Octavian Paler. Foto: Ion Cucu O colegă a mea de facultate, mignonă, răsfățată – se pisicea când voia să obțină bunăvoința profesorilor – avea un prieten ceva mai în vârstă, redactor la Viața studențească, înalt, ciolănos și cu ochelari cu rame negre. Într-un stil autoritar-operativ, de activist provenit din mediul muncitoresc, el ne-a adunat pe …
Pe măsuța din camera de la căminul studențesc unde locuiam eu și Iulian, se aflau mereu ziare proaspete. Le cumpăra Iulian în fiecare dimineață, după ce se spăla și se bărbierea. Le citeam începând de la ultima pagină, unde erau „știri externe“ furnizate de agențiile de presă străine. Mă mai interesau unele cronici – literare, …
Foto: Iulian Stănescu, cel cu costum și cravată din centrul fotografiei. 1966 Cucii își depun ouăle în cuiburi străine, aparținând de obicei unor păsări mai mici, ca să nu-și bată ei capul cu clocirea ouălor și creșterea puilor. Sunt și exemple mai dramatice: unele insecte își injectează ouăle în viscerele unor insecte din altă specie, …
La sesiunea de examene din vara lui 1967 am primit numai note de 5 (până atunci luasem 10 la fiecare materie; la literatură universală chiar 10 plus). Cine ar fi răsfoit carnetul meu de student ar fi crezut că dintr-odată, la sfârșitul anului II de facultate, m-am tâmpit. Deși mă pregătisem cu atenție și vorbeam …
Teodor Flonta, român stabilit în Tasmania, își amintește… Încerc cu greu să-mi aduc aminte cum eram eu pe vremea aceea, nu ce făceam și ce ziceam, ci cum eram. De un lucru sunt sigur: că după anchetarea mea de Securitate m-am schimbat foarte mult. Biografia mi-a fost fracturată și n-am mai putut niciodată să mă …
Timp de câteva săptămâni am tot fost interogat, până la epuizare. Zile întregi și uneori nopți întregi. Când mă întorceam la cămin, nu puteam să particip în niciun fel la discuții sau la momentele de veselie. La facultate, stăteam absent undeva, sus, pe una dintre ultimele bănci ale amfiteatrului, și nu auzeam ce spunea profesorul …
Interogatoriul. Desen de Camilian Demetrescu Continuare a articolului „O să te împușcăm, nemernicule!“ Înainte de a mă speria, apostrofarea anchetatorului m-a uimit: „O să te împușcăm, nemernicule, la groapa de gunoi de la marginea Bucureștiului!“ Nu mă mai amenințase niciodată cineva cu moartea. Mă mai admonestase câte un profesor, când eram elev de liceu („O …
Într-o după-amiază de iarnă, 21 februarie 1967, coboram vertiginos, așa cum numai în tinerețe poți s-o faci, scările de la căminul „Carpați“ (eram student în anul II și, după ce locuiserăm la alt cămin, „Panduri“, eu și colegii mei fuseserăm aduși la „Carpați“, cămin care mi-era familiar din timpul examenului de admitere; de altfel, pentru …
Foto: 1965. La câteva minute după examenul de admitere la facultate, însoțit de tata. Imagine din arhiva autorului. În perioada examenului de admitere, episodul cu Dan Munteanu n-a însemnat aproape nimic pentru mine. Nu știam – nici nu mi-aș fi putut imagina – că ulterior el va fi anchetat, judecat, dus la închisoare și făcut …
Logic ar fi ca, de-a lungul vieții, să descoperim lumea treptat, de la realitatea din imediata noastră apropiere și până la galaxiile aflate la distanțe de mii de ani lumină. Să fim preocupați întâi de sânul mamei, în care ne afundăm fața ca să sugem, să-i cunoaștem după aceea pe ceilalți membri ai familiei, să-i …
Preocuparea de a face oficialității comuniste concesiile pretinse cu o fermitate inflexibilă și de a păstra totuși (măcar ceva din) o individualitate artistică originară poate fi identificată la mulți scriitori în perioada postbelică. Mai exact, la toți scriitorii cu o conștiință a vocației lor. Iar soluțiile s-au dovedit a fi foarte diferite, de la o …
Eram în clasa a IX-a (anul școlar 1962-1963) când eu și colegii mei am fost anunțați de profesoara de română că în orașul nostru va avea loc un eveniment: va veni tocmai de la București, la o întâlnire cu publicul din Suceava, tovarășul scriitor Geo Bogza. M-a impresionat neplăcut asocierea cuvintelor „tovarăș“ și „scriitor“, Cum …