Din nou despre tricentenarul D. Cantemir

Aproape trei secole după moartea lui Dimitrie Cantemir, opera și activitatea sa ca om politic și mai ales ca scriitor, om de cultură și savant într-un câmp neobișnuit de larg, de la muzică și literatură la filosofie și istorie, au continuat să nutrească imaginea celui mai cunoscut român din epoca sa; studiile cantemiriene, în continuă …

America ogarului cenușiu

Una dintre cele mai cunoscute cărți ale lui Romulus Rusan și una dintre cele mai frumoase cărți de călătorie din literatura noastră contemporană, America ogarului cenușiu, a ajuns la sfârșitul anului celuilalt la a cincea ediție: citită cu entuziasm și pe nerăsuflate de generația noastră, și la fel de următoarea, reeditarea ne oferă nouă ocazia …

În perspectiva tricentenarului Cantemir

Eugenia Popescu-Judetz, „Dimitrie Cantemir, teoretician și compozitor de muzică turcă”, București, Ed.Curtea veche, București, 2018, 256 pag. Dimitrie Cantemir, „Curanus. Collectanea Orientalia. De muro Caucaseo, București”, Fundația Naționalã pentru Știință și Artă, 2018, 1274 pag. Dimitrie Cantemir este încă parte a studiilor de istorie a literaturii și culturii române, la Facultățile de Litere din țară …

O elegie a trecerii

O întreagă generație sau chiar două au fost terorizate în trecutul nostru apropiat de spectrul „demolărilor”: se demolează strada asta sau străzile astea ca să se facă o sistematizare, sau mahalaua aceea ca să se ridice o fabrică, sau Muzeul Simu și casa lui Titu Maiorescu învecinată ca să se construiască un bloc, blocul Eva …

Literatura română contemporană, într-un blog francez

jean-Pierre Longre, profesor emerit de literatură la Universitatea Lyon 2, este titularul unui blog foarte citit care prezintă cărți din toată lumea traduse în franceză, și nu numai; faptul că este și președintele Asociației Rhône-Roumanie nu e străin poate de atenția de care se bucură cărțile autorilor români în spațiul blogului amintit, în care au …

Istoria ca viitor

Intrarea Anei Blandiana în spațiul poeziei și în viața publică la vârsta adolescenței este emblematică și inaugurează un destin de luptător, susținut de un talent, o forță și o încredere în viitor cu totul neobișnuite. Încă de la „primul debut”, de la primele două poezii publicate într-o revistă, scrisul său a căpătat o semnificație politică …

Dinu Giurescu, ultimul dintr-o dinastie

Făcând parte dintr-un lanț pe care paginile introductive îl recapitulează, compus din alte câteva volume de rememorări cu și despre istoricii Dan Berindei și Răzvan Theodorescu, a apărut la Editura Rao un volum de „convorbiri cu academicianul Dinu C. Giurescu” realizat de fostul său student Narcis Dorin Ion; istoricii fac astfel dovada că asumă deplin …

Ut pictura poesis…

Ar fi greu de găsit imagine mai po­tri­vită pentru a sim­boliza strânsa legătură dintre artele văzului și cele ale scrisului la începuturile culturii noastre moderne, ale picturii și poeziei deci, decât celebra reprezentație din decembrie 1816 când mai mulți tineri din familiile de frunte ale Iașilor au jucat pastorala Mirtil și Hloe, după Gessner și …

Dialoguri despre psalmi

N-am avut niciodată un caiet pentru însemnări, dar mi-aș fi dorit să am, sentiment care mi-a apărut – și se repetă – mai ales spre bătrânețe, când ordinea rigidă a lucrurilor începe să pară mai puțin importantă și în schimb stăruie imaginea câte unei întrebări, apărută nu mai știi când și de unde, pentru că …

Caragiale: „O lume într-o operă”

Intitulată Caragiale. O lume într-o operă, după cunoscuta profesiune de credință a dramaturgului („vorba nu e să umpli lumea largă cu o operă, ci o operă strâmtă s-o umpli cu lumea”), recenta carte a profesorului Gh. Lăzărescu își propune o operație arheologică de o întindere pe care n-am bănuit-o la început: de arheologie literară, pentru …