De prea mulți ani aud că în lume nu mai există mari oameni politici. Că, dacă au fost, aceștia sunt excepții, gen Reagan, Adenauer, de Gaulle, iar mai la sud, ca să zic așa, figuri precum Sadat și Mandela… Evident, să nu-l uităm pe Gorbaciov, dar ce mai încoace și-ncolo, omul politic adevărat, nu politicianul, nu-și prea mai face apariția. Fiindcă, la urma urmei, ce înseamnă să fii mare om politic? Înseamnă, simplu spus, să fii vizionar. Înseamnă să lucrezi cu viitorul. Trecutul este al istoricilor, iar prezentul, al politicienilor sau al oamenilor de afaceri care fac socoteli peste socoteli ca să le iasă din orice tranzacție un profit considerabil. Dar viitorul lipsește din preocupările lor. Se poate spune că ei lucrează și trăiesc de azi pe mâine și nu-i interesează, cum ar veni, ce va fi poimâine. Lipsesc, așadar, proiectele de anvergură și, dacă îți dă prin minte să ai asemenea aspirații, vei fi luat peste picior și considerat utopist. Iar orice utopie este imediat suspectată de viitoare crime și atrocități. Cu alte cuvinte, cel care visează o societate perfectă pe pământ va realiza de fapt un stat dictatorial în care individul nu se va mai bucura de niciun drept. Vreți, stimați rezidenți ai acestei planete, să ajungeți într-o asemenea situație?
Ceea ce se întămplă acum e mai mult decât semnificativ. La cârma SUA se află un cetățean care nu are nicio treabă cu politica. Este un prosper om de afaceri pe care-l interesează numai și numai averea. Lumea pentru el înseamnă dolari, nimic altceva. Miliarde și miliarde de dolari… Am uitat să spun că un adevărat om politic, preocupat de viitor, are în vedere și principii de ordin moral. El va acționa de multe ori într-un mod dezinteresat. Nu va pune pe prim-plan câștigul, profitul, beneficiul. Va lucra în pierdere, dar va ști, fiindcă de aici pleacă credința, că acțiunile sale nu sunt doar rezultatul exercitării voinței personale, ci la mijloc este vorba și de voința divină. Pe scurt, omul politic de rasă lucrează împreună cu Dumnezeu. Omul de afaceri este sluga Satanei. Poate cobor într-o gândire schematică, dar prin esențializare nu ai în altă parte unde să ajungi.
Donald Trump își dovedește limitele într-un mod aproape școlăresc. Și tocmai fiindcă este atât de transparent nu poate fi incriminat. Din păcate, își dă arama pe față când își insultă predecesorul fără niciun pic de rușine. Îl critică pentru că a dat bani cu nemiluita unei cauze care trebuia tratată, după părerea lui, altfel. Doar că Biden, deși n-a fost mare om politic și nici nu are cum să mai fie, a avut, totuși, calitatea lui don Quijote, adică a acelui cavaler care pornește lupta cu morișca diavolului. Pierde, nu pierde, orice e posibil, dar apără niște principii, niște idealuri și crede într-un viitor al moralității. Și comuniștii vorbeau de un viitor luminos, numai că acolo erau minciuni sfruntate. Viitorul în viziunea unui adevărat om politic este o veritabilă provocare. Ne obligă să ne ridicăm mai sus de genunchiul broaștei și să vedem cu realism ceea ce se poate întâmpla în lume. De fapt, numai în acest fel pot fi prevenite derapajele ideologice care, mai devreme sau mai târziu, duc la dictatură.
Dacă Trump ar fi fost la putere în 1918 sau în 1944, praful se alegea nu doar de Europa, ci de întreaga lume. Poate nu ar fi folosit bomba atomică, dar meschinăria atitudinii sale ar fi fost de un milion de ori mai criminală decât bomba ca atare. Cam așa stau lucrurile. Probabil că negustorii lui, fermierii, bancherii Americii, birocrația newyorkeză, toți ar fi jubilat și s-ar fi mândrit cu un asemenea președinte… înțelept, ha, ha… Dar viitorul ar fi arătat în culori întunecate. Pentru Stalin și Mao nu ar fi fost o problemă, la o adică, să traverseze până și oceanul. Ca să-și impună regimul, ar fi făcut orice sacrificiu. Câteva zeci de milioane de soldați pierduți, la câtă armată aveau, nu i-ar fi deranjat. Propaganda lor ar fi mers strună. Îi răzbunăm astfel pe indigenii pe care albii care au venit aici, adică viitorii nord-americani, i-au masacrat ca să ocupe noi teritorii. Simplu ca bună ziua! Fără comentarii!
Dar, spre norocul nostru, un specimen ca Trump, atunci, într-un timp atât de încordat, nu a existat. Au fost alți președinți care au înțeles că mai presus de orice sunt demnitatea, onoarea, apărarea unor principii. Roosevelt, la un pas de moarte, și-a dat seama de iminența dezastrului. A salvat jumătate de lume urmând ca pe cealaltă s-o salveze urmașii, jumătate de secol mai târziu. Și iată că acum vine un cetățean care vrea să dea istoria înapoi și să șteargă cu buretele tot ce a fost nobil în acțiunile predecesorilor săi. Și pentru ce aceasta? Pentru un gescheft, pentru o bișniță, pentru un pumn de dolari… Omul de afaceri își numără averea până la ultima lețcaie. Îi pare rău și de o centimă. Asta a și fost diferența dintre aristocrație și burghezie. Marii oameni politici au avut în vene și-n artere sânge albastru, ceilalți, apă chioară…