Juriul de acordare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu“ – Opera Omnia, format din Nicolae Manolescu, președinte, Daniel Cristea-Enache, Răzvan Voncu, Mircea Mihăieș, Ioan Holban, Gabriela Gheorghișor și Vasile Spiridon, membri, în urma nominalizărilor reieșite după sondajul efectuat în perioada septembrie-noiembrie 2020 de Fundația Culturală „Hyperion-caiete botoșănene“ Botoșani, în care au intrat douăzeci și …
Faptele, cunoscute nu numai locuitorilor Sectorului 1 din București, dar întregii țări, sunt următoarele: de, iată, o săptămână, când scriu aceste rânduri, în Sectorul bucureștean în care locuiesc nu se mai strânge gunoiul menajer; doamna Clotilde Armand n-a mai plătit facturile firmei de salubritate care are contract cu Primăria, socotindu-le exagerate; firma pretinde, la rândul …
Am încercat întotdeauna un sentiment de mefiență față de persoanele lipsite de simțul umorului. Când eram tânăr, consideram chiar că acest defect le face să-și piardă luciditatea și simțul critic. Mai târziu, pe lângă faptul că am devenit mai tolerant, mi-am dat seama că încă și mai grav e altceva, și anume incapacitatea de a …
Urmărind metodele de represiune ale comuniștilor și naziștilor, m-am întrebat de unde provine infernalul repertoriu represiv pus la bătaie de adepții lui Lenin și Hitler. Cum au reușit, în doar câteva zile, luni sau ani să găsească instrumentele desăvârșite pentru a-i anihila sau, după caz, extermina pe cei care le stăteau în fața dorinței de …
Povestea a început în octombrie 1922, către orele 5 ale unei după-amiezi obişnuite, în piaţa mare din Clochemerle-en-Beaujolais. Cel puţin aşa ne asigură Gabriel Chevalier (1895-1969), autorul romanului Clochemerle(1), apărut în 1934 şi ecranizat de Pierre Chenal în 1948. Aşadar, în piaţa centrală din Clochemerle (Beaujolais este o regiune vestită prin calitatea vinurilor sale) se …
Au trecut, așadar, și cele două amicale ale naționalei, în care Mirel Rădoi ar fi trebui să ne demonstreze cum pregătește el confruntările din toamnă, prin care să salveze o calificare teoretic compromisă. Eu cred că le-a ratat pe ambele, deși în jocul cu britanicii, de duminică seară, nu ne-am făcut de râs, ca la …
Mi s-a întîmplat, nu de puține ori, la discuțiile în jurul unui pahar de vin cu francezii, să fiu întrebat dacă „se face vin în România“ sau, mai nuanțat, „cam ce vin se face în România?“ Uneori, tonul e sincer, alteori e amestecat cu un fel de superioritate a celor care produc cele mai bune …
Gabriel Chifu, Ovidiu Genaru, Andreea Răsuceanu, Mircea Anghelescu, Ema Stere, Irina Horea, Anca Vasiliu, Alexander Baumgarten, Laszlo Alexandru, Ioan T.Morar, Karacsonyi Zsolt, Ivan Miroslav Ambrus, Szekely Ors, revista „Scriptor“ și Cristian Pătrășconiu sunt laureații Galei din acest an a Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2020. Juriul pentru decernarea Premiilor Uniunii Scriitorilor din România …
Îl rog pe dl deputat Bulai, președintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, să mă scuze că am împrumutat titlul editorialului meu de la o poezie a lui Mihai Beniuc (nomina odiosa, pentru adepții politicii corecte, precum d-sa). Mai în glumă, mai în serios, spun că ar cam trebui să învățăm să ne ținem gura …
Lipitul abțibildurilor pe bara de protecție din spatele mașinii sau pe geamurile vehicolului este un mod de a-ți face publice opțiunile politice sau religioase, simțul umorului sau filozofia vieții de zi cu zi, simpatia pentru un club sportiv sau pentru o formație muzicală care nu mi se potrivește. Există însă un abțibild al cărui slogan …
În situația tulbure de azi, e aproape imposibil să faci distincția între extremism și accese de furie cu substrat politic. Într-un fel, orice ideologie e extremistă și toate partidele sunt totalitare. De ce? Pentru că obiectivul lor e să obțină dominația și să-și împingă în insignifianță adversarii — dacă nu îi pot chiar distruge. Nici …
Nimic altceva nu putea ilustra mai bine întoarcerea publicului la fotbalul mare decât finala Champions League de sâmbătă seară, care a opus la Porto două echipe britanice de top: Manchester City și Chelsea! Spectacolul a fost cu adevărat extraordinar, oferind o veritabilă lecție de fotbal , în care jocul în sine, de cea mai înaltă …
