Cartea Neagră a Comunismului – monumentala lucrare coordonată de Stéphane Courtois – are, începând cu toamna anului trecut, o nouă ediție în limba română (adăugită și revizuită științific de Armand Goșu și Dorin Dobrincu). „România literară“ va publica de-a lungul acestui an o suită de texte, inclusiv un amplu interviu cu coordonatorul volumului, pentru a ține în dezbaterea publică o carte de referință pentru lumea noastră de astăzi. (Redacția)
Într-o perioadă în care crimele, represiunea și teroarea, ororile comunismului în sine sunt adeseori uitate, minimalizate sau banalizate, Editura Spandugino reeditează monumentala lucrare apărută în versiune românească în anul 1998, la Humanitas (ediția originală a apărut la Paris, în 1997, la Editura Robert Laffont). De această dată, volumul apare într-o variantă revăzută științific și adăugită (grație lui Dorin Dobrincu și lui Armand Goșu), care cuprinde, pe lângă textul original, o amplă Addenda referitoare la sistemul represiv comunist din România, elaborată sub egida Fundației Academia Civică și coordonată de regretatul Romulus Rusan, precum și o anexă fotografică relevantă, elaborată de Dorin Dobrincu (Represiunea și rezistența din România comunistă în imagini). Inițiator, coordonator și principal contributor al lucrării este distinsul cercetător și istoric francez Stéphane Courtois, cunoscut în istoriografia mondială drept un istoric prolific în sfera lucrărilor dedicate istoriei comunismului și a regimurilor totalitare, cu opera publicată în numeroase limbi, inclusiv în limba română. De altfel, Stéphane Courtois este un bun cunoscător al realităților românești, fiind unul din istoricii de anvergură care au contribuit, de-a lungul anilor, cu prelegeri susținute la edițiile succesive ale Școlii de Vară de la Sighet. Courtois a abordat mai cu seamă geneza și evoluția regimurilor totalitare în Europa, de-a lungul primelor decenii ale secolului trecut, cu accent asupra elementelor și trăsăturilor fundamentale ale regimurilor totalitare, iar expertiza sa în domeniu a servit drept liant în procesul laborios care a condus la închegarea acestei monumentale lucrări.
Merită menționat că ediția princeps a volumului de față, apărută în limba franceză, a fost lansată în noiembrie 1997, atunci când se împlineau 80 de ani de la izbucnirea a ceea ce s-a numit Revoluția din Octombrie. Între timp, deși au trecut mai mult de două decenii de la apariția primei ediții franceze a lucrării, aprecierea cu care a fost receptat volumul nu s-a diminuat (lucrarea a fost tradusă, între timp, în 26 de limbi străine și a fost vândută în peste un milion de exemplare). Au existat, desigur, și poziții de respingere, de critică virulentă, dar neîntemeiată, față de volum, însă acestea au venit mai ales dinspre cercurile din zona stângii comuniste din Franța, dar nu numai. Așa cum era de așteptat, cel mai adesea lucrarea a fost blamată pentru faptul că propune o analogie între comunism și nazism, plasând cele două dogme într-o zonă de proximitate, aceea a unei nocivități cel puțin comparabile. De altfel, în secțiunea care deschide lucrarea, intitulată sugestiv Crimele comunismului, S. Courtois propune cititorilor, fie chiar și celor mai reticenți, să privească nu spre comunismul ideal, deseori invocat, ci mai degrabă spre comunismul real. Pentru că, dincolo de ideologie, regimurile comuniste au folosit, de facto (ce-i drept, în diferite grade, perioade și niveluri de intensitate), crimele în masă și individuale, teroarea, represiunea, cenzura, într-un veritabil sistem de guvernare, pentru a-și securiza și perpetua puterea. În fond, comunismul – ideologie care i-a precedat nazismului și i-a supraviețuit acestuia, a fost și rămâne impregnat de „memoria terorii“, care poate fi identificată atât în China „Marelui Cârmaci“ (Mao Zedong), cât și în Vietnamul „unchiului Ho“, în Cuba lui Fidel Castro, în Etiopia lui Mengistu sau în Coreea de Nord a lui Kim Ir Sen. Așadar, demersul colectiv temerar al autorilor lucrării este unul care (ținând cont de faptul că, spre deosebire de nazism, crimele comunismului nu au fost supuse unei evaluări și analize de anvergură, nu doar din punct de vedere istoric, ci și moral) își propune să cerceteze dimensiunea criminală a comunismului, ținând cont de pletora de documente de arhivă la care cercetătorii au avut acces și de numeroasele mărturii care probează că teroarea a fost de la început unul din elementele fundamentale, specifice, ale comunismului modern. Însă, dată fiind amploarea unui demers științific care să vizeze crimele comunismului (în fond, pot fi avute în vedere, bunăoară, crimele împotriva culturii universale și naționale – autorii evocă aici inclusiv distrugerea de către regimul lui Ceaușescu a centrului istoric al Bucureștilor, nu doar demolarea a sute de biserici de către Stalin sau distrugerea, în timpul revoluției culturale maoiste, a unor inestimabile comori, de către Gărzile Roșii) – colectivul de contributori a ales să abordeze exclusiv crimele împotriva oamenilor, ca element esențial al terorii comuniste, înglobând aici elemente din cele mai diverse. Mai exact, acestea includ, de la execuția prin diverse mijloace (împușcare, spânzurare, înecare, bătăi, otrăvire), la exterminarea prin foamete provocată, deportare și muncă forțată, până la epuizare. De altfel, S. Courtois înaintează chiar și un bilanț (care pornește de la o aproximație cu caracter minimal) al victimelor crimelor comunismului, evidențiat pe țări, de la China Populară (cu 65 de milioane de morți), continuând cu URSS (20 de milioane de morți), Coreea de Nord (2 milioane), țările Europei de Est (1 milion de morți), pentru a numi doar câteva dintre ele, dintr-o panoplie lugubră în care „laurii“ îi revin Cam bodgiei din vremea teribilului regim al lui Pol Pot, în care a fost exterminată, prin diferite metode, în mai puțin de patru ani, aproximativ un sfert din întrega populație a țării.
O evaluare sumară conduce, prin coroborarea datelor, la un bilanț terifiant de cel puțin 100 de milioane de victime ale comunismului, față de cele circa 25 de milioane de victime din perioada nazistă. Or, departe de orice comparație cu nuanțe macabre între victimele celor două ideologii, sau de ceea ce Courtois numește, dezavuând, „ierarhie a cruzimii“ sau „contabilitate în partidă dublă a ororii“, simpla realitate nu poate fi contestată, iar aceasta ar trebui cel puțin să lase loc unei analize comparative asupra similitudinilor dintre cele două ideologii în privința violenței represiunii și amplorii exterminării, a zecilor de milioane de victime umane pe care le-au provocat. Cu trecerea timpului, a devenit evident că ocultarea dimensiunii criminale a comunismului, întemeiată sau facilitată multă vreme de participarea URSS la victoria împotriva nazismului în anii celei de-a doua conflagrații mondiale, și de confiscarea de către comuniști a imaginii eroice de antifasciști, sau de cei mai buni reprezentanți ai antifascismului, a ajutat la perpetuarea tezei că, fiind în tabăra care i-a învins pe naziști, comuniștii nu puteau fi asimilați decât taberei binelui, departe de vreun blam. Așa se face că și procesul de recunoaștere a crimelor comuniste a fost unul lung și anevoios (inclusiv pe fondul rezistenței venite din partea unor cercuri intelectuale occidentale, mai ales franceze, seduse de imaginea glorificatoare a rezistenței URSS în fața nazismului). Primul reper important este, desigur, reprezentat de momentul 24 februarie 1956, odată cu prezentarea de către N. Hrușciov a Raportului secret, în fața delegaților participanți la al XX-lea Congres al PCUS. În documentul citit în fața delegaților siderați, liderul de la Kremlin admitea că regimul care preluase puterea în 1917 săvârșise numeroase greșeli, denunțând, totodată, crimele comise, chiar dacă acestea îi vizaseră mai ales pe foști membri de partid, care fuseseră întemnițați, torturați sau executați, cei mai mulți în baza unor acuzații false.
Revenind la volum, dincolo de abordarea punctuală, pe capitole și secțiuni, a celor mai relevante secvențe, etape și evoluții ale regimurilor comuniste din Europa și din lume, cu accent pe dimensiunea represivă a acestora, o veritabilă spirală a crimelor și ororilor de-a lungul secolului al XX-lea, este de menționat postfața elaborată de același S. Courtois. Istoricul evocă inclusiv momentul izbucnirii războiului din Ucraina, prin agresiunea militară a Rusiei lui Putin (același Putin, nostalgic al imperiului sovietic, care declarase încă din 2005 că prăbușirea URSS, „a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX“) la 22 februarie 2022, cu victimele omenești, distrugerile și tragedia umanitară care i-au urmat. Un motiv în plus pentru care trecutul tenebros și crimele comunismului nu trebuie uitate și nici trecute cu vederea.
Lucrarea în sine, apărută în această nouă ediție, în condiții grafice excelente, reprezintă o contribuție fundamentală în ansamblul lucrărilor dedicate istoriei comunismului, fiind cu atât mai importantă pentru spațiul românesc, cu cât dedică o secțiune sistemului represiv comunist din România, însoțită de o bogată anexă fotografică, cele mai multe fotografii provenind din arhive.