Indiferent cât de accentuat este fondul amnezic al omului contemporan, arta are forța de a regenera, întorcându-ne la valorile esențiale, la o matrice, temporar rătăcită, a umanității. Lumea are nevoie de „seducția ficțiunii“ care, nici ea, până la capăt, nu este pură imaginație, pentru că artistul trăiește în realitatea epocii sale, care îl marchează și pe care, voluntar sau involuntar, o exprimă. De aceea cred că memoria este una din valorile noastre perene, chiar dacă o „rătăcim“ uneori și la care facem apel doar în momentele de criză. În ceea ce-l privește pe Doru Tulcan, acest risc nu există, și cea mai recentă expoziție a sa, „Eu, între Cer și Pământ/ Mundus 3“, de la Galeria Romană din București, o probează cu deplină acoperire. Asemenea lui Constantin Flondor, alături de care a înființat grupul „Sigma“, Doru Tulcan, cel mai tânăr membru al grupării, are un parcurs amprentat de experiența trăită alături de colegii săi și împreună cu care s-a format. Traseul său artistic dar și spiritual, este asemănător în multe privințe cu cel a lui Flondor, în sensul că, începând cu anii ’70 ei au parcurs aceleași etape artistice și chiar spirituale. Doru Tulcan, absolvent de sculptură la Cluj, se reîntoarce la Timișoara, tulburat de Henry Moore, a cărui expoziție o văzuse la București. După cum singur povestește însă, este doar o etapă pasageră, pentru că, alături de Ștefan Bertalan, fostul său profesor, acum coleg de catedră, și împreună cu Flondor, care preda și el la același liceu, își regândesc discursul vizual influențați de experiența Bauhaus-ului, a structuralismului dar mai ales a lui Paul Klee. Volumul acestuia, Teoria artei moderne este tradus de Bertalan și devine adevărata lor școală, fiecare dintre ei regăsindu-se în această carte. De asemenea, experiența Bauhaus și mișcarea structuralistă au completat parcursul lor comun, oferindu-le șansa de a gândi și lucra altfel decât alți colegi de breaslă ancorați într-un sistem impus, rigid și obtuz, cum a fost cel al realismului socialist. Mizând pe interdisciplinaritatea ce caracterizează structuralismul, Doru Tulcan și ceilalți membri ai grupării exersează forme noi de limbaj, punând în prim plan totalitatea în raport cu individul. Este perioada în care artistul începe să facă film experimental, fotografie, gravură obiecte și experimente cu nisip ș.a. Ca și la Flondor, desenul rămâne coloana vertebrală a acțiunilor sale, acesta fiind forma de limbaj care coagulează întregul spectru al acțiunilor artistice. Altfel se întâmplă însă cu pictura, pe care o învățase încă din copilărie, de la tatăl său, care era pictor de biserici. Dorința de a se întoarce în fața șevaletului a venit ceva mai târziu, la jumătatea anilor ’80 când își întărește și convingerile în credința ortodoxă.
Actuala expoziție de la Galeria Romană din București, „Eu, între Cer și Pământ/ Mundus 3“, este, cred, ce-a de-a doua sa expoziție în acest spațiu generos, cu o personalitate bine definită. Dacă prima avea ca temă dominantă desenul, aceasta se concentrează pe pictură și pe câteva fotografii, foarte speciale, provenind dintr-o altă zonă tematică. Atras de titlul expoziției, cu sonorități eroice, având ceva din grandoarea unui discurs renascentist, unde omul este în centrul universului, am fost plăcut surprins să văd o serie de peisaje din Brebu, locul mirific unde artistul își petrece verile, pictând. Câteva dintre ele surprind mișcarea norilor pe un cer foarte aproape de pământ, în notații succinte care aduc mai mult a schiță decât a pictură, însă tocmai această intensă trăire în fața fenomenelor naturii este miza observațiilor sale. Pornind de la un stimul, aparent banal, care este mișcarea norilor și a soarelui, artistul destructurează percepția comună de redare a peisajului, articulând propria sa gândire plastică, unde „motivul“ devine pretextul unei cercetări care testează limitele picturii redefinindu-i posibilitățile și oferindu-i sensuri multiple. Este un efort conștient, în care pictorul asociază experimentul fenomenului optic și al celui senzitiv, pentru o redefinire a esteticii tradiționale dintr-o perspectivă larg conceptuală. Intenția acestui discurs cu dominantă intelectuală este clar exprimată de artist chiar și prin selecția lucrărilor. Observăm cum alături de aceste „notații“ aparent spontane, de dată recentă, în care încearcă să surprindă „momentul“, clipa, în cu totul alt registru decât o făceau impresioniștii, artistul aduce pe simeză și o serie mai veche de peisaje, în care intenția conceptualizării este clar exprimată.
Dacă peisajele făcute anterior, grupate în ciclul Respirări sau Mundus păstrează amprenta unor suprafețe geometric rezolvate, cu o paletă cromatică ceva mai generoasă, în ciclurile recente, intitulate Vibrații, Cer, Nori, pictorul practică o formă de așternere incisivă și aparent instinctivă, cu o cromatică austeră, pe dominante de griuri de albastru și brunuri. Sunt stadii ale aceleiași etape de cercetare a universului și totodată a sinelui prin care artistul, pe lângă expresiile novatoare la nivelul discursului vizual, explorează și își redescoperă sensibilitatea pentru natură, care conține subliminal și o puternică dimensiune spirituală. „Uit de toate în momentul când sunt în fața unei suprafețe de pânză albă și Dumnezeu îmi pune mâna în cap și-mi dă un mo ment de inspirație ca să pot iar picta. De fapt, eu cred că noi, pictorii, suntem un fel de paratrăsnet al lui Dumnezeu“, afirma el într-un interviu recent. Religiosul este intrinsec picturii sale, într-o viziune modernă, cu un limbaj actualizat care este purtătorul unei tensiuni profetice, așa cum o percep în lucrarea Apus 1. Lucrarea îmbină în mod spectaculos informația livrescă, sentimentul sacral cu dinamica căutării în lumea reală, într-o imagine răscolitoare a cărei citire este de tip poliedric, putând fi observată din varii unghiuri.
Expoziția „Eu, între Cer și Pământ/ Mundus 3“ a lui Doru Tulcan, deschisă, din câte am înțeles, cu o ocazie aniversară, reușește să seducă prin eleganța și originalitatea expresiei, printr-o viziune profund personală, rezultat al unor nesfârșite căutări. La mulți ani, la fel de rodnici, Doru Tulcan!