După cum se știe, în regimul comunist nu era o problemă să prezici viitorul, întrucât filosofia marxist-leninistă indica fără echivoc calea de urmat; incomparabil mai dificil era, dimpotrivă, să prezici trecutul, care era rescris de fiecare dată când se schimba liderul Partidului. Ex-kaghebistul Vladimir Putin a reflectat, cu siguranță, asupra acestui fenomen și a tras concluzia că mai sănătos și mai sigur e să refacă el însuși istoria. Este ceea ce arată într-un eseu scurt și percutant cu titlul Putin – istoricul șef (Gallimard, 2022), reputatul sovietolog Nicolas Werth, autor al unor cărți esențiale despre Rusia sovietică și avatarurile ei. De două decenii de când a preluat puterea, Putin a urmărit cu tenacitate un obiectiv bine definit: să controleze memoria istorică și să impună o nouă narațiune națională. Validarea unei istorii oficiale a implicat o uriașă operațiune de propagandă și, totodată, reprimarea oricăror puncte de vedere alternative. S-a mers atât de departe încât Federația Internațională a Drepturilor omului a considerat, în iunie 2021, că avem a face cu „crime împotriva istoriei“, verdict justificat de promulgarea unor legi represive ce suprimă libertatea de expri mare a istoricilor, de refuzul accesului la arhive, de campa niile de denigrare și intimidare la adresa societății civile etc. Unul din cele mai grave atentate la libertatea de gândire, asupra căruia Werth – pe bună dreptate – insistă, a fost, în decembrie 2021, dizolvarea Asociației Memorial, un ONG fondat în 1989 și al cărui prim președinte a fost marele savant și disident Andrei Saharov. Pretextul ? Memorial, la fel ca alte ONG-uri, ar fi în slujba unor „agenți străini“.
După ce Gorbaciov a ales o politică de „transparență“, a urmat un deceniu (1990-2000) în care istoricii, ruși și străini, au publicat cercetări fundamentale despre teroarea stalinistă, despre Gulag, despre colectivizarea forțată, despre deportările masive, despre Lenin și urmașii lui etc., profitând și de scurta perioadă când au avut acces la arhivele KGB. Asociația Memorial s-a ilustrat prin contribuții deosebite, inventariind, de pildă, lagărele de muncă forțată din URSS. După venirea lui Putin la putere perspectiva se modi fică. „Marea Revoluție“ din 1917 apare ca un episod regretabil, iar Lenin e considerat vinovat pentru pierderea unor teritorii la sfârșitul războiului. Rusia țaristă este reabilitată, mai mult, glorificată (proces care începuse sub Elțîn). Putin realizează o sinteză bizară între trecutul țarist glorios și experiența sovietică, socotită pozitivă și debarasată de încărcă tura ei ideologică. Noua viziune corespundea și schimbării mentalității populației, exasperată de criza economică și dezamăgită de transformarea Rusiei într-o putere de rang secund. Marginalizare a Revoluției și a lui Lenin, dar, în schimb, loc central acordat Marelui Război în care Rusia a salvat lumea de „ciuma brună“.
Impunerea istoriei oficiale se realizează și prin intermediul unor instituții de stat. În 2009 este înființată Comisia prezidențială însărcinată cu problemele istoriei, a cărei misiune este de a lupta împotriva celor care falsifică istoria și sabotează prestigiul internațional al Rusiei. În iunie 2012 apare Societatea de Istorie a Rusiei, destinată „să unească țara în jurul valorilor esențiale ale patriotismului, ale conștiinței civice“ și să elaboreze un nou manual școlar de istorie (Putin consideră că e o aberație să existe puncte de vedere diferite asupra faptelor istorice). În fine, în decembrie 2012 se naște Societatea Rusă de Istorie militară, însărcinată să promoveze patriotismul în rândul tinerilor. Și, ca și cum toate astea n-ar fi fost de ajuns, în mai 2014, imediat după anexarea Crimeii, este promulgat un ansamblu de „legi memoriale“ ce stipulează că sunt pasibile de o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare persoanele care difuzează informații false despre rolul URSS în al Doilea Război Mondial precum și cele care profanează gloria militară a Rusiei. Ulterior au fost adăugate alte două legi memoriale, una vizându-i pe cei care-i denigrează pe luptătorii din Marele Război, cealaltă (adoptată după declanșarea războiului cu Ucraina) interzicând orice încercare de a pune pe același plan acțiunile Uniunii Sovietice și cele ale Germaniei naziste. Numeroase persoane au suferit rigorile acestor legi. În Rusia lui Putin istoria, așa cum o vede liderul de la Kremlin, e sacră…
Drept urmare, manualele de istorie au acordat un spațiu tot mai mic crimelor comunismului și Gulagului. Firește, Stalin are o imagine tot mai pozitivă (ultimele sondaje arată că 70% din populație consideră că Stalin a jucat un rol benefic). Se merge chiar până la negarea masa crului de la Katyn… Alții pun în evidență valorile „morale“ ale Gulagului, care a contribuit la dezvoltarea economică și a cultivat patriotismul. „Sacrifi ciile“ pe care le-a suportat po porul sovietic sunt justificate de marile realizări ce au schim bat fața țării.
În multele lui intervenții publice din ultimii ani, Putin a redesenat harta Rusiei și a adunat „argumente“ pentru a nega dreptul la existență al Ucrainei. Cea mai cunoscută intervenție este lungul text din iulie 2021 intitulat Despre unitatea istorică a rușilor și a ucrainenilor. Ideea principală este că Ucraina ar fi o construcție artificială a erei sovietice, rod al „politicii bolșevice a na ționalităților“. Mișcarea ucrai neană democratică din 2014 este calificată drept „lovitură de stat“, ai cărei protagoniști au fost ultranaționaliștii și neo-naziștii, susținuți de țările occidentale. Ideile principale din acest text programatic vor fi reluate în discursul din 21 februarie 2022, cu trei zile înainte de invadarea Ucrainei.
Nicolas Werth scoate la iveală, cu o precizie chirurgicală, toate tertipurile și toate falsurile cu ajutorul cărora Putin a dat o aparență de legitimitate istorică planurilor sale expansioniste. Aparatul său de propagandă nu se lasă mai prejos. În 4 aprilie anul acesta ideologul putinist Timofei Sergheițev a publicat un articol absolut sinistru, din care Werth reține câteva fraze edificatoare: „Denazificarea este un ansamblu de măsuri ce privește întreaga populație (…) Trebuie să se realizeze o curățenie totală. (…) Durata denazificării nu poate fi în niciun caz limitată la o generație.(…) Denazificarea va fi inevitabil o de-ucrainizare. (…) Denazificarea Ucrainei implică inevitabil o de-europenizare“…
Nu poți să nu fii îngrozit de această revărsare de cinism și de ură.