Cantitatea riscă să te facă mefient: octogenarul Jean-Baptiste Baronian a publicat zeci de romane (am încercat să le număr, dar le-am pierdut șirul), apoi romane polițiste sub pseudonim, o sumedenie de eseuri, biografii (Simenon, Baudelaire, Rimbaud etc.), antologii, dicționare etc. A scris atât de mult încât te întrebi când a avut timp să mai și citească. A avut, s-ar zice, pentru că un munte de lecturi pare să stea la baza delectabilului său Dicționar al scriitorilor gastronomi (Flammarion, 2022). Și nu e vorba doar de scriitorii – numeroși – care acordă mâncărurilor un loc impor tant ci și de autorii, mulți și ei, de cărți de bucate, ghiduri gastronomice, oenologice ș.a.m.d. Așa că Baronian consacră articole ample unor Brillat-Savarin, Antonin Carême, Grimod de La Reynière, Auguste Escoffier, pentru a-i numi doar pe cei mai proe mi nenți reprezen tanți ai literaturii gastronomice. Nespecialistul află detalii interesante. Brillat-Savarin (1755-1826), celebru prin Fiziologia gustului, a călătorit în tinerețe în Statele Unite, s-a stabilit o vreme la New York, unde a dat lecții de franceză și s-a angajat ca violonist într-o orchestră (ar fi posedat chiar și un Stradivarius). Antonin Carême, acest „Napoleon al cuptoarelor“, de o imaginație inegalabilă în conceperea patiseriilor, a fost un geniu în „regia“ gastronomică. Inspirația și talentul l-au condus pe Auguste Escoffier (1846-1935) atunci când a conceput, de pildă, „la pêche Melba“. Grimod de La Reynière (1758-1837) era nu doar un scriitor admirabil ci și un personaj capabil de extrava ganțe șocante (și-a pus în scenă propria înmormân tare…).
Ciudățeniile par să găsească în gastronomie un teren prielnic. Despre Apollinaire se zice că a mâncat într-un rând cremă de ciocolată combinată cu muștar, iar altă dată cartofi cruzi stropiți cu coniac. Léon Brisse (1813-1876), om cu dare de mână (era baron), s-a ilustrat ca jurnalist gastronomic, atingând performanța de a prezenta cititorilor un meniu în fiecare zi. Gurmand incorigibil, de-a dreptul lacom, a murit chiar înainte de începerea unui ospăț cu prietenii; unul din amici a propus să se treacă totuși imediat la masă, în semn de omagiu pentru proaspătul decedat căruia nu-i plăcea friptura prea pătrunsă… (Vorba lui Mișu Poltronu din filmul lui Pintilie, după ce îl omoară pe Mitică: „Mai mergem la Burtosu?“). Théophile Gautier a pus într-un articol intitulat Despre obezitatea în literatură (1848) o întrebare capitală: omul de geniu trebuie să fie gras sau slab? GRAS, este răspunsul lui Gautier, care îi dă drept exemple pe Hugo și pe Balzac. Italianul Marinetti a lansat, două decenii după Manifestul futurismului, și un Manifest al bucătăriei futuriste (1930). Respingând vehement tradiționalele paste, noua bucătărie avangardistă propune feluri de mâncare „tactile“, „astronomice“, „aeropicturale“ etc. Un demers asemănător vine din partea unui scriitor din cercul „literaturii potențiale“ (Queneau, Perec) și schițează, firește, o „bucătărie potențială“. Primul care vorbește într-un text literar despre cartofii prăjiți este nimeni altul decât Stendhal, într-o însemnare din 3 mai 1808 din Jurnal. Textul lui Xavier de Maistre cu titlul Călă torie în jurul camerei mele este binecunoscut (a fost invocat, adesea, în timpul constrângerilor pandemice). Iată că un anume Jean-Claude Pirotte (1939-2014) a scris o cărticică intitulată Expediție nocturnă în jurul pivniței mele. Îi răspunde, în ecou, Sébastien Lapaque cu antologia Elogiu beției (2000).
Cărți insolite? Din belșug! Umoristul Roland Topor a scris Bucătăria canibală (1970) – nu intru în detalii ca să nu-i șochez pe cititorii mai sensibili. Spaniolul Manuel Vázquez-Montalbán a propus o culegere de Rețete imorale (1988). Eseistul și editorul Serge Safran a publicat Amorul gurmand (2000), despre libertinajul gastronomic în secolul al XVIII-lea. Paul Reboux (autorul excepționalelor parodii din seria A la manière de…) și-a pus semnătura pe o plachetă intitulată Omagiu muștarului (1950; cât de prețios este acest produs s-a văzut și cu ocazia recentei penurii de muștar ce a afectat magazinele franțuzești). Pri mul ghid al vinurilor în limba franceză, în înțelesul modern al termenului, a apărut abia în 1967. Erasmus a consacrat un text bunelor maniere la masă. Alt filosof, Charles Fourier, a inventat noțiunea de gastro zofie, parte a unei proiectate culturi a plăcerii. Prima carte de bucate din Belgia (Baronian e belgian) a apă rut în 1604 la Liège. Știți ce (mai) înseamnă CIA? Pres tigiosul Culinary Institute of America, fondat în 1946. Iar termenul de gastronomie (considerată de unii drept cea de a noua artă) apare pentru prima oară în 1801 într-un … poem al unui anume Joseph de Berchoux, poem intitulat La Gastronomie ou l’Homme des champs à table.
Unii gastronomi dovedesc o prolificitate cu totul excepțională. Marele Curnonsky ( 1872-1956), cel mai important gastronom al secolului XX, a scris – împreună cu Marcel Rouff – 27 (douăzeci și șapte) de volume din seria Franța gastronomică. Un faimos înaintaș al lui, Alexandre Dumas, e autorul unui Grand Dictionnaire de cuisine, cuprinzând – în cele o mie o sută cincizeci de pagini ale sale – vreo trei mii de rețete; cartea lui Dumas-tatăl a apărut postum. Unii cronicari gastronomici – James de Coquet, Robert Courtine – au ținut vreme de zeci de ani rubricile lor găzduite de publicații prestigioase. Buna dispoziție însoțește adesea demersul profesionist: Gaston Derys și Robert Burnand au publicat în 1930 un Dicționar de gastrono mie jovială. Christian Millau sau Gilles Pudlowski au de venit referințe de neocolit, în aceeași măsură ca ghidurile Michelin. Jean-François Revel și-a ales pseudonimul (îl chema de fapt Ricard) de la un res tau rant – Chez Revel – de pe lângă Palais-Royal, și e autorul unei cărți minunate, Un festin în cuvinte (1979, subtitlu: „Istorie literară a sensibilității gastronomice din Antichitate până în zilele noastre“). Baronian ne mai reamintește că în romanele lui Balzac, Flaubert, Simenon se mănâncă și se bea vârtos, pe linia glorios deschisă de Rabelais.
Hotărât lucru, gastronomia e o treabă serioasă, care nu poate fi lăsată pe mâna oricui.