Spuneam deja în Intermitențele privirii că, în pictură, dar și în literatură, în artă, în general, raportul între decorativ și meditativ e oscilant – de la plăcerea simplă a ochiului (inclusiv cel „al minții“) care se desfată scăldat în culori și alternanțe de lumini și umbre (de obicei, însoțit de un zâmbet de încântare, de …

  „În adâncul fiecărui cuvânt asist la nașterea mea“. Alain Bosquet Am văzut de curând, pe BBC Ideas, un filmuleț care readuce în atenție ipoteza whorfiană a legăturii dintre limbă și gândire. Întrebarea-temă de dezbatere este: „Gândim diferit în diferitele limbi?“ Există peste 7000 de limbi în lume, asta înseamnă că sunt tot atâtea perspective …

Dincolo de poezie însă, ecourile vieții răcneau în fereastra sa“ (Bacovia, Dintr-un text comun) Victor Ieronim Stoichiță își propune să demonstreze că „în impresionism are loc o schimbare mult mai radicală și mai profundă, care vizează «tematizarea privirii moderne». Dacă există cu adevărat ceva profund nou în pictura lui Manet, Monet și Degas este faptul …

Funcția onomaturgică o omului are o vechime cât omenirea însăși. Omul, nomothet/onomaturg generic, dă nume lucrurilor din jur, fiindcă doar cine/ce are nume poate fi, și șlefuiește fără oprire instrumentul său fundamental de cunoaștere și auto-definire, limba (chiar dacă uneori „uită izvorul“). Ca ființă cugetătoare, el a inventat limbajul pentru a-și exprima gândurile, potrivind cuvinte …

Versul lui Coșbuc apare în unele transcrieri: „C-o moarte toți suntem datori“. Cititorul oscilează între implacabilitatea morții – indiferent ce am face, tot vom muri, muritudinea intră în definiția noastră de oameni, de făpturi vii, fiindcă muritoare – și înțelegerea ei ca datorie, cu un sens nu cu totul limpede. Fiindcă beneficiem de „clipa cea …

Ca în titlul lui Erasmus, Laus Stultitiae, profit de sensul ambiguu și ușor de înțeles pe dos. În pamfletul lui Erasmus, nu despre un elogiu adus Prostiei este vorba, ci despre lauda pe care și-o aduce sieși Prostia. Tot astfel, nu în primul rând despre faptul că orice traducere trădează voi vorbi (traduttore – traditore), …

Interesul meu pentru infinitivele lungi e vechi. Am semnat o laudă lor chiar în „România literară“. A trecut aproape un sfert de veac de când am scris prima dată despre feminitatea limbii române, argumentând că este feminină (cu o doză de androginie venind dinspre ambigene), fiindcă lucrurile cele mai importante pentru om și pentru existența …

Mai-mult-ca-trecutul Anei Blandiana e o carte rară. Nu găsesc un epitet mai potrivit. O carte de o luciditate tăioasă și caldă în restriștea ei. De mult n-am mai citit o carte atât de densă, de frumoasă, de surprinzătoare. Nici doi ani de jurnal tensionat care reușesc să fie o meditație despre singurătate, lume, „infernul tandreței“, …

Vorba lui Nicolae Manolescu, „nu-ți propui să schimbi canonul. Bătăliile canonice nu se planifică. Ele țin de viața spontană și imprevizibilă a literaturii“. Perfect adevărat. Tot astfel, nu poți impune nimic limbii. Organism viu – ca și literatura –, ea depinde de vorbitorii ei și de capacitatea sa de a răspunde nevoilor de comunicare ale …

Scriind despre Bârlog de scriitor, în România literară, am trimis la un volum colectiv apărut în Belgia, Murs d’images d’écrivains. Dispositifs et gestes iconographiques (XIXe-XXIe siècle), Louvain, 2023, care comentează „dispozitivele iconografice“ de care se înconjoară oamenii în general pentru a conserva o istorie personală, dar încearcă să afle și ce înseamnă decorarea într-un anume …

Rândurile de mai jos au fost stârnite de capitolul Partenerul secret din cartea lui Alberto Manguel Un cititor în Pădurea din Oglindă (Editura Trei, 2023, trad. Bogdan-Alexandru Stănescu). Subiectul acestei cărți este „cititul, cea mai specific umană dintre toate activitățile creatoare. Cred că suntem, în miezul ființei noastre, animale cititoare și că arta lecturii, în …

Se zice că Chaplin, stând de vorbă cu bunul său prieten Georges Simenon, se întreba de ce sunt, oare, atât de mulți oameni nebuni/smintiți pe lume? Simenon, pe care mi-l imaginez cu figura bonom-sfătoasă a lui Maigret (Jean Gabin), îi răspunde cam așa: vezi tu, am fi la fel de nebuni ca ei, dar eu …