Cei care se îngrijorează, pe bună dreptate, de ofensiva ideologiei „woke” au și motive de satisfacție și de speranță: s-au înmulțit, în ultima vreme, luările de poziție ce demonstrează, documentat, inanitatea acestei ideologii, contradicțiile ei, aberațiile pe care le promovează. În acest sens, merită să semnalăm o apariție recentă, datorată unui universitar ce are „vechime” …
Ideea e pe cât de simplă în aparență, pe atât de ingenioasă: să-ți imaginezi că Proust nu a murit în 1922, ci două decenii mai târziu, și să scrii povestea acelor ani. În definitiv, chiar opera lui Proust încurajează o astfel de ipoteză: mai multe volume ale ciclului romanesc au apărut postum (o parte din …
După ce s-au mobilizat ca „să pună stavilă extremei drepte“ la alegerile prezidențiale, francezii s-au trezit că marele pericol e acum extrema stângă. Președintele partidului Franța Nesupusă, Jean-Luc Mélenchon, obținuse un scor foarte bun la prezidențiale, se adăugau – chiar dacă în procentaje mici – voturile culese de partidele troțkiste și de comuniști, după care …
O bună bucată de vreme, la sfârșitul anilor 1970 și la începutul deceniului următor, când veneam la București stăteam la prietenii mei Dana și Marcel Petrișor. Apartamentul din Intrarea Știrbei Vodă, ferit de zgomotele orașului, era în același timp, cum se spune, „în buricul târgului“. Marcel, povestitor inegalabil, stătea seara ore întregi și îmi relata …
Un subiect, oricât de grav, poate fi tratat atât la modul serios cât și în registru umoristic. Dintre multele exemple posibile, aleg astăzi tema ratării, opțiune generată de lectura cărții lui Angelo Mitchievici Farmecul vieților distruse. Câteva reflecții despre ratare (Humanitas, 2022). Deosebit de subtilele analize ale lui Mitchievici îi au în vedere pe Cioran, …
Practic toată lumea pare să fie de acord că Putin vrea să refacă Uniunea Sovietică. Mi-aș îngădui aici o corecție: Putin a refăcut Uniunea Sovietică. Sigur, nu a refăcut-o (încă) în granițele ei de odinioară, nu s-a arătat interesat de o resuscitare a „învățăturii marxist-leniniste“, în rest însă a reactivat obsesiile, fantasmele, aspirațiile, complexele care …
Înainte de a merge mai departe, aș dori să fac două precizări. Mai întâi, că structura acestui text nu urmărește cine știe ce efect ieftin de „suspans“: pur și simplu faptele pe care trebuie să le amintesc sunt prea multe pentru a le încadra într-un singur articol. În al doilea rând, n-aș vrea să par …
Ofensiva agresivă a teoriilor delirante despre gen, rasă, post-colonialism etc. primește un răspuns usturător în cartea semnată de Helen Pluckrose și James Lindsay, cu o prefață de Alan Sokal, carte intitulată Cynical Theories (2020), iar în traducerea franceză, publicată un an mai târziu, Le triomphe des impostures intellectuelles (Editura H&O). Alan Sokal, fizician, fost profesor …
Într-un articol recent evocam librăriile din Iași, precum și acele anticariate în aer liber („colivii cu cărți“, le-am numit undeva) de pe strada Lăpușneanu, stradă pe care trec aproape în fiecare zi, și tot de atâtea ori mă întreb dacă miile de cărți (multe foarte bune) expuse acolo își vor afla cumpărători; s-ar părea că …
Am citit acum vreo două săptămâni în „Le Monde“ un articol, semnat Nicolas Truong, în care autorul se lamenta că dreapta reacționară a devenit „hegemonică în sfera mediatică“, impunând temele, aplicând etichete infamante („islamo-stângism“, „wokism“ etc.), toate acestea, și încă altele, arătând că asistăm la o „contrarevoluție intelectuală“ (!), fenomen față de care trebuie, de …
Patrick Besson (născut în 1956) este un scriitor și prolific și precoce: a debutat la 17 ani cu un roman, a scos de atunci încoace o sumedenie (vreo 80) de cărți, romane, eseuri, confesiuni, culegeri de articole. Are la activ câteva premii importante, printre care Renaudot și Marele Premiu al Academiei Franceze. A colaborat, cu …
Dicționarele Robert sunt considerate ca fiind „de stânga“. Un rol important l-a jucat aici cel care a fost, ani de zile, sufletul întreprinderii, eminentul lexicograf Alain Rey, care repeta insistent că dicționarul nu trebuie să reflecte limba unei elite, ci limba în toată diversitatea ei. Cu siguranță însă că Alain Rey nu-și imagina că acest …
