Actualitatea

Anatomia unui plagiat

Despre plagiatul lui Victor Ponta s-a scris cât despre literatura unei întregi generații. Refuzând să admită evidența – și anume, că și-a însușit fără scrupule munca altora –, fostul premier și armata lui de slugi și complici s-au făcut și ne-au făcut de râs în întreaga lume. Aflat, de câțiva ani, într-o fază de hibernare, …

Scrisoare de la Muntele Alb

Ultima dată am scris de mînă o vedere pentru fostul meu coleg Viorel Moțoc, pentru că mă rugase să-i scriu din Noua Caledonie. Am ales să o fac de la Farul Amedeu, aflat pe o insulă la cîțiva kilometri în larg față de Capitala Noumea. Un far făcut cadou de Napoleon al III-lea soției sale, …

Cultură și civilizație

Generația mea a învățat încă de pe băncile școlii că, în orice societate, baza materială determină suprastructura. Am subliniat înadins verbul. E, cu siguranță, cea mai faimoasă teză marxistă. În alți termeni, pe care-i prefer, din motive care se vor vedea mai departe, e vorba de un raport de cauzalitate între civilizația materială și cultura …

Ratarea – principii și sfaturi practice

Un subiect, oricât de grav, poate fi tratat atât la modul serios cât și în registru umoristic. Dintre multele exemple posibile, aleg astăzi tema ratării, opțiune generată de lectura cărții lui Angelo Mitchievici Farmecul vieților distruse. Câteva reflecții despre ratare (Humanitas, 2022). Deosebit de subtilele analize ale lui Mitchievici îi au în vedere pe Cioran, …

Răspântii criminale

Când scriu acest articol, măcelul din Ucraina e în a patruzeci și cincea zi. A trecut (doar) o lună și jumătate, dar mi se pare că asist la un nou război de o sută de ani. Contribuie la aceasta abundența informațiilor și excesul comentariilor. Clientela tradițională a televiziunilor de știri din România – politicienii și …

Ex nihilo nihil

Am scris acum ceva vreme despre situația în care se află atât profesorii de limba și literatura română care predau în acest an școlar la clasa a IX-a, cât și elevii aflați în primul lor an de liceu. Deși mai sunt doar trei luni până la încheierea cursurilor, programa de limba și literatura română pentru …

Pactul faustic

Reflectând din când în când la soarta lui Faust, adevărată emblemă a culturii și civilizației europene, nu pot să ocolesc concluzia care-mi spune că, de fapt, el a fost tras pe sfoară de către diavol. Pare că Necuratul a vrut astfel să se răzbune pe ceea ce pățise într-o altă paradigmă cunoscută din Vechiul Testament. …

Cărți întoarse, lume pe dos

O nouă tendință în designul interior este așezarea cărților pe rafturi invers – cu cotorul la perete. Un blog celebru din domeniu spunea “Books don’t match your decor? Don’t fret… Flip them for a perfectly coordinated look“. Ideea a fost preluată de Pinterest, de Instagram și de unele emisiuni TV trendy din SUA. Mai mulți …

Învățământul – cerere și ofertă

În cadrul unei emisiuni tv a fost prezentat un caz social: o văduvă, mamă a trei copii, care a lucrat ani buni în străinătate, a fost nevoită să revină în țară, apoi, din nu știu ce motiv, a făcut un împrumut la bancă și, ajungând în imposibilitatea de a mai plăti ratele, riscă să piardă …

„…ziua în care Panurge nu va mai stârni râsul”

Am recitit la sfârșitul anului trecut volumul de eseuri al lui Milan Kundera Testamente trădate, în limpedea versiune românească a lui Vlad Russo de la Humanitas fiction, 2021. E vorba de una din primele cărți ale romancierului ceh scrise direct în franceză: Les testaments trahis. (Nu înțeleg de ce traducătorul român a preferat forma nearticulată …