A plecat dintre noi Bujor Nedelcovici

Dumnezeu să-l odihnească! Unul dintre cei mai importanți ro ­mancieri ai generației 60, Bujor Nedelcovici a fost și o activă conștiință morală, atât în anii de comunism, cât și după aceea. A debutat printre ultimii din generația noastră, cu un roman remarcabil, urmat de o trilogie de familie, densă, dramatică, pe care o consider opera lui cea mai bună. Am scris despre toate cărțile lui, de la debut, inclusiv despre cele publicate în Franța, unde și-a petrecut o bună parte din viață. Am fost prieteni deîndată ce ne-am cunoscut. La plecarea din țară, în februarie 1987, a lăsat un testament în trei exemplare. Un exemplar îmi era destinat. O parte din lucrurile lui mi-au revenit. Țin minte noaptea în care le-am scos pe furiș din apartamentul lui din Blocul Scriitorilor. Oricât am încercat să respectăm somnul colegilor noștri, n-am putut evita un protest absolut comic al unuia dintre ei, care, ieșit la fereastră, a ținut să informeze audiența, formată din soția mea, din mine și dintr-o persoană care ne ajuta, că el e scriitor român care are nevoie de somn noaptea ca să poată să-și scrie operele ziua. Cred că nu ne-a recunoscut, așa că discursul și-a ratat ținta. L-am vizitat de mai multe ori la Paris pe Bujor Nedelcovici. Ne-am întâlnit de câte ori a venit în țară, după 1989. Prietenia noastră a trecut peste inevitabile obstacole. Îmi sunt vii în memorie numeroase discuții (și dispute), ca și toate clipele (viața însăși nu e decât o clipă ceva mai lungă) pe care le-am petrecut împreună. Fii neuitat, dragul meu prieten! (N.M.)