Cartea de interviuri

Clujul ca o poveste

Vladimir-Alexandru Bogosavlievici s-a născut la Cluj, a absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie din cadrul UBB și este profesor de istorie la Colegiul Național „George Barițiu“. Este autorul mai multor volume de istorie a orașului Cluj și entuziastul conducător al unor tururi ghidate de descoperire a istoriei orașului, pe care le face în Cluj cu elevii și …

Ecolocația poetului

Un „subiect fără miez“ ar fi omul, după Montaigne. Pentru Ana Blandiana există chiar o categorie superioară de oameni cu miez sacru: acei indivizi care și-au părăsit cetățile pentru a locui în mare. Dar ducând cu ei obiceiurile umanității ideale. Acești oameni au devenit delfini, iar numai gândul la ei, la delfini, face ca lumea …

Vârste ale iubirii

A apărut la Editura Creator volumul Carte cu scriitori. 24 de interviuri semnat de scriitorul brașovean Laurențiu-Ciprian Tudor. Volumul cuprinde, pe lângă interviuri, și patru anchete literare.Scriitorii din cartea lui Laurențiu-Ciprian Tudor au ajuns la Brașov, datorită unor evenimente culturale: lansări de carte, festivaluri, întâlniri literare, prilej pentru autor de a-i invita la destăinuiri pentru …

A cunoaște

La Editura Muzeul Literaturii Române a apărut în 2019 cartea Povești de trecut vămile. Interviuri cu scriitori de Lucia Negoiță. Cartea de faţă este o a doua selecţie din interviurile realizate în ultimii zece ani, cu prozatori, poeţi, critici, editori, eseişti din ţară şi diaspora. „Acolada“, România literară, „Luceafărul de dimineaţă“ şi „Argeş“ sunt revistele …

Din nou despre comunism: opt interviuri „de apoi“

Din desantul de interviuri propuse deja de Cristian Pătrășconiu în 2020 (sunt vreo patru volume centrate tematic), cel despre comunism mi se pare cel mai incitant. Nu că domeniul n-ar fi deja stors de sensuri și de abordări, dar protagoniștii intervievați sunt intelectuali care au fost implicați, într-o formă sau alta, în subiect. E vorba …

Un portal spre lumile scriitorilor

Având o prodigioasă activitate de jurnalist cultural, Lucia Negoiță publică în volum o serie din interviurile realizate cu scriitori în ultimii zece ani (cu o excepție notabilă, din deceniul postrevoluționar). Titlul inspirat, Povești de trecut vămile, se referă la trecerea granițelor dintre viață și literatură (sau invers), dar sugerează și faptul că strângerea într-o carte …

Republica Moldova – o (veșnică) necunoscută?

„De ce Republica Moldova rămâne o terra incognita pentru România?“ este o întrebare care leagă, în subsidiar, mai toate interviurile adunate de poeta și jurnalista Irina Nechit, din Chișinău, în volumul Malul stâng întreabă malul drept. Cele 44 de convorbiri acoperă intervalul 2009 – 2018, timp în care în Republica Moldova au căzut guverne, s-au …