Un fenomen care nu scapă nimănui dintre cei care urmăresc viața literară românească este implicarea autorilor de ficțiune în critica de întîmpinare. Critica de întîmpinare este – se spune des – în criză dar asta se referă la criticii „de meserie“. În articolele sale din seria celor pe care le publică în Luceafărul de dimineață, Răzvan Voncu s-a referit adesea la acest fenomen, explicîndu-l și enumerînd reproșurile (locuri comune, pînă la urmă și prejudecăți) care îi „lovesc“ pe criticii foiletoniști.
Dar autorii care au alt gen „de bază“ și par „amatori“ în critică ocupă un spațiu tipografic vast. Cu ce rezultate? Depinde doar de înzestrarea lor. Cert e că avem poeți care scriu consecvent cronici la zi. Între ei se află și Evelyne Croitoru, care și-a adunat recent într-un volum cu titlu sugestiv o parte dintre cronicile de întîmpinare, și anume pe cele referitoare la poezia contemporană (O privire de aproape, Editura Neuma, 2026). Ea se înscrie astfel într-o serie de poeți cu merite, care se ocupă de volumele confraților oferind un ecou meritat și interpretări necesare eforturilor acestora: Paul Aretzu, Adrian Alui Gheorghe, Liviu Capșa, Mihaela Grădinariu, Andrea H. Hedeș, Viorel Mureșan, Mihaela Stanciu, Mircea Teculescu și lista ar putea deveni foarte lungă. În fața literaturii, în speță a poeziei, un cititor inteligent și cultivat, indiferent ce profesie ar avea, poate emite interpretări personale și finalmente judecăți de valoare valabile. Dacă este și poet/ poetă, are avantajul de a privi poezia „de aproape“ după formula aleasă de Evelyne Croitoru. Să admitem că o poetă ar privi textele colegilor de „suferință“ lirică dintr-un unghi personal și prin prisma propriului univers liric, arătînd eventual opacitate la anumite formule. Dar acest pericol îl paște pe orice exeget, oricît de calificat, cazurile de blocare ale unui ilustru critic față de înțelegerea unui autor validat copios ulterior constituie momente memorabile ale istoriei literare.
În cronicile sale la volume de versuri, toate din lirica română contemporană, Evelyne Croitoru pornește de la înțelegerea simplă a textului și de la o empatie față de ceea ce ea însăși practică. Acordă fiecărui autor o premisă de nevinovăție și, la alt nivel, de talent. Selecția însăși e o judecată. Autoarea evită să se refere la scrieri care nu-i plac. Trebuie să remarc faptul că Evelyne Croitoru susține o intensă prezență publică în care performează mai puțin ca autoare de poezie și mai mult ca moderatoare, comentatoare sau membră de jurii, cu o intensitate mult superioară altor scriitori. Parcurge uneori distanțe considerabile nu pentru a se pune în valoare pe sine, ci pe colegii care lansează volume sau își trimit cărțile spre judecare. O întîlnesc mereu la Brașov, Cîmpina, Rîmnicu-Sărat, Alexandria, Cluj, Sinaia, Oltenița etc., etc. pe lîngă prezențele de care aflu din presa literară. Nu mai vorbesc de emisiunile TV la care a avut invitați marcanți și, din nou, i-a pus în valoare pe aceia cu o nedezmințită generozitate.
Admirînd ceea ce întreprinde, i-am atras atenția asupra unei posibile risipiri de sine și neglijări a propriului scris. Ceea ce și eu îmi propun să evit. Pe de altă parte, articolele sale de reflectare a literaturii altora au dat acum roade frumoase, prin volumul de față și prin cel care va urma curînd, dedicat altor genuri literare. Cred că apariția acestei cărți i-a adus satisfacții, pe care le împarte cu poeții recenzați. Aceștia sînt autori cu experiențe diferite de la consacrați ca Ion Cristofor, Varujan Vosganian, George Vulturescu, la generația de mijloc, la momentul afirmării depline, precum Hanna Bota, Raluca Faraon, Gabriela Gheorghișor, Maria Grădinaru, Andrea H. Hedeș, Mihaela Stanciu, Ion Bogdan Ștefănescu și la tineri de talent pe care îi susține cu entuziasm și dintre care cei mai mulți merită atenția criticii: Andreea Ruxandra Tudor, Răzvan Fugaciu, Cosmin Andrei Tudor.
În total sînt analizați peste 55 de autori prin 60 de volume, unii avînd cronici la cîte două cărți. A rezultat o culegere destul de masivă, aproape 300 de pagini și presupun că și volumul dedicat altor genuri, cu precădere prozei, va avea cam aceeași dimensiune. Textele alese (autoarea a lăsat în afara coperților destule alte cronici) au fost publicate în majoritate între anii 2018 și 2025 în reviste ale Uniunii Scriitorilor sau cu egida acesteia. Cele mai multe provin din Luceafărul de dimineață, Neuma, Litere, Ateneu, Caligraf (Alexandria), Banchetul, Steaua.
Este indiscutabil un merit al poetei că parcurge cu atenție și „de aproape“ volumele confraților în cadrul fenomenului din care ea însăși face parte. Ar fi o eroare să presupunem că toți sau mulți dintre poeți își citesc contemporanii. Dar și mai lăudabil e faptul că, după lectură, Evelyne Croitoru găsește potrivit să-și expună opinia și să îndemne prin aceasta la parcurgerea cărților și de către un public mai larg. Orice poet își dorește să fie interpretat, discutat cu seriozitate și de aceea autorii luați în seamă se cuvine să-i fie recunoscători pentru privirea atentă ce le-a oferit-o.