Miky Trifan – one man show

Acum mai bine de 10 ani, am scris în România literară despre una dintre „isprăvile“ artistice ale lui Mihail Trifan, (Miky, așa cum este alintat de prieteni), a cărui notorietate a trecut de mult granița Olteniei natale. Ajuns la vârsta la care mulți dintre congeneri și-au încheiat opera, el își continuă parcursul plin de un …

Grupul celor patru

Actuala expoziție de la Muzeul Colecțiilor de Artă București, Grupul celor patru (1925-1934), se înscrie în pro gramul ambițios al Muzeului Național de Artă al României de a prezenta publicului o serie de creatori reprezentativi sau momente importante din istoria artei românești. Mutațiile istorice de după Primul Război Mondial au declanșat dezbateri identitare intense asupra …

Alexandru Rădvan – „Zilele unui Colos“

În 2008, Alexandru Rădvan stârnea reacții violente în lumea politico-jurnalistică din România, inflamată din cauza picturii Omagiu lui Iuda, pe care acesta o prezentase în expoziția The Last Temptation deschisă la Westfälischen Landesmuseum für Industriekultur Henrichshütte, Hattingen Germania. Mizând pe pudibonderie se pot obține avantaje minore, pe termen scurt, de la acea categorie socială, sensibilă …

Doru Tulcan – Eu, între Cer și Pământ/ Mundus 3

Indiferent cât de accentuat este fondul amnezic al omului contemporan, arta are forța de a regenera, întorcându-ne la valorile esențiale, la o matrice, temporar rătăcită, a umanității. Lumea are nevoie de „seducția ficțiunii“ care, nici ea, până la capăt, nu este pură imaginație, pentru că artistul trăiește în realitatea epocii sale, care îl marchează și …

ART SAFARI XI, un eveniment flexibil și ofertant

Așa cum precizam și la precedenta ediție, Art Safari, ajuns acum la ce-a de-a XI-a ediție, și-a conturat deja profilul unui eveniment artistic și totodată monden în peisajul cultural al Capitalei reușind să stârnească curiozitatea unui public tot mai numeros și, ceea ce este îmbucurător, a unui public majoritar tânăr. Oferta variată precum și activitățile …

Max Herman Maxy – un proiect necesar

Ceea ce mi-a atras prima dată atenția la expoziția M.H. Maxy de la Avangardă la Socialism, deschisă anul trecut, la sfârșitul lunii decembrie, la Muzeul Național de Artă al României, a fost afișul. Este o fotografie înfățișându-l pe artist în atelier, așezat în fața unei lucrări și având, în mod curios, alături manechinul unui bărbat …

Victor Brauner, invenții și magie

Deschiderea oficială a programului „Timișoara 2023: capitală europeană a culturii“ a avut loc în ziua de 17 februarie cu o impresionantă și îndelung așteptată expoziție, Retrospectiva Victor Brauner: Invenții și magie. Evenimentul a fost organizat de Fundația Art Encounters, Consiliul Județean Timiș în parteneriat cu Centrul Național de Artă Georges-Pompidou din Paris și prezentat la …

Ștefan Câlția, însemnări dintr-un timp trăit. Revolte și jocuri

„Arta este viață“ afirma Ștefan Câlția într-un interviu recent. Prins în vârtejul istoriei trăite, încărcat de propriile-i neliniști, artistul încearcă să ofere răspunsuri la întrebări care nu sunt doar ale lui, ci ale unei întregi societăți aflate într-un echilibru tot mai fragil. Urmărind această perspectivă, proiectul expozițional Însemnări dintr-un timp trăit își propune să reliefeze …

Aurel Vlad – o lume aproape fericită

Direcția neoexpresionistă rămâne una din axele principale de evoluție ale generației 80 motivată și în perioada postdecembristă de noul context socio-politic în care ne aflăm. Deși fenomenul citaționist devenise viral într-o primă etapă, acesta se domolește în timp lăsând locul acelor artiști care au reușit să își păstreze personalitatea. Sculptura, un domeniu important al generației …

O retrospectivă – Gheorghe Plăveți

Gheorghe Plăveți, personalitate seniorală a artei plastice gorjene, se poate simți împlinit privindu-și drumul molcom, dar mereu ascendent, pe care l-a urmat timp de peste patru decenii, reușind să adune suficiente forme și semne care să îi contureze, în mod inconfundabil, universul artistic. E rezultatul firesc a unui complex de factori armonizați de un instinct …

Realități subiective – Ioan Augustin Pop

Pandemia care ne-a afectat atât de tare viața în ultimii ani, nu a fost decât o formă potențată de adâncire în starea de izolare, de claustrare pentru care societatea modernă ne-a „antrenat“, modelându-ne psihicul încă de la începutul secolului trecut. Efectele acestei evoluții sunt reflectate cu o deosebită acuratețe în artă, aceasta, mai mult decât …

O faptă de seamă

În pofida unei atmosfere tensionate cu multe discursuri polemice, ce agită adesea comunitatea artistică de la noi, Constantin Flondor a rămas printre personalitățile care, în mai bine de o jumătate de secol, nu a intrat în această „mașina de tocat“ cu specific local. Asta se datorează firii sale retrase de cernăuțean așezat, deloc receptiv la …