Astăzi, în această lume agitată, unde marile națiuni se bat pentru putere și influență și amenințarea unui al treilea Război Mondial ni se flutură în față pe la toate televiziunile de știri și pe rețelele sociale, în acest context geopolitic complicat, există un colț de pământ unde un popor mic, foarte mic, își duce mai departe povestea milenară. Samaritenii, o comunitate străveche, numără astăzi doar cîteva sute de suflete. Iar în mijlocul lor activează neobosit Benyamin Tsedaka, un om al cărui nume poartă greutatea unei istorii lungi și a unei misiuni, să zic așa, dure și blânde: să păstreze vie moștenirea poporului său.
Benyamin Tsedaka nu este doar un lider spiritual sau un „păstrător profesionist al tradițiilor“. Este un fel de punte între trecut și prezent, o voce convingătoare care povestește lumii despre cine sunt samaritenii.
Născut într-o familie care se trage din tribul lui Manase, una dintre cele patru ramuri supraviețuitoare ale acestui popor, Benyamin a crescut cu conștiința că aparține unei comunități unice. Samaritenii, descendenți ai vechilor israeliți amestecați cu popoare aduse de cuceritorii asirieni în secolul al VIII-lea î.Hr., au trecut prin furtuni istorice care i-au redus de la milioane la doar 850, împărțiți între Muntele Garizimm, în Cisiordania, și Holon, lângă Tel Aviv, în Israel – două enclave mici care-și păstrează credința și identitatea.
Când ne gîndim la samariteni, nouă, ăstora, care am mai fost duși la biserică, ne vine în minte parabola „Bunului Samaritean“ din Biblie, o poveste despre compasiune și altruism. Dar pentru Benyamin și poporul său, această moștenire nu este o metaforă, ci un mod de a fi. Ei se consideră „păzitori ai adevărului“, fideli doar Pentateuhului, cele cinci cărți ale lui Moise, și resping restul scripturilor acceptate de evrei sau creștini. Pentru ei, Muntele Garizim, nu Ierusalimul, este centrul sacru al lumii, locul unde, zice tradiția samariteană, Avraam a fost gata să-l jertfească pe Isaac și unde Dumnezeu a cerut ridicarea unui altar. An de an, de Paștele samaritean, întreaga comunitate se adună pentru a sacrifica miei, într-un ritual care amintește de timpurile biblice.
Această credință i-a ținut uniți, chiar și atunci când trecătoarele imperii, cel bizantin, cel otoman sau cruciații i-au lovit fără milă, reducându-le numărul și risipindu-le urmele. Nu mor popoarele cînd vor imperiile!
Benyamin Tsedaka este o figură care inspiră. La peste 80 de ani, încă se simte în putere și îndeplinește rolul de preot și învățător, dar este și un ambasador al samaritenilor în lume. A călătorit mult, a vorbit despre poporul său, a scris cărți și a compus muzică, toate pentru a arăta că samaritenii nu sunt doar o notă de subsol în istorie, ci o comunitate vie, cu o limbă proprie – un dialect al ebraicii vechi – și cu tradiții care încă pulsează. Acum editează o publicație, AB-The Samaritan News, un bilunar în patru limbi. Și are cont pe Facebook, dacă vreți să-i cereți prietenia. Deși pare că trăiește undeva în istoria tradițiilor îndepărtate, șeful samaritenilor e ancorat foarte bine în prezent: este fan Rambo, Seinfeld și Manchester United!
Viața samaritenilor nu a fost niciodată ușoară. Au fost prinși între evrei, care i-au privit cu suspiciune, și alte popoare care i-au persecutat. În timpul Imperiului Bizantin, de pildă, populația lor a fost decimată, iar sub otomani au fost forțați să se convertească ori să fugă. Totuși, au rezistat, poate tocmai datorită acelei „încăpățânări blânde“ pe care Benyamin o întruchipează atât de bine: „Am fost puțini, dar suntem aici. Supraviețuirea noastră este un dar.“
Astăzi, samaritenii trăiesc într-un echilibru fragil, între modernitate și tradiție. Au cetățenia israeliană, palestiniană și uneori iordaniană, fiind un fel de punte neutră într-o regiune sfâșiată de conflicte. Benyamin a spus odată că poporul său ar putea fi un „pod de pace“ între Israel și Palestina – o dorință care, deși pare utopică, reflectă spiritul lor împăciuitor. Totuși, provocările nu lipsesc: tinerii samariteni, precum nepotul lui Benyamin, Abood, sunt atrași de lumea modernă, de tehnologie și libertate, iar numărul mic al comunității face căsătoriile în afara ei o tentație tot mai mare. În trecut, astfel de uniuni erau rare, dar acum au devenit o cale de a evita dispariția. Cele mai multe mirese provin din comunitatea evreiască, rusă și ucrainiană. De notat că, beneficiind de cel puțin dublă cetățenie, samaritenii circulă mai ușor în zonă și sînt singurii care au dreptul să vîndă alcool în Cisiordania.
Benyamin Tsedaka nu se lasă descurajat. Cu fiecare poveste pe care o spune, cu fiecare cântec pe care îl compune, țese firul subțire al speranței. Este fondator al corului samaritean, pentru care creează și scrie texte, iar energia sa pare să sfideze timpul. Pentru el, a fi samaritean nu înseamnă doar a păstra o religie sau o limbă, ci a duce mai departe un mod de a privi lumea: cu îndelungă răbdare, cu bunătate, cu încredere că până și cei mai mici pot lăsa o urmă adâncă. În plan personal – și aici vine surpriza! –, Benyamin Tsedaka este căsătorit cu o evreică originară din România.
Poporul său mic nu cere mult – doar să fie văzut, auzit și respectat. Și, prin el, ne amintim că marile povești nu aparțin doar celor puternici. Câtă vreme se vor naște înțelepți plini de energie și racordați la Marea Tradiție, ca Benyamin Tsedaka, vor continua să existe și popoare mici, cum sînt samaritenii.