Dumnezeu să-l odihnească! Unul dintre cei mai importanți ro mancieri ai generației 60, Bujor Nedelcovici a fost și o activă conștiință morală, atât în anii de comunism, cât și după aceea. A debutat printre ultimii din generația noastră, cu un roman remarcabil, urmat de o trilogie de familie, densă, dramatică, pe care o consider opera …
Dintre zecile de propuneri făcute de colaboratorii revistei privind titlurile apărute în perioada decembrie 2022 – noiembrie 2023, juriul alcătuit din Nicolae Manolescu (președinte), Gabriel Chifu, Răzvan Voncu, Cristian Pătrășconiu, Angelo Mitchievici și Mihai Zamfir a ales prin vot nominalizările la Premiul Cartea Anului 2023 decernat de România literar\. Conform regulamentului, cărțile publicate de redactorii …
În 19 noiembrie, la Ateneul Român, a fost celebrat în cadrul unei gale de excepție centenarul nașterii Monicăi Lovinescu – „un exercițiu de admirație și de aducere aminte“, așa cum au menționat inițiatorii acestui eveniment. Momentul culminant al Galei (organizate de Fundația Humanitas Aqua Forte și de Editura Humanitas și prezentate de Marina Constantinescu) l-a …
Gabriel Chifu Alanya, 2023 – câteva însemnări Locul A XII-a ediție a Turnirului de Poezie: Turcia, 2023, Alanya, pe țărmul Mediteranei, la aproximativ 125 de kilometri de aeroportul din Antalya. Cetatea a fost întemeiată, se spune, în secolul al II-lea î. Hr., de un pirat temut în regiune, Diodotus Triphon, și a stat mai bine …
Flavia ADAM O stea norocoasă Ca în orice literatură respectabilă, și în literatura română există, fără doar și poate, repere indispensabile identității, transparenței, coeziunii și evoluției acesteia. Ce ar fi literatura noastră fără personalitățile sale marcante, fără cărțile memorabile, fără opiniile critice adecvate, fără vizibilitatea revistelor de specialitate, care să reprezinte un barometru al presiunii …
Andrei Cornea este marele câștigător al Galei „Scriitorii Anului“ de anul acesta. Desemnarea sa a fost făcută în cadrul evenimentului derulat în 3 noiembrie la Pallas Mall din Iași. Casa de Cultură „Mihai Ursachi“ a Municipiului Iaşi şi Uniunea Scriitorilor din România au organizat ediţia a VIII-a a „Galei Scriitorii Anului“. Proiectul cultural a fost …
Şi flautul magic vorbi Şi flautul magic vorbi; tremurată O notă stângace sălta peste clape Ca vocile stinse în murmur de ape Şi-ncet simfonia căzu întristată. Plutea o durere ca-n tainele sfinte Pe sala cea veche şi-n flăcări aprinse Murea ziua albă pe stofele-ntinse Iar flautul magic plângea înainte. Mănunchiuri albastre de mici viorele Lăsară …
Adrian Alui Gheorghe Nu-i mai așteptăm pe barbari Trăim într-o lume în curs de relativizare. Ne virtualizăm cu fiecare zi, cu fiecare noapte. Virtualizării îi urmează ficționalizarea. Ne naștem gata povești. În buna regulă a lumii noastre, toate poveștile sunt cu final nefericit. Ficțiunile nu citesc ficțiuni, ci se străduiesc să devină realitate. Cronos …
S-au împlinit recent 55 de ani de când România literară și-a făcut apariția în peisajul cultural românesc. Este un moment de reflecție asupra a ceea ce înseamnă tradiția, perseverența și dedicarea în slujba culturii noastre. România literară de astăzi s-a născut într-un context al destinderii ideologice din perioada 1968-1971. Devenind refugiu pentru valorile democratice și …
Între 14 și 21 octombrie, s-a derulat la Alanya, în Turcia, cea mai recentă ediție a Turnirului de Poezie. Marii câștigători ai acestei ediții sunt: Adrian Alui Gheorghe și Ioan Radu Văcărescu – deținătorii ex-aequo, ai Cununii cu Lauri –, Emilian Iachimovski – Premiul Special – și echipă mixtă, compusă din Filiala Sibiu și din …
Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman“ Constanța a organizat, în perioada 6-7 octombrie 2023, Festivalul Național de Poezie ART. POETICA@OVIDIUS, ediția a II-a. La Festival au participat poeți din întreaga țară, precum și poeți ai Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România – cu toții au citit poezii în cadrul a două întâlniri cu publicul constănțean. …
Dosarul reproduce cea mai mare parte a intervențiilor de la Colocviile romanului românesc, Alba Iulia, 4-5 octombrie 2023 Hanna BOTA Romanul, 8 fațete Milan Kundera are această mărturisire pe pagina de început a cărții sale Arta romanului: „Lumea teoriilor nu-mi aparține. Acestea sunt reflecțiile unui practician. Opera fiecărui romancier conține o viziune implicită a istoriei …
