În căutarea vinului pierdut

Mi s-a întîmplat, nu de puține ori, la discuțiile în jurul unui pahar de vin cu francezii, să fiu întrebat dacă „se face vin în România“ sau, mai nuanțat, „cam ce vin se face în România?“ Uneori, tonul e sincer, alteori e amestecat cu un fel de superioritate a celor care produc cele mai bune vinuri din lume. Cel puțin în sistemul lor de valori. Mărturisesc, abia aștept întrebarea asta, pentru că am un răspuns care-i uimește pe interlocutori, mai ales pe cei mai instruiți. „Păi, cum să nu se producă? Nu știați că vinul preferat al lui Proust era unul românesc, de la Corcova?!“ De cele mai multe ori reacția este o tăcere, apoi, cu un fel de neîncredere, mi se cere o confirmare: „Proust, Marcel Proust?“

Da, le spun eu, începînd povestea despre marea prietenie a lui Marcel Proust cu Antoine Bibesco (adică prințul Anton Bibescu,1878-1951), o prietenie în urma căreia a rămas ca probă (printre altele) un volum de epistole ale scriitorului francez către boierul român, apărut la o editură din Geneva. Un volum pe care, din nefericire, nu l-am găsit (încă). Astfel încît citatele de mai jos din scrisorile lui Proust sunt preluate de pe site-ul domeniului viticol Catleya.

Proust și Bibesco s-au împrietenit nu neapărat pentru că au locuit, amîndoi, pe Rue de Courcelles, în arondismentul 8 al Parisului, ci pentru că frecventau același mediu monden. Apropierea locuințelor a facilitat, mai apoi, întîlnirile dese dintre cei doi, ducând la o prietenie foarte puternică, în care își luaseră ca nume de cod Ocsebib și, respectiv, Lecram.

Nu, nu e ceea ce v-ați putea imagina, gîndindu-vă la sexualitatea lui Proust. Antoine se plasa tocmai la celălalt pol. Era un afemeiat notoriu sau, cum l-a numit o fostă amantă, scriitoarea Rebecca West, un „atlet de budoar“. Aceasta a relatat că, aflată la o recepție într-un salon al Ambasadei Marii Britanii la Paris, a constatat că aproape toate doamnele prezente trecuseră prin patul lui. Diplomat de primă clasă (a fost, printre altele, ambasadorul României la Washington), Antoine Bibesco a avut și o carieră artistică semnificativă, scriind mai multe piese de teatru, dintre care una i s-a jucat, cu oarecare succes, chiar pe Broadway. Dacă opera sa literară a căzut în uitare, Antoine Bibesco va rămîne în literatura universală prin trăsăturile pe care le-a împrumutat pesonajului proustian Robert de Saint-Loup.

Căsătoria lui cu poeta și viitoarea actriță Elisabeth Charlotte Lucy Asquith, fiica Lordului Asquith, prim-ministru al Marii Britanii, a fost evenimentul monden al anului 1918. La nuntă au participat, printre alții, și regina mamă, și George Bernard Shaw. Priscilla Helen Alexandra Bibesco, unicul copil al cuplului, l-a avut ca naș pe Marcel Proust.

După obiceiul pămîntului, prințul oltean se ducea din când în când încărcat cu vin la cumătrul Proust. Vin de Corcova, Mehedinți, unde, pe colinele moșiei sale, Anton Bibescu orînduise o podgorie cu specialiști francezi. Un vin care i-a plăcut atît de mult ilustrului scriitor francez, încît visa să ajungă să viziteze locurile. Ba chiar voia să petreacă o iarnă întreagă la moșia Bibeștilor de la Strehaia. Starea fragilă a sănătății nu i-a permis să călătorească și totul a rămas doar o dorință prezentă în corespondență: „Mais ne peux-tu me faire dire par quelqu’un tes intentions et si ma proposition d’aller à Corcova passer mars, avril, mai, juin t’irait.“ („Poți să-mi transmiți prin cineva intențiile tale și dacă propunerea mea, să merg la Corcova unde să petrec lunile martie, aprilie, mai, iunie, îți convine.“) În altă scrisoare: „J’avais justement écrit dernièrement à Mme de Noailles pour lui demander de croire et de te dire que de chers noms comme celui de Corcova m’étaient aussi familiers et doux que Senlis et mille fois plus chers que Bonnetable, et que je tremblais toujours de les voir dans un communiqué“. („Tocmai i-am scris Doamnei de Noilles să-i cer să mă creadă și să-ți spună că nume scumpe precum cel al Corcovei îmi sînt tot atît de familiare și de dulci precum Senlis și de-o mie de ori mai dragi decît Bonnetable, și că tremuram mereu când le vedeam în câte-o misivă.“)

Istoria s-a contorsionat urît și moșiile boierului Bibescu, printre care și podgoria de la Corcova, au fost confiscate de comuniști și distruse. De cîțiva ani, trei francezi pasionați de vin (și de literatură) au reconstituit și replantat viile care produceau vinul atît de drag lui Marcel Proust. Au botezat domeniul cu numele Catleya, orhideea preferată a marelui romancier francez. Acum putem să bem și noi vinul lui Proust. Păcat că talentul nu se transmite pe această cale!

Pour la bonne bouche, am să închei cu un alt citat dintr-o scrisoare adresată prințului român: „Cher Antoine, je t’ai toujours considéré comme le plus intelligent des Français; je te prie de me croire maintenant un peu Roumain“. („Dragă Antoine, te-am considerat mereu cel mai inteligent dintre francezi. Acum te rog să mă consideri și tu pe mine un pic român.“)

Hai noroc, cumetre Marcel!