele discipline, ceea ce poate părea absurd, deși s-a mai întâmplat în istoria olimpică. Episodul a fost consemnat chiar la a doua ediție a Jocurilor Olimpice moderne, din 1900, când tocmai Franța, țara baronului Pierre de Coubertin, a organizat Olimpiada. Cum însă tot atunci Parisul era și gazda Expoziției Universale, căreia i se acordase prioritate absolută, o mulțime de probe olimpice au fost eșalonate pe parcursul a…5 luni, iar învingătorilor nici nu li s-au mai decernat medaliile cuvenite! Tot rateu a fost și ediția următoare, de la Chicago 1904, la care din Europa n-au venit decât 29 de sportivi (dintre cei doar 687 de participanți), așa că precedente sunt suficiente. Bașca edițiile Jocurilor Olimpice din 1916, 1940 și 1944, contramandate de cele două războaie mondiale!

Domnul Bach tărăgănează totuși lucrurile și, într-o lungă scrisoare deschisă adresată tuturor olimpicilor lumii, anunță că deciziase va lua peste o lună: „…În lumina deteriorării constante a situației la nivel mondial, conducerea Comitetului Olimpic Internațional a inițiat următorul pas în scenarii. Împreună cu părțile implicate, am demarat discuții detaliate pentru a completa evaluarea stării de sănătate a planetei și impactul pe care îl are asupra Jocurilor Olimpice. Includem inclusiv scenariul amânării. Muncim din greu și suntem încrezători că vom finaliza discuțiile în mai puțin de 4 săptămâni.“

Să sperăm și noi că sănătatea planetei se va îmbunătăți substanțial în luna următoare, dar semnale convingătoare în acest sens nu prea sunt și, oricum, Olimpiada de la Tokio este practic compromisă. Ne-o certifică anunțurile de boicot, vocile atâtor țări care își apără sănătatea propriilor sportivi și, nu în ultimul rând, cifrele sondajului de opinie dat publicității de Agenția Kyodo: 70% dintre japonezi nu cred că Jocurile Olimpice din 2020 mai pot avea loc!

PS: Marți, 24 martie, la închiderea ediției, CIO a decis amânarea cu un an a Olimpiadei de la Tokyo.