Reviste culturale – Caiete Silvane
Am primit la redacție o revistă literară care apare în țară, la Zalău, și pe care, din păcate, o vedem rar. E vorba despre Caiete Silvane, lunar condus de Daniel Săuca – redactor-șef, Viorel Mureșan – redactor-șef adjunct și Corina Știrb Cooper – secretar de redacție. Publicația aduce servicii culturale nu doar regiunii stricte unde apare, Sălaj, ci unui spațiu mai larg, căci reunește semnături ale autorilor din întreaga Transilvanie. Astfel, în numărul 256 (mai, 2026), putem citi mai multe texte interesante: cronica literară, intitulată „Un exercițiu de admirație“, e semnată de Viorel Mureșan și este dedicată unui volum scris de Ion Taloș. O altă cronică, conținând o interpretare subtilă a unui roman recent, îl are autor pe Adrian Lesenciuc. Gheorghe Glodeanu scrie despre „caietele macedonskiene“, iar Menuț Maximinian despre lirica lui Daniel Săuca, văzută ca o „poezie a lucidității contemporane“. Am mai citit și merită amintite: Rememorări „Texte de trecut (in)existența“ de Ioan F. Pop; „Doliu și practici comemorative în Sălajul interbelic“ de Bogdan-Ștefan Mierloi; articolul de istorie „Din activitatea politică și parlamentară a lui Victor Deleu“ de Marin Pop; o cronică de Eugen Barz despre un volum de poezie; un amplu grupaj dedicat Festivalului internațional „Primăvara Poeziei“, care a avut loc în luna aprilie la Zalău; un alt articol pe teme istorice, „Petre Dulfu și Sălajul“ de Alexandru Bogdan-Kurti; un eseu de Alice-Valeria Micu, „În căutarea timpului oprit“; dialogul despre poezie purtat de Corina Știrb Cooper cu Viorel Mureșan și rememorările lui Viorel Tăutan despre „Jibou – târgușorul cu artiști“. Sumarul bogat recomandă revista din Zalău ca fiind o publicație culturală care merită atenția cititorilor. (Cronicar)
Încolonați, la tribunal!
În săptămâna de maximă turbulență politică, în care se încerca instalarea unui neverosimil și absurd guvern de paie Veștea, puciștii din PNL contestau vehement orice decizie luată în forurile partidului și, nici una, nici două, își amenințau colegii cu tribunalul. Ba chiar s-au dus la tribunal așteptând de la instanță să le dea dreptate în privința hotărârilor partidului care nu le conveneau lor, care nu-i favorizau pe ei, oricât de corecte ar fi fost acestea.
Acest mod de a reacționa, când ceva îi nemulțumește pe unii, ei, hop, dau fuga la judecată, a devenit frecvent în societatea românească a momentului. Democrația prost înțeleasă ne-a dus la acest supărător exces, la acest comportament public abuziv. Ne întâlnim și noi, la Uniunea Scriitorilor, cu un asalt din ce în ce mai greu de stopat al nechemaților care, după inevitabilul eșec de a fi acceptați ca membri ai Uniunii Scriitorilor (întrucât însăilările lor textuale sunt lipsite de orice urmă de talent!), aleg aceeași metodă de atac: ne cheamă în instanță, ne chinuie cu procese aberante, dovedind o înverșunare și o insistență care nu pot fi înțelese de o minte normală.
S-ar cuveni să fie clar pentru toată lumea: Uniunea Scriitorilor ca instituție, ca asociație de creatori literari se conduce după un statut al său, iar primirea în USR se face pe baza unor criterii de valoare și numai după ce candidații îndeplinesc condițiile stabilite de statut. Nimeni din afară, nicio instanță de judecată și nicio autoritate pământeană sau cerească nu au îndreptățirea să dispună altceva, eludând hotărârile comisiilor specializate din structurile USR. Nimeni nu-i poate obliga pe membrii unei asociații să-și deschidă larg porțile în fața unui x sau a unui y, dacă, după normele acelei asociații, ei sunt neeligibili.
Dacă ar fi altfel, mâine-poimâine vom asista la darea în judecată a Comitetului Nobel de către cine știe cine care revendică râvnitul premiu, convins că îl merită, și, chiar, la chemarea în instanță a lui Dumnezeu de către cineva supărat că este brunet, când el se dorește blond. (Cronicar)