Piața Universității, un loc din București care e încărcat de amintiri atât cumplite, cât și foarte frumoase. E locul unde au murit oameni, dar și spațiul unde s-au scandat cele mai convingătoare lozinci împotriva comunismului. A fost un spațiu al libertății, dar mă opresc aici. Tot aici au venit pe 13 iunie 1990 minerii…Nu credeam însă că după atâta vreme voi asista la o parodiere sinistră mergând până la pângărirea acelui loc. Uitați despre ce e vorba… Am văzut demonstrațiile pe care le-au făcut simpatizanții AUR, scandând la rândul lor lozinci din care nu aveau cum să lipsească cuvinte ca democrație, libertate etc., etc… De asemenea, am citit și texte care, nici mai mult, nici mai puțin, îl cereau pe Georgescu președinte. Evident, fiecare e liber să gândească și să spună ce vrea. Doar că o asemenea răsturnare nu am mai pomenit. În 1990, pe vremea când Piața Universității era ocupată de alți demonstranți, scandările acelora aveau sens și legitimitate. Erau îndreptate împotriva unui neocomunist ca Ion Iliescu pentru a ceda puterea și a-i lăsa pe oameni să trăiască o altă viață, nu aceea care i-a îndoctrinat timp de patru decenii. Acum însă despre ce libertate vorbim? Oare nu ne dăm seama că asistăm la o parodiere, la o schimonosire și chiar la o batjocorire a acelor momente sublime de acum 35 de ani? Se găsesc, incredibil, niște puștani reporteri care în 1990 abia se născuseră, să facă o paralelă, cum ar veni spus, între ce a fost atunci și ce e acum… Mare tâmpenie! Așa cum am precizat: nu e posibilă nicio comparație… Și ca să dăm totul în vileag afirm că acum Iliescu își ia revanșa. Nonagenarul pe care-l despart de cele veșnice doar câțiva milimetri, s-a ridicat din așternut și a coborât. Unde? În piață! Piața pe care a înfierat-o, demonstranții pe care i-a făcut golani, piața unde i-a adus pe mineri, piața este locul unde el și oamenii lui au coborât ca să scandeze și să ceară libertate și democrație… Incredibil! Îți vine să râzi în hohote… Prin duplicatul său, Călin Georgescu, Ion Iliescu reintră în istorie. El e nemuritor, deoarece apar asemenea figuri care-i preiau idealurile și fac din ele goarnă nu pentru ca românul să se deștepte, ci ca să doarmă și mai adânc. Așa citesc mesajul acestor zile extrem de încordate.
Pe de altă parte, auriștii care ies în stradă și fâlfâie tricolorul, nu au nicio legătură cu o autentică mișcare de dreapta așa cum aceleași posturi media, complet inculte, le atribuie o iluzorie apartenență. Ei nu-s de dreapta, dragilor, ci de stânga, stânga cea mai mincinoasă, cea mai demagogică, stânga naționalistă care-i mai rea decât stânga internaționalistă, vezi național-comunismul lui Stalin și Ceaușescu și național-socialismul lui Hitler. Acum Piața Universității și alte locuri mari din București nu mai sunt ocupate de oameni care chiar vor libertate, ci de noii trăpași ai viitoarei dictaturi a proletariatului. Asta trebuie înțeles. Să ne trezim până nu e prea târziu.
Democrația s-a ivit tocmai pentru a fi roasă de vicii, fiindcă nu-i ceva perfect și istoria ne oferă destule exemple triste despre felul în care un regim democratic sucombă. E drept că de 35 de ani suntem covârșiți de decepții. Una am sperat, alta am primit, dar cine a fost lucid și a avut o țâră de cultură înțelegea că nu exista altă cale. În ciuda tuturor vocilor rele, în acest interval de timp, România, totuși, a progresat. Cu toate beteșugurile și hoțiile, ne-am pus cât de cât pe picioare. Și uite că apar acum asemenea pretinși salvatori a căror pipotă se umflă de câte bazaconii spun, în care bineînțeles nu cred, dar fac din ele armă de propagandă și mașină de produs voturi. Iar omul simplu e manipulat fără să-și dea seama…
Mă duc în piață, nu Piața Universității, ci piața de aici, de la Orizont, din Drumul Taberei, și intru în vorbă cu oamenii care vând acolo, la tarabă, diverse produse. Toți îl sprijină pe Georgescu. O să fie bine, o să fie bine, acestea sunt cuvintele pe care le rostesc invariabil fără să judece, fără să aibă pic de discernământ, de fapt, fără să deschidă ochii. În 1990 poporul român l-a votat pe Iliescu în Duminica Orbului. Nu era o coincidență. Era un avertisment că ne adâncim în ignoranță. În 2025 vom vota tot în luna mai. Te pomenești că va pica tot în Duminica Orbului. Ar fi culmea! Orbirea ajunge soarta noastră. Și în momente cheie ale istoriei, ca să avem liniște, preferăm să închidem ochii în loc să-i facem mari, cât mai mari, și să pricepem că alunecăm pe un povârniș care ne va arunca înapoi în timp pentru ca tot ce am câștigat să fie ireversibil pierdut.
Iliescu a coborât în piață. Este alături de Miron Cozma, de jandarmii nepedepsiți ai lui 10 august, de toți cei care timp de 35 de ani au distrus imaginea României. Dar ei strigă libertate, democrație, ha ha, e ca și cum statuia lui Lenin s-ar ridica în picioare de unde a fost aruncată, pare-mi-se, în spatele Palatului Mogoșoaia, și o va lua din loc pentru a se reamplasa pe soclul din fața cavoului numit odinioară Casa Scânteii.