Victor Brauner, invenții și magie

Deschiderea oficială a programului „Timișoara 2023: capitală europeană a culturii“ a avut loc în ziua de 17 februarie cu o impresionantă și îndelung așteptată expoziție, Retrospectiva Victor Brauner: Invenții și magie. Evenimentul a fost organizat de Fundația Art Encounters, Consiliul Județean Timiș în parteneriat cu Centrul Național de Artă Georges-Pompidou din Paris și prezentat la Muzeul Național de Artă Timișoara. Conceptul manifestării a fost realizat în viziunea curatorială a lui Camille Morando, director de documentare la Centrul Georges-Pompidou și a beneficiat de originala amenajare scenică a arhitectului Atilla Kim. Este cea mai importantă prezentare pe care artistul o are în România, la aproape 120 de ani de la nașterea sa la Piatra Neamț, lucrările expuse provenind din colecții publice și private din România și din Franța, multe dintre ele fiind prezentate acum în premieră.

Figură emblematică a Suprarealismului, Victor Brauner (1905-1966) aderă la gruparea avangardistă din România în 1923, prin intermediul prietenilor săi Benjamine Fondane, M. H. Maxy (a cărui expoziție retrospectivă este acum la MNAR), Ion Vinea și Ilarie Voronca. Un an mai târziu, Marcel Iancu (1895-1984) reușește să organizeze în decembrie 1924 prima „Expoziție Internațională de artă Avangardistă din România“, unde au participat, pe lângă o serie de personalități originare din România, precum Brâncuși și Segal, nume importante ale avangardei internaționale: Kurt Schwitters, Hans Arp, Paul Klee, Hans Richter, ș.a. Manifestarea a devenit iconică nu doar pentru că a fost singura de o asemenea anvergură, ci pentru că a familiarizat, oarecum „contre coeur“, un public încă nepregătit cultural pentru o artă care nu avea proprietăți paleative ci, dimpotrivă inducea o stare de angoasă în care tot mai mulți se regăseau.

Datorită lui Marcel Iancu, pe lângă artiști cunoscuți vor expune acum și unii care abia debutaseră precum: M. H. Maxy, H. Mattis Teutsch, Milița Petrașcu, Dida Solomon. Dintre aceștia însă, cel mai bine se va poziționa în ierarhia artistică națională, dar mai ales în cea internațională, Victor Brauner.

Anul 1924 este cel mai important pentru activitatea sa în România. Participarea la expoziția internațională „Contimporanul“ a fost precedată de inițierea revistei „Punct“, sub conducerea lui Scarlat Callimachi, supranumit „Prințul roșu“, alături de Marcel Iancu și Stephan Roll. Până la plecarea sa în Franța, sediul revistei va fi în casa familiei Brauner.În același an, tânărul de 21 de ani, cu studii sporadice de specialitate, își deschide prima expoziție personală în octombrie La Maison dArt. Consider însă că cel mai important moment al anului 1924 a fost publicarea, împreună cu poetul Ilarie Voronca, a revistei „75 HP“, număr unic (apărut tot în octombrie). Impactul, atât la nivelul prezentării grafice cât și al textelor-manifest pe care le conține, a fost unul major, aceasta fiind acum considerată cea mai cunoscută publicație de avangardă din România. „Pictopoezia“, manifestul semnat de Victor Brauner și Ilarie Voronca, alături de „Manifest activist către tinerime“, scris de Ion Vinea și publicat, tot în 1924, în „Contimporanul“, a definit identitar modernismul românesc.

Odată ajuns la Paris, ca orice avangardist venit din România, se va apropia de Brâncuși și de Tzara, fiind fascinat mai ales de personalitatea celui dintâi, de la care va încerca să învețe arta fotografică. Faptul că, în februarie 1927, este forțat să se întoarcă în țară pentru a-și satisface serviciul militar, la o companie de infanterie din București, unde va trebui să stea până în 1929, îl debusolează. Nu rămâne însă impasibil la viața culturală și, în 1928, devine unul dintre colaboratorii principali ai nou apărutei publicații „Unu“, condusă de poetul Sașa Pană.

În martie 1930 se căsătorește cu Margit Kosch, energica fică a lui Leopold Kosch, cel care a scris (pentru simplul motiv că stăpânea limba germană) o prezentare destul de sumară și controversată a mișcării de la „Unu“ în cunoscuta revistă germană, „Der Sturm“ a lui Herwarth Walden. Intrarea lui Brauner în „zodia“ Kosch aduce schimbări sesizabile atât la nivel biografic cât și stilistic. Se reîntoarce cu Margit la Paris, unde Claude Sernet îi face cunoștință cu Jacques Hérold, (1910-1987), un alt mare artist din Piatra Neamț, aproape necunoscut în România.

Aflat la Paris, Brauner îl va întâlni pe André Breton, prin intermediul lui Yves Tanguy, iar în decembrie 1933 va deschide prima sa expoziție personală, la „Galerie Pierre“, cu un catalog prefațat de însuși Breton. Angajamentul politic al grupării împotriva național socialismului care începuse să bântuie Europa se reflectă și în lucrările sale precum Cazul ciudat al domnului K și mai ales în portretul caricatural Hitler, unde figura dictatorului prevestește anii de barbarie ce vor urma. În 1935 artistul revine brusc în România, probabil cu misiunea de a înființa o filială a organizației subversive de orientare filosovietică, A.E.A.R. la București. Are nume de cod „Walter“ și o stare materială inexplicabil de bună. Se pare că nu reușește să își finalizeze misiunea, unde i-a avut drept colaboratori pe tinerii Gherasim Luca, pe care îl știa de la „Alge“, și Gellu Naum, pe care îl cunoscuse după ce deschisese o expoziție personală la sala „Mozart“. Vizitând expoziția, Gellu Naum rămâne fascinat spunându-i: „aș vrea să scriu așa cum pictați dumneavoastră“.

Dezamăgit de procesele staliniste care se desfășurau la Moscova (1936-1938), abandonează aventura sa politică și se conformează declarației majorității suprarealiștilor parizieni, în contradicție cu cea a foștilor avangardiști din România, și chiar a propriei soții, care migraseră deja spre extrema stângă. În 1938 decide să se reîntoarcă la Paris, fără Margit, de care va divorța în 1940. În timpul războiului pleacă împreună cu Breton și o parte a grupului la Marsillia încercând să emigreze în S.U.A. Nereușind să obțină viza, e obligat să se ascundă în diverse localități din sudul Franței, schimbându-și periodic adresa și trăind în condiții extrem de precare până în 1945, când se reîntoarce la Paris. După război, imaginea sa ca artist începe să se impună printr-o serie de expoziții la galerii importante din Europa și S.U.A., câștigând o binemeritată reputație de care însă nu va reuși să se bucure, pentru că pe 12 martie 1966 moare la Paris în urma unei lungi suferințe. Ca o ironie a sorții sau poate nu, opera sa va reprezenta Franța la cea de-a XXXIII-a Bienală de artă de la Veneția. Tot atunci, în pavilionul României, este prezentată opera pictorului Ion Țuculescu, care murise în anonimat cu patru ani înainte.

Proiectul de la Timișoara prezintă o selecție realizată de Camille Morando, ce cuprinde peste 100 de picturi, desene, sculpturi, ilustrații și documente care acoperă întreaga carieră artistică a lui Brauner, de la București la Paris, din anii 1920 până la începutul anilor 1960. Expoziția este însoțită de un impresionant catalog bilingv (român/englez), coordonat de către Camille Morando, care cuprinde texte semnate de nume precum: Bernard Blistén, Catherine Hansen, Cătălin Davidescu, Radu Sterne, Irina Cărăbaș, Andreea Foanene, Diana Marincu, precum și un important fond documentar de imagini din arhiva artistului aflată la Centre Pompidou.