jean-Pierre Longre, profesor emerit de literatură la Universitatea Lyon 2, este titularul unui blog foarte citit care prezintă cărți din toată lumea traduse în franceză, și nu numai; faptul că este și președintele Asociației Rhône-Roumanie nu e străin poate de atenția de care se bucură cărțile autorilor români în spațiul blogului amintit, în care au fost prezentate mai multe dintre ele. Dintre acestea menționăm volumul Gare de l’est al Gabrielei Adameșteanu, care cuprinde șapte nuvele descriind viața apăsătoare a anilor 1970-80 din România, traduse de Nicolas Cavaillès la Editura pariziană Non Lieu în 2018. „Gabriela Adameșteanu, una dintre marile romanciere române de astăzi, stăpânește în cea mai înaltă măsură arta povestirii polifonice, pătrunde profunzimile răului existențial și dificultatea, mai bine-zis imposibilitatea comunicării dintre personaje, rău și dificultate exacerbate de atmosfera de suspiciune reciprocă, de supraveghere continuă a vieții particulare… Totul e spus prin gesturile și cuvintele personajelor: nici eroi, nici trădători, ci ființe care încearcă să trăiască într-un context apăsător…“
E prezentat și primul roman scris în englezește al scriitorului Eugen Ovidiu Chirovici, care trăiește în prezent la Bruxelles (nu stabilit acolo, precizează el într-un interviu din Bibliotheca Septentrionalis, ci doar locuiește acolo pentru moment) intitulat Jeux de miroirs, un fel de roman polițist tradus în franceză în format de buzunar la Ed. Les Escales de către Isabelle Maillet, tot în anul care abia s-a încheiat. „Trei voci contribuie să alcătuiască o poveste care se învârte în jurul aceleiași întâmplări, asasinarea lui Joseph Wieder, profesor la Princeton, asasinat niciodată elucidat dar care a făcut să curgă multă cerneală“ (destule detalii par să apropie povestea de aceea a morții lui Culianu, dar n-am citit romanul, ca profesorul Longre). Începută de un student al său, povestea pe cale de a fi publicată e întreruptă de moartea acestuia, trebuie continuată de un ziarist care se lovește de dificultăți insurmontabile și apoi de un polițist la pensie. În finalul prezentării sale elogioase , J.P.Longre citează aprobativ spusele autorului: „Aș spune că mă preocupă în cartea mea mai mult de ce? decât cine? Am crezut întotdeauna că, la sfârșitul celor trei sute de pagini, cititorii merită să știe mai mult decât numele asasinului, chiar dacă la el se ajunge prin peripeții neașteptate“.