Multe am văzut în viață: Regi, regine pe sprînceană; Astăzi, iată, iese-n față Și un virus cu coroană. Zile în șir m-am întrebat: „De ce-i tot zic noul coronavirus“, pentru că nu-i cunoșteam precursorii. Pînă la urmă, m-am lămurit. Care vasăzică, COVID-19 este al 7-lea coronavirus din seria celor infecțioase pentru om. Este asemănător, în …
Se întâmplă atât de multe lucruri „interesante“ în jur, încât mi-am propus să fiu dinadins plicticos. Deși încartiruit în unitatea militară domiciliară, programul meu nu diferă prea mult, în aceste zile ale pandemiei, de cel pe care mi l-am asumat de ani de zile. O mare parte a timpului o petrec printre cărți, citind și, …
De-a lungul și de-a latul lumii, sportul e aproape muribund. Carantina prelungită a pustiit stadioanele, sălile polivalente, piscinele olimpice și toate celelalte arene, în vreme ce actorii competițiilor mimează antrenamentele acasă, inventând diverse exerciții, chipurile de întreținere, dar care nu sunt altceva decât noi feluri de a face haz de necaz. Tot e bine că …
Ne amintim: în anul 2018, când se împlineau 100 de ani de la Marea Unire, revista noastră a avut ideea să scoată un supliment dedicat acestui eveniment istoric de răscruce. Atunci, l-am cooptat în echipa noastră, ca redactor pentru supliment, pe Cristian Pătrășconiu. El a fost sufletul și mintea acestui proiect. A pus dăruire, inteligență …
Livresc și putred de imagini literare cum sunt, eu văd mai întâi reflecția culturală și abia apoi realitatea. De pildă, atotprezentele măști de protecție contra coronavirusului se leagă automat pentru mine de „omul cu masca de fier“ al lui Dumas, dar și de botnițele țăranilor ce culegeau struguri, dintr-un roman proletcultist al lui Zaharia Stancu. …
Titlul acesta sună ca „tusea și junghiul“, dar nu mi se pare deloc inadecvat. Acum doi ani, dar și acum s-au semnalat cazuri, eram îngroziți de pesta porcină care a făcut ravagii în zootehnia românească. Evident, nu bănuiam ce o să urmeze. Spuneam într-un articol publicat tot aici, în revistă, că pesta aceasta evocă episodul …
La ora asta, când stăm blocați în case, tânjind după mișcarea în aer liber și după revenirea vieții noastre la normalitate, sportul de pretutindeni e și el în carantină prelungită. Dar, dacă vedetele lipsesc din arene, iar de pe margine ni se zugrăvește chiar… sfârșitul lumii, niște șmecheri s-au gândit să folosească momentul pentru a …
Regăsesc, într-un mare cotidian, un text apărut şi acum cîteva săptămîni, sub acelaşi antet aiuritor: „Atenţie : nu este vorba de un concurs sau o tragere la sorţi [,] ci de o străfulgerare de clarviziune, avută de marea noastră clarvăzătoare Eva Gabor.” Urmează, cu litere foarte mari : „În anul 2020, datorită zilei dumneavoastră …
S -a stins din viață, la Paris, în noaptea dintre 24 și 25 martie, Paul Goma, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori români și cei mai curajoși opozanți anticomuniști. Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935, în Orhei, Basarabia, într-o familie de învăţători români. După ocuparea Basarabiei de către fosta URSS, s-a mutat …
Totul e blocat. Și, în același timp, totul pare să funcționeze. Nu văd încă în jur semne de frică, dar îngrijorare citesc pe fețele tuturor. Îngrijorare și stupoare. Ceva între „Cum poți fi persan?”, întrebarea identitară a lui Montesquieu, și „Cum poți să nu devii coronavirusat?”, îndemnul medical al acestor zile. Dacă ar fi …
Că fotbalul de pretutindeni e în carantină, știți de-acum. Excepție face China, evident, unde criza cică s-a (cam) sfârșit, iar campionatul e gata să reînceapă. Belarus-ul nu se pune, că lui Lukasenko oricum nu-i pasă de coronavirus, deși ar trebui măcar să tragă cu ochiul spre Maica Rusie, unde tocmai a-nceput prăpădul! Cert e că …
Ne-am temut, de când ne știm, de cei mari, începând cu cel mai mare dintre toți, care e Dumnezeu. În vremea copilăriei mele, cea mai importantă instituție din lumea satului era Frica de Dumnezeu. Această frică era paznicul de fiecare zi al legilor morale după care trăiau oamenii. Nu-l văzuse nimeni pe Dumnezeu. Dar …

