Groapa este un roman binecunoscut al lui Eugen Barbu, scriitor valoros, dar care a fost repudiat de breasla confraților din cauza lipsei de caracter și a faptului că în revista de tristă amintire „Săptămâna“ i-a bălăcărit pe toți autorii importanți, mai ales pe cei din foarte tânăra pe atunci generație. „Săptămâna“, după cum se știe, a fost părintele revistei „România Mare“, unde Vadim Tudor a continuat așa zisa operă a maestrului său. Dacă mai adaugăm faptul că Eugen Barbu a avut și amiciții dubioase cu personaje de rang înalt din Departamentul Securității Statului, am spus destul. Dar Groapa lui Barbu, în aceste momente ale istoriei contemporane, are și o altă semnificație. În roman erau în general prezentate cazuri de marginalizați, de persoane defavorizate, de oameni care acționau la limita legii, dar nu lipseau nici borfași, cuțitari, pegra societății. Numai că toți erau îmbrăcați într-o aură a pitorescului care-i făcea, culmea, agreabili și astfel ne închideau gura. Nu ne mai permiteam să facem aprecieri de ordin moral.
Din păcate, Groapa lui Barbu s-a întors. Tot electoratul lui Călin Georgescu este format din specimene care, fără niciun pic de îndoială, țâșnesc din aceleași străfunduri infecte. Este un adânc mocirlos care profită de actuala conjunctură confuză atât pe plan intern, cât și extern. Am mai avut prilejul să spun că, după 35 de ani de la revoluție, ne aflăm într-o poziție extrem de vulnerabilă, care poate împinge țara. Unde? Păi, unde decât în groapă. Românii par să-și fi pierdut bunul simț și buna judecată și se aruncă într-o aventură sinistră. Numai așa pot să-mi explic atașamentul absurd pe care-l arată față de respectivul personaj politic. Desigur, la toate contribuie și jaful banului public, fenomen care a dus la sărăcirea maselor largi, dar și la o cumplită prăbușire a stării noastre sufletești. De aceea oamenii spun: Fie ce-o fi, numai să scăpăm de ăștia, aici fiind incluși marii jefuitori pe care-i încoronează ultimul rapt, adică afacerea NORDIS. Georgescu, mai ales șchiop, are alura unui haiduc victimizat, care, cu toate acestea, nu se dă bătut și luptă până la ultimul strop de sânge. Astfel, nu pot să nu am o atitudine reacționară și să mă îndrept cu nostalgie spre acele vremuri când votul nu era dat pe mâna oricui, ci doar pe a acelora care aveau o anumită poziție socială, un anumit nivel de cultură, o anumită pregătire intelectuală. Doar aceștia căpătau dreptul de-a vota, ceea ce, evident, nouă, pretinșilor egalitariști de azi, ni se pare o gravă încălcare a democrației, dar, pe de altă parte, era singura posibilitate de-a ține sub control acele tendințe destructive care, mai mult sau mai puțin, subminează bazele societății. Nu sunt un om îngâmfat dacă afirm că votul meu nu poate fi pus pe picior de egalitate cu votul unuia care are doar opt clase, și acelea făcute cu chiu, cu vai. Nu sunt infatuat, vreau doar să scot în evidență greutatea valorii într-o lume haotică și scoasă din țâțâni. Nu trebuia să existe vot popular, pentru că în acest fel distrugem și bruma de ordine pe care am mai reușit s-o păstrăm.
Sunt conștient de faptul că tot ceea ce scriu acum poate fi drastic incriminat. Bătăușii mă așteaptă la colț de stradă ca să-mi dea în cap. Reacționarule! Banditule! Dușman al poporului! Înainte de-a fi călcat în picioare, mai am puterea să întreb: Stimabililor, dar voi știți ce e poporul, cine e poporul? Poporul înseamnă cantitate sau calitate? Dacă vedem lucrurile doar sub aspect cantitativ ne-am dus pe copcă. Poporul român, ca și poporul turc sau vietnamez, înseamnă numai și numai calitate, adică acea categorie a persoanelor care gândesc și pot să proiecteze gândirea în viitor. De mamifere care învață pe de rost niște fraze ne-am săturat. Democrația care se traduce prin formula „un om egal un vot“ nu este adevărata reprezentare a țării, ci o masă de manevră la dispoziția marilor înșelători și borfași.
A existat de-a lungul timpului o Românie profundă compusă din cărturari și credincioși, din oameni harnici și destoinici. Odată cu ofensiva timpurilor moderne, această Românie, vai, s-a ocultat. Au ieșit la iveală pezevenghii, hoțomanii, demagogii și chiar și derbedeii. A ieșit la iveală o lume incomprehensibilă pentru orice minte normală. Este lumea pe care, din nefericire, o girează democrația așa cum e înțeleasă acum. Este electoratul lui Gheorghiu-Dej, al lui N. Ceaușescu, al lui Ion Iliescu și, vai, al lui Călin Georgescu. Este noua dictatură a proletariatului, dar, ha, ha, digitalizată. Fiindcă, fără tehnologie ultrasofisticată, nu ne stă bine în groapa în care am căzut. G.G, adică groapa lui Georgescu, nu e neapărat foarte adâncă, dar nici superficială. Deasupra ei putem arunca un strat de țărână și planta niște flori. Votanții pot fi, de ce nu, și grădinari, precum minerii din 1990. Și tot aceștia, la o adică, vor cere, în cazul unui referendum, ieșirea din NATO și UE. Între un politician corupt, dar de orientare euro atlantă, și unul care, chipurile, nu fură, dar vrea musai ortodoxie moscovită, îl aleg, iartă-mă, Doamne, pe cel dintâi.