Ecou din Cartea lui Iov
Și Domnul Dumnezeu a întrebat Poezia:
– De unde vii?
– De la cutreieratul pământului
și a sufletului lumii
a sufletelor creaturilor Tale
altfel nu m-aș fi născut
altfel nu aș fi fost dinaintea Ta
Domnul Dumnezeul meu.
Tu vii
Tu vii printre noi de dincolo de stele
dar nici aici nu sunt stele.
Vii de dincolo de bine și de rău, motiv din care
pe aici ar putea fi mai bine
sau ar putea fi mai rău.
Vii din spațiile pe care unii le-ar crede vidul sui-generis
alții însă zicându-i partea de cosmos a ideilor pure
aducând cu tine esența misterului sau poate
a simplei curiozități banalizate
motiv din care pe aici și pare uitată.
Contează însă care e totuși esență de ceva neștiut de ce anume,
însă care pune lumea pe gânduri. Dacă
vreo presupusă lume nu ar avea gânduri
de fapt ea nici nu ar exista
dincolo sau dincoace de stele
dincolo de bine și de rău
adică dincolo de puterea văzului pământean
dincolo de răzbaterea auzului terestru
între aripile păsării ce zboară hăt!
pe sub pieptul Creatorului
(inclusiv de Poezie)
aproape că atingând cu aripa-i
pieptul Domnului-Dumnezeu; dincolo
unde poate că și sufletul lui Dosoftei
cântă întrebător: Cine este, Doamne Sfinte,
decât tine mai-nainte?
Dincolo de dincolo…
Neptun. Plescăituri
Ceva mai departe
spre casa de vacanță a scriitorilor
și vila prezidențială nufărul
un tractorist ară
afânează nisipul plajei.
Aici, aproape-aproape
apa se zbate sub stabilopozi.
Plescăituri mai distincte
ca poezia ermetică
dar clară
uneori chiar cristalină
a lui Barbu;
plescăituri mai înfundate
ca poezia ermetică sârbo-română a lui
Vasko Popa (cel vestit)
pe fundalul naiv-mitologic al lui Bruegel cu
cititori nevăzători prăvălindu-se ca un șir de popice.
Încerc să ghicesc care dintre bufniturile de sub stabilopozi
ar fi oarecât asemănătoare
plescăirii de la căderea lui Icar
(pe care
din cauza huruitului
cel ce ară n-ar fi auzit-o).
Prin tuneluri, prin tuneluri
Pleacă păsările călătoare
unele dintre ele zburând mai departe
altele mai aproape de soare.
Sunt și păsări care nu pot zbura
nu că sus spre soare
ci nici chiar crestele munților nu le pot survola
însă irezistibilă e dorința
instinctul de-a pleca
de-a rămâne călătoare
spre locuri la fel de vitale
ca și cele septentrionale
pe care le părăsesc
la anumite intervale anuale.
Astfel că
neputând escalada munții-înalți
ghețarii
unele păsări călătoare aleg să zboare prin tuneluri
prin tuneluri franceze elvețiene germane
până ajung la deschise țărmuri de mare
dincolo de care se află locurile atât de chemătoare
irezistibil de chemătoare
unde puiul piuitor se ițește din ou a naștere
unde pasărea bătrână moare.
De primă necesitate
În clipa când m-am trezit din visul în care
parcă aș fi avut dovada că în lume
poezia a devenit întâmplare stare
lucru de primă necesitate
nu am leșinat
nu am sărit în sus de bucurie
nu mi-am frecat mâinile a satisfacție
ci am constatat simplu
ușor interogativ
(precum de asemenea făcusem
și în visul din care mă trezisem):
– Nu v-am spus eu că odată și odată?…
Nu e ușor
Uneori
e foarte greu să fiu chiar eu
cel care sunt
Leo Butnaru
mite alții (nu cred că prea mulți)
care cine știe din ce motive
sau insuficient informați
ar vrea să fie în pielea mea
în destinul meu
și pe care eu îi sfătuiesc dezinteresat
să se mulțumească doar cu cei care sunt
pentru că
spuneam
nu e deloc ușor să fii Leo Butnaru.
Ce o fi dincolo de dincolo?
Ce ar fi totuși dincolo de bine și de rău?
O câmpie cu flori
un munte
un hău?
Răspunsul pare abia-abia dibuit –
poate că dincolo de dincolo nu e timp pentru-a fi fericit
dar nici timp de a fi nefericit
un fel de viață fără miez adică
ceva de neimaginat
probabil și de ne-
trăit
în acel infinit indefinit
ceva de ne
mâncat ci doar
de molfăit
nici tu vertical
nici tu orizontal
acel indefinit halal fără de hal
între nici tu larg oceanic
nici tu mal
nici intrare
nici tu ieșire
nici plecare
și nici venire
nici vid
și nici atmosferă
nici rugăciune
nici (ați putea găsi antonime
pentru rugăciune)
nici anosmie
nici tu aromă
în acea sferă atât de rotundă
dar infinit de mult fără de formă…
Deschideți!
Bătea disperat cu pumnii în ușă – să i se deschidă!
fără a se lămuri de care parte a ușii se află – dinafară sau
dinăuntru.
Din exterior sau din interior – nu conta
pur și simplu el nu putea suporta uși închise.
Ce i s-a părut cel mai frumos
Cică frumoasa mea vecină (posibil
și vecina domniilor voastre) și-a întrebat iubitul
cetățean român
stabilit însă undeva nedefinit în
Regatul Spiritului:
„Ai văzut atâtea lucruri în lume
care dintre ele ți s-a părut cel mai frumos?“
Și el a răspuns.
„Nu știu dacă am văzut acel lucru (poate că da
poate că nu) dar de citit, de auzit
mi s-a întâmplat
și mi se întâmplă
în locul acelui lucru să admir o stare fabuloasă:
Poezia română.“