Ratarea – principii și sfaturi practice

Un subiect, oricât de grav, poate fi tratat atât la modul serios cât și în registru umoristic. Dintre multele exemple posibile, aleg astăzi tema ratării, opțiune generată de lectura cărții lui Angelo Mitchievici Farmecul vieților distruse. Câteva reflecții despre ratare (Humanitas, 2022). Deosebit de subtilele analize ale lui Mitchievici îi au în vedere pe Cioran, Scott Fitzgerald, Cehov, Voltaire, Shakespeare, Sadoveanu, Eliade și alte câteva nume de primă mărime. Titlul ne semnalează însă că ratarea poate fi euforică, dătătoare de nebănuite bucurii. Voi reveni mai pe larg, cu alt prilej, asupra acestei cărți. Deocamdată, m-a dus gândul la celălalt registru, cel umoristic, ilustrat de o inventivă carte a lui Dominique Noguez, intitulată Cum să-ți ratezi complet viața în unsprezece lecții (Payot & Rivages, 2002). Dominique Noguez (1942-2019) a fost un autor destul de prolific și – cu un cuvânt la modă pe care îl detest – „versatil“. I-am comentat mai de mult o altă ingenioasă carte, Lenin dada (1989), unde demonstra, nici mai mult, nici mai puțin, că gândirea teoretică a lui Lenin era de inspirație… dadaistă.

Să revenim la considerațiile despre ratare. Prima frază a cărții lui Noguez: „Cel mai bun mijloc de a-ți rata viața este să nu te fi născut“ trimite, firește la Cioran (De l’inconvénient d’être né). Dar această ipoteză trebuie exclusă din start, întrucât doar viața, și îndeosebi o viață cât mai lungă, îți oferă șansa să devii un ratat. E foarte greu să obții o viață complet ratată: oricâte nenorociri și decepții s-ar acumula, tot mai există oaze de fericire și echilibru sufletesc. Și, atenție: nu ajunge să fii nefericit, trebuie ca această nefericire să nu servească absolut la nimic (să-ți fie, spre exemplu, dacă ești scriitor, sursă de inspirație). Să fim conștienți, de asemenea, că lumea întreagă este sortită ratării, rostul nostru fiind de a contribui la acest eșec. Și încă ceva: adevărata ratare trebuie să fie imperfectă, deoarece dacă ar fi fără fisuri s-ar transforma într-o… reușită. Ce capcană perversă pentru cel ce are vocația ratării… La fel, e absolut necesar să fie evitate reușitele involuntare – cazul Cristofor Columb.

Ratarea nu e posibilă decât dacă respectă o serie de principii de bază. Iată câteva dintre ele: lamentați-vă tot timpul, faceți gol în jurul vostru, să nu vă pese de ceilalți, faceți altora ce vouă nu vă place, găsiți-vă țapi ispășitori, dați-vă întotdeauna dreptate, considerați-vă deasupra legilor, nu cedați niciodată, băgați-vă în treburi care nu vă privesc, puneți totul la inimă, să nu vă îndoiți niciodată, să fiți incapabili să luați decizii, enervați-vă, să nu vă intereseze nimic, să nu faceți nimic, să nu fiți bun de nimic, fiți inconsecvenți, să nu terminați lucrurile începute, să nu vă proiectați în viitor, frământați-vă interior, chinuiți-vă etc. Se observă numaidecât că unele din aceste principii pot fi puse în relație cu profesiunea de scriitor (și cu alte meserii, de altfel). Astfel, a fi în pană de inspirație e o situație benefică pentru scriitorul ratat (Noguez citează o afirmație a lui Robbe-Grillet: „Scriitor mare este acela care merge până la capătul fundăturii în care a intrat“). Ce să mai spunem de savoarea indicibilă a operelor neterminate, picturi, sculpturi, romane etc., mărturii ale voluptății cu care un creator se complace în eșec. Alții pleacă de la ideea că nu sunt buni de nimic și scriu pe tema asta sute de pagini. Sunt și maniaci ai perfecțiunii, de tipul lui Flaubert: important aici este să nu reușești, să îți propui obiective imposibil de atins (să rescrii Război și pace în versuri, de pildă). Ca să ilustreze principiile, Dominique Noguez dă o sumedenie de exemple, din literatură, dar nu numai, care arată că „nimic din ceea ce e propriu ratării nu ne este străin“.

Dar cum teoria rămâne totuși într-un plan mai abstract, autorul ne oferă și niște mici „secrete“, grație cărora ratarea e o țintă încă mai accesibilă. Astfel, importantă e o alegere potrivită a sexualității, de preferință – evident – o formă considerată minoritară (pedofilia poate fi, cel puțin deocamdată, sursa multor neplăceri). Aflăm apoi cum poți să fii nefericit în amor, cum să întreții și să fructifici gelozia, cum să ajungi cât mai repede, dar și mai chinuitor la divorț etc. Depresia poate fi un aliat prețios, cu condiția să nu depășești anumite limite, fiindcă un impuls sinucigaș ar strica totul. Vedem în continuare modalitățile prin care ne provocăm insomnii precum și cele prin care ne folosim inteligent fobiile. Procedurile ratării diferă în funcție de locul unde trăim, în provincie sau în Capitală. O cale sigură este a-ți petrece toată viața în bibliotecă, deoarece oricâte cărți ai citi și oricâte fișe ai redacta, tot nu o să scoți o operă originală. Scandalul public nu e de neglijat, mai ales dacă e urmat de un linșaj mediatic. Dacă sunteți sănătos, luați cât mai multe medicamente și mai ales faceți tot posibilul să ajungeți la spital, unde vă veți pricopsi cu tot felul de infecții.

Un capitol esențial este cel consacrat diferitelor meserii (brutar, polițist, chelner, profesor, cercetător etc.). Din solidaritate de breaslă, voi arăta ce sfaturi dă Noguez scriitorilor. Dacă ești scriitor tânăr, e floare la ureche să te ratezi, fiindcă în curând nu vei mai fi tânăr. Ca scriitor, ai de respectat câteva criterii: să scrii cât mai plat, să alegi titluri care să stârnească repulsie eventualilor cititori, să te așezi la birou atunci când ești obosit și cu gândurile în altă parte, după ce termini cartea să nu umbli după un editor, ci să aștepți să vină el la tine, în caz că asta se întâmplă să nu accepți nicio modificare în text, în niciun caz corectarea greșelilor (deliberate sau nu) de gramatică, să mergi să lansezi cartea la radio și la TV, dar să nu scoți o vorbă, să te consideri (și să o spui insistent) nedreptățit de critică întrucât nu faci parte din nicio gașcă sau bisericuță ș.a.m.d.

E uimitor, dacă ne gândim bine, cât de mulți scriitori (se) ratează folosind, inconștient, rețetele prescrise de Dominique Noguez.