De la alegeri încoace îmi tot frământ mintea să înțeleg ce se întâmplă. Și, fiindcă nu înțeleg, apelez la cărțile sacre de unde vreau să extrag acel bob de inteligență care să facă lumină în bezna din capul meu. Evident, una din aceste cărți, sau poate singura, este Apocalipsa Sfântului Ioan. Te duci în carte, plonjezi în apele ei limpezi și totuși ambigui… Vei ieși sau nu la suprafață?
Pe mine, de când mă știu, m-au impresionat în Apocalipsă cele trei embleme: Fiara, Neînfrânata și Profetul mincinos. Acestea formează triada care va dirija sfârșitul lumii. De subliniat e faptul că ele se pot manifesta oricând și oriunde. Ele sunt peste tot, în America, în Australia, în România. Ele sunt acum, în 2025, după cum au fost și acum un veac. Meritul cărții care închide Scriptura este acela că ne oferă un registru de simboluri pe care putem să-l interpretăm în funcție de contextul geopolitic în care ne aflăm. Totul e până la urmă cum interpretezi. Și nu e exclus ca tocmai de finețea tălmăcirii să depindă soarta, dacă nu a lumii, atunci a țării tale.
Așa că ne întoarcem în ograda națională. Cine ar putea fi Fiara? Nu mă pot gândi decât la George Simion. Are o figură colțuroasă, maxilare pătrate, ochi ușor exoftalmici, umeri puternici, bicepși, pectorali. Nu pot să uit secvența din Parlament când s-a repezit la gâtul acelui sfrijit ministru al Economiei sau al Energiei, Virgil Popescu parcă-l chema, gata să-l sfâșie cu colții lui de carnasier. Este foarte tânăr și, altfel spus, are viitorul în față. În persoana lui se regăsesc toți frustrații și resentimentarii. Galeriile de fotbal, șomerii cu burta lipită de șira spinării, borfașii, pensionarii săraci care ar face orice pentru o sută în plus, dar și scriitorii pe care nu-i ia nimeni în seamă, o lume necăjită și înrăită. Aceasta e carnea Fiarei care, încă o dată, își ascute colții pentru a o devora.
Cine ar putea fi Ea? Aici nu există niciun dubiu. Nu poate fi alta decât Diana Șoșoacă. Voluminoasă, corpolentă, cu glandele surescitate, dominatoare și neîngrădită, se manifestă exploziv și nu are niciun pic de reținere. Prin ea se răzbună toate femeile înșelate, bătute, umilite. E un fel de forță a feminismului masculinizat care inundă continentele. Dacă Fiara e cât de cât prudentă, ea încalecă Fiara și are toată energia pe care aceasta încă și-o reprimă. Înfrânarea și desfrânarea sunt, așadar, cele două brațe ale unei perechi inseparabile.
Și în sfârșit ajungem la Profetul mincinos, nimeni altul decât misteriosul și dubiosul Călin Georgescu. Aici lucrurile sunt mai complicate. Domnia sa se caracterizează printr-un fel de cult al discreției. Nu face gălăgie, nu vorbește tare, este la urma urmei opusul lui Vadim Tudor care, dacă ni-l amintim, se bătea cu pumnii în piept și se declara salvatorul națiunii. Călin Georgescu minte de îngheață apele. Superbă vorba asta românească! Adică minți atât de diabolic, încât apa nu mai poate să curgă, fluidul se coagulează și se congelează. El ne promite raiul pe pământ, o țară demnă, neîngenuncheată, fără partide și fără corupție și, evident un om nou care miroase de la o poștă a ideologie ceaușistă. Face asta scoțând din context anumite citate, purtătoare de mesaj spiritual sau patriotic, și ni le aruncă în ochi pentru a ne ameți. Este, nu mai încape vorbă. marele mincinos și marele înșelător. Dar procedează așa pentru că știe. Ce știe? Știe că acum lumea este îngrozitor de vulnerabilă, de lipsită de apărare, este o lume vlăguită, dezorientată, pradă lesnicioasă pentru viitori tirani. Și dacă ăstora trei îl mai adăugăm și pe Teodosie, episcopul pretins rebel, dar de fapt un maimuțoi, atunci cu adevărat îl avem pe Antichrist.
România, la ora actuală, face parte dintr-un scenariu care, deși în ochii multora pare neverosimil și de neconceput de-a se întâmpla în realitate, tot în realitate reprezintă exact ce ne așteaptă. Dacă am ajuns unde am ajuns, acest lucru nu e de mirare: 35 de ani de nepăsare, de indiferență și, ceea ce e cel mai grav, 35 de ani de jaf al banului public. În asemenea condiții era imposibil ca din partea opusă să nu vină o ripostă teribilă. Dacă în 1996 a câștigat Convenția Democratică, succesul acela era tot o contrareacție față de politica fesenistă, cu Iliescu în frunte. România dădea impresia atunci că se deșteaptă, dar, după cum știm, totul a fost o mare decepție. Acum ce va fi? Nu mai există CDR, există însă un front puternic format, ha, ha, din cele trei embleme ale Apocalipsei. Interpretarea pe care am propus-o aici e, evident, amendabilă, fiindcă are toate caracteristicile unei alcătuiri naive. Dar, pe de altă parte, ne arată că nu suntem de capul nostru, ci intrați într-un DESEN primejdios. Eu nu mă pricep la cibernetică, informatică etc., dar știu că toate astea sunt o formă de vrăjitorie. Marele vrăjitor nu ne cruță. Se poate juca cum vrea cu mințile noastre. Soluția e astfel una singură: discernământul. Darul discriminării, al deosebirilor duhurilor, este vital. Așa se va vedea dacă am rămas oameni sau dacă, după Crăciun, nu ne-a contaminat vreo altă pestă porcină…