Cronica ideilor



Moralistul calofil

Un Garabet Ibrăileanu în postura de moralist, vituperînd pe seama tarelor umane, e un spectacol cu neputință de ocolit, chiar și numai pentru verva tăioasă cu care își aruncă răutățile în pagină. Criticul nu are duioșii de susurat și nici indulgențe de împărțit. E malițios, mușcător și încîntător de sagace. Își tratează semenii așa cum …



Fără speranță, fără iluzii

Scrise în timpul exilului în Corsica (41-49 d. Hr.), cele două dialoguri sunt o mostră de curat defetism. Izgonit de împăratul Claudiu sub acuzația de a fi săvîrșit un adulter cu Iulia Livilla, nepoata purtătorului de coroană, Seneca îndură o claustrare de opt ani pe o insulă a cărei tihnă i se prelinge în vine. …



Contele vizionar

E dureros, dar adevărat: Keyserling e un vizionar căruia îi lipsește concizia, genul de clarvăzător aflat în neputința de a-și tăia pofta perorației. Simți de la o poștă că are adîncime, numai că adîncimea și-o risipește într-o pletoră de divagații neînfrînate, ca într-o cursă în care e îndeajuns să rostească prima digresiune pentru ca din …



Oglinda în oglindă

E o binecuvîntare ca, intrînd în atmosfera unui roman, să te regăsești în pielea personajelor pînă la a ajunge să te identifici cu ele. E ca o cufundare în cursul căreia simțul critic se stinge spre a lăsa loc trăirii nemijlocite. Genul acesta de identificare, chiar dacă are neajunsul de a-ți anula distanța fără de …



Solilocvii lirice

Ar fi un accent mes­chin ca, judecînd cele șapte eseuri din volumul Carmeliei Leonte, să le categorisesc drept solilocvii lirice cărora le lipsește fermentul speculativ. Tenta meschină vine din legarea trăsăturii lirice, care este sursa subînțeleasă a dospirii poetice, de calapodul unei gîndiri în care ciocnirea de paradoxuri e condiție obligatorie. Carmelia Leonte, avînd o …



Parigoria opincarului

pe Gavril Mol­dovan îl recunoști după patru trăsă­turi: adeziune fără abnegație, tristețe fără culminație, candoare fără precauție și perorație fără demonstrație. Dar peste toate plutește o tentă de ființă blajină căreia încetineala etnică, acel tact mocăit pe care ardelenii nu numai că și-l mărturisesc deschis, dar cu care pe deasupra au ajuns să se laude, …



Digerarea de sine

Scrisul lui Petru Vladimir Pătulescu seamănă cu zba­terea unui sobol adîncindu-se în pămînt: sapă o firidă în care pătrunde pe măsură ce țărîna pe care o scoate o lasă în urmă sub forma unor mușuroaie ce slujesc drept mărturie a unui chin. Pătulescu e un autor căruia cuvintele nu-i slujesc drept mijloc de exprimare, ci …



Carența de sens

A avea conștiința naufragiului pe care îl reprezintă propria viață e semn că ai început s-o înțelegi cu adevărat. Că înțelegerea vine tîrziu, cel mai adesea în pragul bătrîneții, nu are darul de a micșora cruzimea gîndului că, de la un cap la altul, soarta ți s-a mișcat într-o derivă constantă. E chiar situația în …



Proză de idei

E un prilej de uimire ca, urmărind cum un filosof scrie proză, să constați că intenția lui de a face epică îi este trădată de impulsul de a lega idei. Oricît s-ar strădui să lase narațiunea să curgă liber, ea este sabotată de obiceiul tiranic de a profera argumente. Și cu cît se străduiește să …