Este atât de dezamăgitoare scena politică românească, încât m-am hotărât să mă țin cât mai departe de acest spectacol. Nu mă mai simțeam, nu mă mai simt în stare să-l urmăresc, căci îmi face rău, un rău fizic, cople șitor, și mi-am zis, pentru igiena minții mele, să ignor total acest domeniu, activitatea partidelor, colcăiala/ mișcarea browniană/ lipsa de principii/ războaiele lor înverșunate și în van. Așa încât mi-am propus să nu mai urmăresc niciun fel de știri cu subiect politic, să rămân un ignorant la acest capitol, să mă poziționez complet în afara acestui circ trist. Să trăiesc ca și cum el n-ar exista. Și, bineînțeles, să nu mai scriu niciun rând cu strictă referire la viața politică românească.
Iar acum, iată, cu părere de rău observ că nu mă pot ține de cuvânt. Ce se petrece de o lună și jumătate în spațiul politic autohton este stupefiant, este scandalos, este revoltător. Și pentru oricine mai are o brumă de rațiune, de simț moral e de neînțeles și de neacceptat. O reacție e obligatorie. Să vedem faptele.
Marea coaliție declarată pro-europeană PNL, USR, UDMR, PSD oricum era un vehicul greoi, care scârțâia din toate încheieturile și abia înainta, din pricina unui partid, PSD, care doar cu numele era pro-european și reformist, dar cu sufletul, vai, era, este în cu totul altă parte. Acest partid a făcut tot ce-i stătea în putință să pună frâna. Ziua, în ședințe, aproba măsurile (nepopulare!) ale guvernului, iar seara, la televizor, le critica cu aplomb. Vehiculul/ barca alianței s-a înecat când prim-ministrul Bolojan a ajuns cu necesarele reforme la părțile sensibile ale angrenajului social, acolo unde partidul aflat și la guvernare și în opoziție avea mari interese: administrațiile locale, birocrația din ministere, mastodonții economici de stat cu pierderi uriașe, firmele din energie și altele. PSD s-a unit cu AUR și împreună au dat jos guvernul prin moțiune de cenzură. Președintele Nicușor Dan a primit faptul cu o seninătate care i-a ne dumerit pe susținătorii săi; după pre-imaginea pe care alegătorii săi fideli și-o construiseră în minte despre el, președintele ar fi trebuit să reacționeze cu totul altfel: apărător al valorilor democratice, gestul său așteptat era să-și arate solidaritatea și prețuirea pentru premierul înlăturat prin „monstruoasa“ alianță (doar ad-hoc ?) constituită, PSD-AUR. Ei bine, n-a fost așa: președintele s-a despărțit de domnul Bolojan (căruia, da, i se poate reproșa o anumită rigiditate, dar care are merite ce se cuvine să fie recunoscute) fără un mulțumesc și fără măcar să-i rostească numele.
Ce a urmat? În loc să se supere pe PSD, care provocase criza doborând guvernul din care făcea parte, și să-i încredințeze șefului acestui partid mandatul de a forma un nou guvern (decizie absolut logică după ce PSD inițiase moțiunea de cenzură), președintele arăta o tot mai pronunțată apropiere/ simpatie față de domnii Grindeanu și Manda, lăsându-i fără cuvinte pe oamenii care-l votaseră, prin acest comportament pe dos decât proiectul prezidențial cu care câștigase alegerile în urmă cu un an.
Semnalele prezidențiale nu ambigui, ci exact la antipod față de ceea ce reprezenta domnul Dan în ochii electoratului au continuat. Domnul președinte l-a nominalizat pe Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru, păstrându-și aceeași atitudine pronunțat protectoare față de PSD. Varianta Tomac a reprezentat o încercare eșuată de a rezolva criza și a fost repede abandonată.
Ei, și abia după acest episod neinspirat numit Eugen Tomac a venit lovitura de trăsnet a președintelui: l-a desemnat ca premier pe un domn Veștea, care ocupă, nefericită întâmplare, poziția de prim-vicepreședinte în PNL. Această alegere a președintelui s-a petrecut în mod „discret“, după cum s-a exprimat candidatul, sau de-a dreptul conspirativ am spune noi, adică fără o consultare a partidului, fără ca acest politician să fie votat/ propus de forurile liberale. Ceea ce înseamnă o imixtiune agresivă în structurile și activitatea unui partid democratic, o evidentă încercare de a rupe și de a captura PNL. (Plan demult pus la cale, aflăm, de către o grupare din Partidul Liberal cu accentuate afinități pesediste!). Este o încălcare a principiilor unui stat democratic, fără precedent în cei 36 de ani de după 1989. În istoria noastră mai veche, da, nu e prima oară când ne întâlnim cu așa ceva: numirea de către Regele Carol al II-lea ca prim-ministru a Patriarhului Miron Cristea, în anul 1938 și apoi, în anul 1940, a Generalului Ion Antonescu s-au făcut cu încălcarea legii.
Domnul Veștea a primit misiunea de a crea o majoritate. Acum, când scriu această însemnare plină de amărăciune, domnul Veștea și ceilalți componenți ai echipei disidente din PNL se chinuie să adune voturile necesare pentru investire. Și nu singuri trudesc, ci cu sprijinul întregului aparat pesedist. Domnul Nicușor Dan a impus, se zice, o linie roșie: fără voturi de la AUR! Dar, ne înștiințează televiziunile, domnii Grindeanu, Neacșu, Veștea și compania tranzacționează voturile „la bucată“. Cu toți cei din partidele „suveraniste“, inclusiv cu cei din AUR!
Și totul se desfășoară într-o viteză nebună: PNL a programat un congres extraordinar duminică, 21 iunie, în care să-l excludă pe domnul Veștea și pe cei din jurul lui, pe când alesul domnului Nicușor Dan și al PSD-ului ar vrea să fie până atunci deja votat de Parlament ca să-i crească puterile. Care va fi deznodământul? Aproape nu mai contează: totul e un nesfârșit scandal, haos, trădare, prostie, lipsă de scrupule, absurditate, ticăloșie și o imensă deziluzie produsă de un om în care ne puneam speranțele.
Ce fel de guvern va fi acesta, dacă va obține voturile? Pe cine va reprezenta el? În situația teribil de dificilă în care se găsește țara, această structură încropită după modelul Nicu și Marcel va fi capabilă să rezolve nenumăratele, împovărătoarele probleme? Și ce fel de democrație mai e aceasta, românească, sub conducerea domnului Nicușor Dan, pe care atâția cetățeni de bună credință îl închipuiau ca fiind un erou imaculat moral, pregătit să lupte neînfricat, până la capăt, cu forțele răului, iar, în realitate, ca într-un film SF de la Hollywood care ne dă fiori, se dovedește că sub înfățișarea aflată la vedere are un cu totul alt chip, plin de umbre. (18 iunie 2026)