Mai corect ar fi să spun: De la Ana Pauker la Diana Șoșoacă, via Elena Ceaușescu. Este aceasta o axă a răului care te înfioară. Te îngrozește. Te deprimă.
Pornim așadar de la sfârșitul râzboiului, din anii cincizeci ai secolului trecut, și ajungem în anii 2020 ca să observăm că până la urmă nimic nu s-a schimbat și ipostazele prin care demonul se manifestă în lumea noastră vlăguită sunt la fel de pregnante. Cei care știu o țâră de istorie pot să evoce figura sinistră a acelei „pantere” a comunismului românesc, care întorcându-se în țară pe tancurile Armatei Roșii, nu a cruțat pe nimeni, atât dintre cei apropiați, cât și dintre aceia socotiți „dușmani ai poporului”. Ținea discursuri fulminate în săli supraaglomerate pentru a-i prosti definitiv pe oameni și a-i convinge că viitorul e de aur dacă aparține comunismului. Înfiera imperialismul american și îl elogia, evident, pe Iosif Visarionovici Stalin, considerându-l călăuzitorul popoarelor. Cu toate acestea, Stalin nu a iertat-o și când s-a pus problema alegerii între ea și Gheorghiu-Dej, l-a ales pe acesta din urmă. Tot așa făcuse cu câțiva ani înainte Adolf Hitler când între Horia Sima și Ion Antonescu l-a preferat pe mareșal. În lumea dictaturii, acolo unde nu există niciun pic de sentiment și de moralitate, nimeni nu cruță pe nimeni și-l calcă în picioare atunci când se ivește prilejul. Ana Pauker a murit ostracizată, cu mințile rătăcite, neînțelegând o iotă din procesul istoric.
Tot ca un câine a murit și Elena Ceaușescu, alături de consortul ei iubit, lipită de zidul unei cazărmi din Târgoviște. De sub ea se prelingea un fir de sânge, dovadă că gloanțele cu care fusese împușcată își atinseseră ținta. Despre această figură sinistră din istoria contemporană ce ar mai fi de zis? Îi plăcea să fie numită academician doctor inginer, de aici bancul care a circulat în epocă, Ceaușescu o răsfăța strigând-o Adi, inițialele de la titlul științific pe care și-l însușise fraudulos. Tot despre ea se spune că în luna iunie a anului 1997, făcând o vizită de lucru pe șantierul din Piața Unirii și văzând că biserica Sf. Vineri e încă în picioare și nu a fost dărâmată, ar fi urlat la aghiotanți: Puneți jos mizeria asta! Aceia care, totuși, l-au admirat pe Ceaușescu i-au găsit acestuia o scuză, aceea că dacă „iubitul conducător” a mai făcut și greșeli acestea se explică prin influența malefică pe care a avut-o asupra lui consoarta. O fi ceva adevăr în chestia asta.
Ceaușescu avea o demență luminoasă. Nevasta, o ură întunecată. A urât tot ce părea să aibă legătură cu spiritul și ar fi făcut din intelectuali o tocăniță cu care clasa muncitoare să se lingă pe bot.
Și uite așa ajungem în prezent. Daniela Șoșoacă, o doamnă care nu glumește când în joc sunt „interesele” țării. Printr-un concurs de împrejurări a ajuns în Parlamentul european unde s-a făcut de râs și desigur ne-a făcut pe noi, pe români, de râs. Figurile distante și puțin ironice ale parlamentarilor europeni se distrau văzând circul pe care doamna de la Răsărit îl oferea.
Pe noi, cei din țară, prestația respectivă ne îngrijora și ne scârbea. Dar sentimentele acestea erau ale noastre, sentimente pe care străinii nu le pot înțelege. Comparația între ea și Marie Le Pen mi se pare un gest de bunăvoință pentru a-i spăla cât de cât imaginea. Față de ce a făcut însă în țară, partitura interpretată în străinătate a fost un fleac. La noi însă, domnia sa, simțindu-se, logic, acasă, și-a dat cu adevărat arama pe față. Însăși denumirea partidului pe care l-a înființat, SOS, te lasă cu gura căscată.
Dacă-i vorba să strigăm SOS, atunci strigăm împotriva lor. Scapă-ne, Doamne, de asemenea personaje care prin tot ceea ce fac aruncă țara în neant! Dar eu mă întreb: Ce fel de oameni sunt aceia care au votat-o? Sunt oameni sau antropoizi? Sau am fost invadați de niște „aliens”? Oare de ce toate serviciile noastre gras plătite nu au semnalat apariția… „extratereștrilor”? Folosesc, după cum se vede, eufemisme, fiindcă mi-ar fi greu să exprim tot ceea ce simt.
În principiu, nu ar trebui să dăm atenție situației, doar că problema e cu totul alta. Aceste pretinse ființe umane sunt niște malformații nocive care îmbolnăvesc și ce a mai rămas sănătos în organism. Spus pe șleau, fac rău țării. Opiniile lor, exprimate într-o carte, ar trece neobservate, dar lansate de la înălțimea unei tribune, devin extrem de periculoase. Fiindcă pe străini puțin îi doare că doamna respectivă e de pe aici, din România, pe ei îi interesează că într-o țară „schengenizată” apar viruși care creează fisuri, fisuri prin care poate sufla, oho, crivățul. Și unde-i crivăț, nu-i tocmeală! Așadar, una este libertatea de opinie pe care nu ți-o poate îngrădi nimeni, și alta este responsabilitatea pe care o ai față de anumite afirmații.
Dar ce spun acum nu-i decât o droaie sau o ploaie de cuvinte, cuvinte care, evident, vor trece tot neobservate…