Așa cum precizam și la precedenta ediție, Art Safari, ajuns acum la ce-a de-a XI-a ediție, și-a conturat deja profilul unui eveniment artistic și totodată monden în peisajul cultural al Capitalei reușind să stârnească curiozitatea unui public tot mai numeros și, ceea ce este îmbucurător, a unui public majoritar tânăr. Oferta variată precum și activitățile (tururi ghidate, tururi de noapte, workshopuri, Art Safary Kids, lansări de brand și multe alte evenimente) dau conceptului diversitatea, flexibilitatea și anvergura care lipsește altor promotori culturali. Expozițiile de bază care pot fi vizitate la această ediție sunt în formatul deja cunoscut: o expoziție muzeală de artă românească, o alta de artă tânără și, în oglindă, două expoziții de artă europeană – una de artă clasică, cealaltă de artă contemporană. Ca un bonus, acum, spre final avem ocazia, pentru zece zile, să vedem în premieră câteva dintre cele mai valoroase lucrări de artă universală din colecția Muzeului Național Brukenthal, printre care, Omul cu tichie albastră de Jean van Eyck, Ecce Homo de Tițian, Cap de copil de Veronese, Portret de bărbat citind și Portret de femeie rugându-se de Memling. Pentru a parcurge toate expozițiile îți trebuie ore bune sau chiar zile, dacă costul biletului ar fi ceva mai mic, deși dacă ar trebui să facem un raport pragmatic dintre preț/calitate, cu siguranță merită.
O scurtă trecere în revistă măcar a unora dintre aceste expoziții cred că se impune pentru publicul focusat pe arta românească de tip muzeal, retrospectiva Ion Theodorescu –Sion O viață de poveste. Având în vedere notorietatea de care s-a bucurat artistul în perioada interbelică, efortul rememorării sale era necesar cu atât mai mult cu cât autorul nu a mai fost rememorat de peste o jumătate de secol (1971 expoziția organizată la M.N.A.R. de Doina Schobel și Hariton Clonaru). Actuala opțiune curatorială a Elenei Olariu de a propune o simeză pe criterii tematice cred că a fost una inspirată, în sensul că reușește să dea coerență diversității stilistice pe care artistul a abordat-o pe tot parcursul creației sale. Reliefarea acestei specificități a operei sale, înțeleasă uneori ca o labilitate a personalității sale și care este de fapt forma prin care pictorul își stabilește în mod deliberat un raport cu realitatea momentului în care a fost concepută lucrarea dă măsura unui discurs curatorial echilibrat. Piesele sale de greutate precum Pălăria verde, Gladiole, Autoportret, Femei la scăldat , Portret de femeie, Lumina care se naște din întuneric, Apostol, Compoziție cu nuduri, ș.a., conturează benefic întregul parcurs expozițional dând echilibru simezei și mai ales incită vizitatorul. Având șansa să văd actuala expoziție retrospectivă, care este considerabil mai amplă decât cea din 1971, diversitatea sa stilistică este surprinzătoare, rar întâlnită în arta românească, ceea ce îmi relevă actualitatea sensibilității sale creatoare, aceea de a-și gândi opera în raport de contextul, cu starea acelui moment. Această formă de versatilitate stilistică pe care artistul și-o propune în ideea de a stabili o relație mult mai concretă cu timpul este proprie artei vizuale recente. Atipică perioadei în care a fost creată, opera picturală dar și creația grafică, cu precădere cea militantă, publicată în presa epocii, relevă modernitatea acestui discurs mai puțin înțeles în epocă când i se reproșau discret numeroasele raportări la pictorii francezi. Am convingerea că Ion Theodorescu Sion provoca acest tip de apropiere lărgind astfel orizontul de tipologie a percepției surprinzându-și publicul cu o abordare estetică novatoare care îi relevă cu adevărat personalitatea abia acum. Deși este poate doar o speculație, ea a fost generată de câteva dintre lucrările făcute de pictor în perioada 1910, după expoziția atât de controversată pe care Arthur Segal a avut-o la București. Deși în aparență Sion abordează același tip de pointilism ca și mai vârstnicul său confrate, venit de la Berlin, Autoportretul unde pictorul seamănă cu Hristos dar și cele câteva peisaje expuse, privite cu atenție, evidențiază nu doar înțelegerea dar și efortul de individualizare pe care artistul îl reușește în acest dialog imaginar. Poate este doar o raportare facilă, dar mi-a venit spontan în minte volumul de debut al lui Marin Sorescu, Singur printre poeți – este același tip de orgoliu asumat în urma unui efort de înțelegere și corectă așezare a sa în acel context cultural și social. De aceea, Ion Theodorescu- Sion este o prezență de neocolit în istoria artei românești moderne.
În ceea ce privește spațiul de prezentare, îmi mențin observația făcută și la ediția anterioară că, deși formula de a vedea lucrările în „black cube“ cu spoturi focusate pe fiecare piesă este ofertantă, totuși sistemul de etichete trebuie reconsiderat pentru că informațiile pe care acestea le conțin sunt foarte greu accesibile.
Un alt segment expozițional incitant este și cel de artă contemporană românească, „Young Blood Arta timpului tău“, realizat la această ediție de cunoscutul artist vizual și curator, Mihai Zgondoiu, asistat de Ioana Spiridon. Tema proiectului a fost relația tinerilor artiști vizuali cu tehnologia, ceea ce a generat o multitudine de discursuri vizuale exprimate, de la formele clasice (pictură, sculptură, desen) până la instalații, artă video, intervenții site-specific, performance, print digital ș.a., care reușesc să contureze coerent peisajul artistic de mâine care, de fapt a început de azi. Întreg acest melanj de practici clasice și hibride pe care ni-l prezintă cei 65 de tinerii creatori, masteranzi sau proaspăt absolvenți ale celor mai cunoscute universități de artă din România, împărtășesc, dezbat și propun în esență aceeași neliniște – redimensionarea noastră ca indivizi în raport cu societatea, natura și cu universul. Explozia de creativitate, indiferent de forma vizuală abordată, funcționează nu doar ca o injecție cu adrenalină – ceea ce era firesc, dar mai ales ca o lecție de optimism, de încredere pentru ce urmează. Este ceea ce afirmă și Mihai Zgondoiu pe un ton avangardist în textul-argument care însoțește evenimentul: „Este arta prezentului, cea care există atât în atelierele acestor creatori, cât și pe platforme de socializare, unde are un potențial fantastic de viralizare. O creație vie, efervescentă, în mișcare, autentică și directă, ce ilustrează și radiografiază societatea.“
Despre celelalte două expoziții: „Maeștrii picturii spaniole“ – o privire istorică asupra picturii iberice din secolul al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea, (curator Helena Alonso) precum și „The Memory Palace“, (curator Daria de Beauvais, asistent Lisa Colin), care este o interesantă propunere de focalizare pe arta franceză contemporană din perspectiva artiștilor care au obținut Premiul „Marcel Duchamp“, precum și despre impactul ca să nu spun „lovitura de imagine“ pe care Art Safari o reușește prin expunerea capodoperelor de la Muzeul Național Brukenthal, (curator Constantin Chituță) voi încerca să scriu într-un număr viitor.