Eram încă adolescent când am citit prima dată versuri de Nichita Stănescu și mi s-au părut… o bazaconie. Apoi, treptat, poezia lui m-a cucerit. Atât de mult, încât în 1985 am scris o carte, Introducere în opera lui Nichita Stănescu, ca să explic și altora în ce constă frumusețea ei literară. În 1972, ca tânăr …

Când eram student, scriam versuri și i le trimiteam lui Geo Dumitrescu, semnatarul rubricii Poșta redacției din „Contemporanul“. Prietenul meu, George Arion, îi trimitea și el versuri, semnate „George Mareș“. Geo Dumitrescu nu ne dădea mare atenție (primea foarte multe scrisori). Totuși, la un moment dat, l-a remarcat pe George Arion și i-a publicat câteva …

Într-o zi dinainte de 1989 mă aflam, la volanul mașinii mele, pe Calea Dorobanți, când m-a fluierat autoritar un milițian de la circulație. Am tras pe dreapta, așteptând să aflu de ce abatere mă făcusem vinovat. Eram convins că greșisem cu ceva. Milițianul s-a apropiat de geamul deschis și m-a întrebat: – Sunteți Alex Ștefănescu? …

Soția mea, Domnița Ștefănescu (născută la 15 iunie 1947 la Ploiești) nu este numai soția mea, ci și autoarea mai multor cărți. Dintre ele una a avut un remarcabil succes, fiind apreciată de cunoscuți istorici (Dinu Giurescu, Ion Bulei, Horia Matei, Adrian Cioroianu) și la fel de de cunoscuți ziariști (Stelian Țurlea, Ion Cristoiu, Robert …

În 1971 eram redactor la revista „Tomis“ din Constanța. Ștefan Bănulescu m-a chemat la București ca să mă recomande lui Marin Preda, pentru un post de redactor la Editura Cartea Românească. Planul era să mergem la Marin Preda acasă. În ultima clipă ni s-a asociat, cu amabilitatea lui furtunoasă, și Adrian Păunescu. Ajunși la destinație, …

Am avut norocul să fiu mulți ani la rând coleg de clasă cu Vladimir Găitan la Școala medie „Petru Rareș“ din Suceava, absolvită în 1965. Așa se numea pe atunci liceul, „școală medie“. Viitorului actor, a cărui moarte o deplânge acum multă lume, îi spuneam pe atunci „Duțu“ (de la „Vlăduțu“); era un adolescent bine …

În livada mea de peste o sută de pomi, făcută ca să primească scriitori și să răsune de replici vesele și explozii de râsete, există și un monument funerar. Unul mic și modest, sub care zace nu un om, ci o pisică. Este format dintr-o piatră de râu asimetrică, înaltă de treizeci-patruzeci de centimetri, pe …

Îmi aduc aminte un joc inventat și jucat de mine, la Suceava, în anii liceului. Mă opream pe stradă, într-un loc aglomerat, și mă uitam cu mâna streașină la ochi la cer. Unii trecători se opreau mirați și mă întrebau: − Se vede ceva? − Da, spuneam eu. Un disc de metal, la mare înălțime. …

Eu și George Arion ne-am împrietenit încă din primul an de facultate și prieteni am rămas, până în ziua de azi.În perioada când abia o curtam pe Domnița (colegă de facultate cu noi), l-am rugat pe George să se dea drept cerșetor la colțul Universității (de la intersecția străzilor Academiei și Edgar Quinet). El s-a …

Cititul și scrisul au fost viața mea. Nu mă mândresc cu asta, mi-ar fi plăcut să fiu preocupat de ceva mai apropiat de natură – grădinărit, explorarea ghețurilor din Antarctica, înotul în mare –, nu de ceva exclusiv artificial, inventat de om. Dar așa, a fost să fie. Mulți iubitori de literatură au povestit în …

într-un an, de Sfântul Vasile, mă aflam în casa de la țară a bunicii mele din partea mamei, împreună cu frații mei mai mici. Abia împlinisem treisprezece ani. Dormeam toți trei fără griji, în paturi din aceeași încăpere, înveliți cu plăpumi groase umplute cu lână, în timp ce afară ningea cu fulgi mari, plutitori, iar …

O cunoscută de-a mea, Camelia, s-a măritat prin 1980 cu un neamț, Kurt, și s-a stabilit într-un orășel din sudul Germaniei, pe malul lacului Constanze. La scurtă vreme a născut un copil, Helmut. În 1994, Camelia, Kurt și Helmut mi-au fost oaspeți timp de o zi la București. Aproape întreaga dimineață m-am plimbat cu ei …