CUVINTE-CHEIE: democrație, libertate, istorie contrafactuală, tranziție, Uniunea Europeană, umor, mineriade, comunism, NATO, 30 de ani
30 de ani chiar înseamnă mult. Spre exemplu: o generație – sau chiar mai mult decât o generație (în funcție de cine face evaluarea: sociologul, istoricul literar, politologul). Sau, din alt unghi de vedere, 30 ar putea fi ceva destul de apropiat de jumătatea vieții unui om; deși această apreciere, care are un solid temei cultural („nel mezzo del cammin di nostra vita”), este tot mai des pusă în criză de faptele care țin de demografia ultimelor decenii.
Pe de altă parte, pentru noi, românii, și pentru țara noastră, 30 de ani – ultimii 30 de ani în mod aparte – au, prin forța împrejurărilor, și alte semnificații. Nu puține și acestea. Suntem la trei decenii distanță de căderea (cel puțin formală a) comunismului. Suntem, cu alte cuvinte, la capătul unei perioade care ar fi trebuit să fie îndeajuns pentru a contabiliza, fără rest, „sfârșitul tranziției”. Folosirea condiționalului-optativ perfect „ar fi trebuit” are rostul său; fie și numai dacă privim în jur, către ceea ce compune clasa politică (și de azi, și de ieri), cred că se subînțelege prudența necesară a formulării.
Nu e mai puțin adevărat că 30 de ani reprezintă o durată și implică o distanță suficient de mari încît să putem privi, poate, cu o anume detașare și spre trecutul (cu multe repere turbulente, dar – să nu cădem pradă unei păguboase obișnuințe de a ne lamenta – și cu multe momente luminoase) pe care l-am traversat și pentru a proiecta, în baza experienței acestor trei decenii, ceva mai realist, mai adevărat, mai adecvat despre viitor.
Este ceea ce vom face anul acesta, în mai multe numere ale revistei România literară, într-o serie de dosare tematice care stau sub acest titlu: După 30 de ani. Asumăm de la bun început bună-credință și o practică sănătoasă a spiritului critic, dar și, desigur, faptul că nu vom epuiza această tematică atît de generoasă. Nu vom pretinde nici că vom spune adevărurile de neclintit (și, cu atît mai puțin, pe toate) despre ceea ce a fost în acești ultimi treizeci de ani. Ceea ce promitem însă este că temele pe care le propunem sunt cu adevărat relevante. Vom vizita, așadar, mai multe teme majore care privesc România ultimelor trei decenii și, totodată, cîteva dintre marile mize ale României ultimelor trei decenii, obiectivul nostru fiind, pe de o parte, acela de a fixa momentele de inflexiune ale unei teme și, pe de altă parte, de a surprinde cîte ceva din dinamica și din modificările în societate provocate de impactul unei teme. Abordarea pe care o privilegiază acest proiect editorial este, așa cum se poate ușor ghici, una care îmbină o perspectivă cronologică și una tematică.
Primul dintre dosarele care stau sub această tematică este unul care, într-o anumită măsură, nu merge frontal la ceea ce a fost la noi istoria ultimelor trei decenii. Nici nu se îndepărtează însă foarte mult de aceasta, pentru că micul exercițiu de reflecție în marginea unor unghiuri de abordare care țin de istoria contrafactuală și de cea virtuală propus în paginile următoare are rolul de a încălzi tema și de a reclama o anumită mobilitate a privirii și a gîndirii.
În fond, știm, în mare (și, în multe privințe, și în mic, la detaliu), ce a fost în ultimii 30 de ani. Dar dacă ar fi fost altfel?
