Ochiul magic – nr.13

Care este adevărata… …problemă pe care o ridică manifestările de sâmbăta trecută contra restricțiilor? În niciun caz, dreptul oamenilor de a manifesta, pe care îl invocă atât cei care găsesc normale protestele, cât și cei care le resping. Trebuie să fii naiv să crezi că dreptul cu pricina îi preocupă cu adevărat pe protestatari. Cronicarul …

Avem o instituție, ce facem cu ea

Avem o instituție, Uniunea Scriitorilor. Are vechime, are prestigiu. E centenară, și-a schimbat numele, dar funcționează fără încetare din 1909, fiind condusă, între alții, de Rebreanu și de Sadoveanu și i-a inclus, de-a lungul vremii, pe mai toți marii scriitori români. Și are prezent. E o organizație de breaslă bine organizată și care funcționează coerent, …

Noutăți editoriale

  Dintre volumele care ne-au sosit la redacție, semnalăm câteva. Astfel, la Editura Junimea, apare Viața fără lume, o nouă culegere de versuri de Ioan Moldovan. Cităm poemul care încheie această carte (care deja este receptată critic în acest număr al revistei noastre printr-o cronică de Andrea H. Hedeș): „Prilej târziu, mult prea târziu, de …

Bref

Ce se întâmplă pe puntea corabiei De curând, Cronicarul a fost oaspete în redacția uneia dintre revistele literare ale USR. Să spunem ceea ce cititorii noștri de bună seamă știu, și anume că acest personaj, Cronicarul, este unul anonim și colectiv, un nume generic în care, pe rând, se plasează când unul, când altul dintre …

Comunicat

Având în vedere recentele dezinformări aduse în spațiul public și în rândurile scriitorilor, prin care se denaturează în mod grav consecințele soluției pronunțate în dosarul nr. 18753/299/2017, facem următoarele precizări: Prin cererea înregistrată sub nr. de dosar 18753/299/2017, Uniunea Scriitorilor din România a solicitat înregistrarea în Registrul special al persoanelor juridice ținut de grefa Judecătoriei …

O hartă a adversităților literare

  Dacă ar fi să întocmim o hartă a adversităților care se manifestă în lumea literară, noi, cei din redacția României literare, avem de rezolvat destule situații conflictuale. Ținem să evidențiem aici două tipuri de divergențe, cele mai frecvente. Pe de o parte, suntem atacați din zona autorilor care privesc cu ostilitate acele proiecte inițiate …

Rebut

Primim, pe diverse canale, tot soiul de „semnale“ care ne îndeamnă, când mai amical, când cominatoriu, să nu ne mai pierdem timpul cu subproducțiile literare și să ne ocupăm de chestii „mai serioase“. Din păcate, dacă nu sesizăm cu toții nocivitatea fenomenului rebuturilor literare (cele ecologice, produse prin consumarea inutilă a hârtiei, fiind cele mai …

Efectul de ecou. Cazul revistei Familia

Un subiect care a preocupat (și preocupă!) intens lumea noastră culturală este situația revistei FAMILIA care, sub motivația restructurărilor menite să facă economii bugetare, a fost supusă unei agresiuni greu de explicat, greu de înțeles. Personalități ale literaturii române, instituții culturale și o sumedenie de intelectuali au avut intervenții publice în favoarea acestei publicații exponențiale …

O chiftea pe daiboj

Săptămâna trecută, mă îndreptam cu mașina spre Uniunea Scriitorilor. Când am ajuns în Piața Romană, în fața ochilor mi s-a deschis o imagine care m-a făcut să cred că am halucinații. O coadă teribilă, apocaliptică aș fi tentat să zic, începea de pe bulevardul Magheru, continua pe trotuarul din zona în formă de arc de …

Țară ca o casă vraiște

Într-un spital din București, unde s-au cheltuit sume imense pentru modernizarea clădirii și a aparaturii, au murit arși mai mulți pacienți (15, până acum!). Cazul nu este unul izolat, s-a întâmplat de curând la Piatra-Neamț ceva la fel de tragic și suntem avertizați că astfel de nefericite evenimente se pot repeta oricând în mai toate …

O revistă de cultură: Neuma

Continuă să ne facă o bună impresie revista NEUMA, care apare la Cluj-Napoca. Rod al unei inițiative particulare (director Andrea H. Hedeș), adică apărută nu din obligație, ci dintr-o pasiune reală pentru literatură, această publicație de cultură, în mod paradoxal, nu suferă nici de cusururile revistelor instituționalizate/ oficiale/ de tradiție cu finanțarea asigurată din fonduri …

O editură și cărțile sale: Cartea Românească

Criza sanitară fără precedent a afectat, cum era de așteptat, viața literară în întregul ei: s-au derulat mai puține evenimente literare cu public – colocvii, festivaluri, lansări de carte, lecturi publice. În particular, piața cărții a avut de suferit. Au scăzut vânzările de literatură română și activitatea editurilor s-a redus drastic. Editura Cartea Românească, marcă …