Arte

România sălbatică

Autorul filmelor Periferic (2010) și Neindentificat (2020), Bogdan George Apetri, revine cu un thriller care amintește prin duritate și cruzime de Câini (2016) al lui Bogdan Mirică. Dezvoltarea sa e cumva liniară, regizorul își alege un singur personaj și-l urmărește până la capăt, însă traseul nu este unul oarecare, ci unul destinal, fatidic. O novice …

Colaborare artistică europeană la AREAL

Spațiu pentru dezvoltare coregrafică, Areal și-a deschis stagiunea din această toamnă cu un performance -concert, găzduit de Goethe-Institut București din Calea Dorobanților nr. 32. Performance-ul a fost forma finală a unei rezidențe-laborator, denumită bioAREALab și derulată timp de zece zile la București, sub forma unui proiect de cercetare și colaborare artistică europeană, care și-a propus …

Povestea vieţii ieşită din cenuşă

Zilele viitoare va avea loc la Cluj festivalul pus la cale de Mihai Măniuțiu și Teatrul Național, al cărui director este. Amintiri, imagini, fragmente de istorie, de istoria teatrului, stări ale propriei ființe, ale prieteniei și a miilor de complicități. Miresele lui Măniuțiu și ale lui George Banu, voalurile lor tremurînd ușor prin toată sala …

Concursul Enescu – 2022

în sfârșit, duminică seara, juriul secțiunii pian din actuala ediție a marelui concurs enescian și-a spus cuvântul!Alexandra Segal, pianistă israeliană originară din Ucraina, a fost desemnată drept laureată pe prima poziție a competiției. Nu se află la prima tinerețe! În interpretarea ei, Concertul în do major de Serghei Prokofiev a dispus de strălucire solistică, de …

Urzeala inelelor

Franciza Stăpânul inelelor, ecrani zare a romanelor lui Tolkien, care a dobândit un prestigiu și o popularitate imensă sub bagheta regizorului Peter Jackson, a ajuns acum la un nou „episod“, de fapt o serie, semnate de regizorii J.A.Bayona, Charlotte Brändström, Wayne Yip, cu o impresionantă și foarte amestecată echipă de scenariști. Tolkien a reușit să …

9/11

Pe vremea aceea, aveam un televizor, mic, în bucătărie. Detestam acest lucru și, de aceea, nici nu-l foloseam. Un protest timid, nebăgat în seamă de nimeni. Habar n-am de ce l-am deschis în acea după-amiază… Prietenii mei știu că nu ratez nicio ediție a Festivalului Enescu, că ani la rînd am avut abonament achiziționat pe …

Virgil Mihaiu: Jazz la Castelul Bran, ediția a noua

Festivalul din incinta Castelului Bran, inițiat de rafinatul jazzofil Sergiu Doru în 2013, își consolidează la finele fiecărei veri statutul referențial pe harta jazzului. Asta, în pofida vicisitudinilor globalizate, ce au împiedicat desfășurarea ediției din 2020. Pe de altă parte, asumându-și limitările spațiale (pe scenă încap cel mult 5-6 interpreți, iar în curtea interioară a …

Scene dintr-o altă viață

Filmul lui Marko Grba Singh rulat la festivalul de la Locarno prezintă fragmente din viața de familie înregistrate cu o cameră video nepro fe sionistă, de unde și numeroasele imperfecțiuni și stângăcii ale filmării, în perioada 1988, 1989 ( sunt și câteva mai vechi), perioada războiului din Iugoslavia care a dus în cele din urmă …

Uneori locuiesc pe o insulă

Despărțirile sînt grele. Din motive diferite. Anumite plecări definitive, însă, te deșiră. Te surpă. Corpul se transformă într-o prăpastie în care alunecă lacrimi, gesturi, stări, disperări, neputințe… totul se duce într-o vale a plîngerii. Și încremenesc. De cîteva ori în viața asta am încremenit. Cu totul. Ca o statuie. Mută și fără nicio reacție. M-am …

Reconstituiri ambițioase

Câteva recente manifestări new- yorkeze – de dimensiuni relativ modeste și fără prea multe puncte comune – au fost centrate în jurul ideii de reconstituire a unor lumi rezolute prin perseverență curatorială, cu ajutorul unor metode științifice noi și sofisticate sau prin experimente artistice în sine. Este de mult cunoscut că sculpturile Antichității mediteraneene ( …