„Il est comme la mule du Pape, qui garde sept ans son coup de pied“
(Alphonse Daudet).
„Este ca măgarul papei care ține minte șapte ani și te lovește cu copita“
(traducere & adaptare).
În 23 octombrie 2023, Parchetul din Paris a deschis un al doilea dosar în ceea ce-l privește pe scriitorul Gabriel Matzneff, acuzat de o femeie ajunsă la 50 de ani că a violat-o în repetate rînduri, de la vîrsta de 4 ani pînă la cea de 13 ani. Da, viol la patru ani! Între timp, au reacționat și au făcut dezvăluiri mai multe victime. Chiar el, Gabriel Matzneff, a descris în cîteva cărți autobiografice raporturile sale cu minori și adolescenți. Un scriitor curajos, și-a zis o parte a lumii literare, nu fără un pic de admirație. Scriitoarea Vanessa Springora a publicat o carte intitulată Consimțământul, în care povestește cum, la 14 ani, Matzneff a profitat de ea, cum a sedus-o.
Consecința acestei ieșiri publice a unei victime cunoscute a fost oprirea de la vînzare a cărților în care scriitorul francez își povestește aventurile erotice. Cu toate acestea, imaginea lui nu pălește foarte mult în mediile culturale de stînga pariziene, fiind văzut ca un opozant al moralității burgheze. Desele sale „aventuri“ cu băieți minori, dar și cu fete, nu deranjează pe nimeni din anturajul său.
În octombrie 1974, Matzneff publică volumul Cei sub șaisprezece ani în care propune existența unui al treilea sex: „Ceea ce mă captivează nu este atât un sex specific, cât tinerețea extremă, perioada cuprinsă între al zecelea și al șaisprezecelea an, care mi se pare a fi – mult mai mult decât ceea ce se înțelege de obicei prin această expresie – adevăratul al treilea sex. Șaisprezece ani nu este, totuși, o vârstă fatidică pentru femei, care rămân adesea dorite și după această vârstă. […] Pe de altă parte, nu mă pot imagina având o relație senzuală cu un băiat după vârsta de șaptesprezece ani. […] Spuneți-mi bisexual sau, cum spuneau anticii, ambidextru, nu am nicio problemă cu asta. Dar, sincer, nu cred că sunt. În ochii mei, tinerețea extremă este în sine un sex special, unic.“ Pedofilie în cea mai clară expresie. Credeți că a fost blamat pentru o astfel de poziție?
Nici vorbă: în 26 ianuarie 1977, Matzneff publică, în „Le Monde“ și „Libération“, un apel în care cere dezincriminarea pedofiliei și a pedopornografiei, cerînd eliberarea a trei pedofili încarcerați. În mai, apare un nou apel semnat, printre alții, de Jean-Paul Sartre, Philippe Sollers, Roland Barthes, Simone de Beauvoir, Alain Robbe-Grillet, Françoise Dolto, Jacques Derrida, Louis Althusser, Jean-Louis Bory, Gilles Deleuze, Michel Foucault, Christiane Rochefort, Daniel Cohn-Bendit (avînd și el faima unui pedofil) și, nu chiar ultimul pe listă, Jack Lang.
Matzneff este implicat și în „Afacerea Coral“, din 1982. Într-un fel de centru de reeducare și asistență socială numit Coral, de lîngă Nîmes, a fost găsit trupul unui copil de zece ani, cu capul într-o căldare unde se afla apă cu clor. Cercetările au demonstrat că băiatul a fost sodomizat de mai multe ori, apoi ucis. Cazul a declanșat o anchetă în cursul căreia s-a dovedit că pedofilia a fost practicată pe scară largă în acea instituție menită să asigure internaților protecție sanitară și socială. Printre beneficiarii acestui așezămînt (vizitat cu discreție) s-au numărat filosoful René Schérer și, bineînțeles, Matzneff. Primul a fost pus sub control judiciar, al doilea a scăpat.
Anul 1968 nu a produs numai un fel de emancipare culturală, ideologică, ci a încurajat și monștri de tipul lui Matzneff, i-a aplaudat, i-a pus într-o lumină onorabilă. „Marile conștiințe“, de la Sartre și Simone de Beauvoir, la tovarășul Louis Aragon, nu doar că au aplaudat aceste derive sexuale traumatizante pentru victime, ci și-au și pus semnătura pe un rușinos apel la toleranță fără margini.
Venim în zilele noastre. Sîmbătă, 8 februarie, în jurul orei 19.30, în apropiere de Opera Garnier, se desfășura un mic miting împotriva pedofiliei și a pedocriminalității. Presa de stînga numește acest miting ca fiind al unor „complotiști“. Complotul împotriva agresării sexuale a copiilor, pesemne.
S-a întîmplat ca, exact în acel moment greșit, Jack Lang să se afle într-un loc greșit, în preajma mitingului. Unii dintre participanți l-au recunoscut și s-au precipitat în jurul său, reproșîndu-i susținerea pedofiliei, cu semnătură „în clar“. Nu am fost acolo, lîngă Opera Garnier, evident, deși aș ieși oricînd la un miting împotriva pedofiliei. Dar, din coroborarea unor relatări de presă, se deduce că fostul ministru, în vîrstă de 85 de ani, a fost bruscat și s-a trezit pus la pământ. A fost dus la spital unde i s-au îngrijit cele cîteva zdrelituri produse de cădere. Apoi a făcut plîngere la poliție.
Sigur, este regretabilă orice violență, publică și nepublică, împotriva unor persoane cunoscute sau necunoscute. Dar, în mod clar, această violență nu ar fi avut loc dacă Jack Lang nu ar fi semnat infamul apel.
Iar memoria publică este asemeni măgarului din povestea lui Daudet, care ține minte că a fost biciuit și se răzbună pe autorul violenței, peste șapte ani, cu o lovitură de copită.
Încă mai avem de învățat cîte ceva și din literatura clasică.