Arestat în noaptea de 24 spre 25 ianuarie 1989, în timp ce pregătea tipărirea ziarului independent „România“, și condamnat printr-un proces trucat pentru o culpă de drept comun inventată, Petre Mihai Băcanu a fost eliberat de la Jilava în dimineața zilei de 22 decembrie 1989. Parcă intuind direcția ambiguă în care avea să evolueze ceea ce se prefigura atunci a fi o revoluție împotriva regimului comunist, ziaristul i-a cerut ofițerului care i-a comunicat eliberarea un bilet de ieșire. Care să ateste măcar faptul că fusese încarcerat și pus în libertate, absența acestui document prelungind absurd starea de precaritate legală în care se desfășuraseră arestarea, anchetarea și condamnarea.
Refuzul eliberării acestui bilet de ieșire, repede uitat în euforia și șocul eliberării – personale și naționale –, a devenit însă un gest premonitoriu al tuturor clivajelor care au transformat revoluția sperată într-o agonizantă tranziție. În special justiția a rămas un deziderat neîmplinit: justiția reparatorie a celor peste patru decenii de dictatură comunistă.
De aceea, memoriile lui Petre Mihai Băcanu – unul dintre puținii jurnaliști români de dinainte de 1989 și unul dintre cei mai importanți, după – se intitulează Bilet de ieșire. Căci, după cum spune Ana Blandiana, atunci când justiția nu se poate exercita, memoria însăși poate deveni o formă de justiție. Poate deveni, dacă este exercitată cu probitate, cu atenție la încărcătura morală și, mai ales, fără compromisuri.
Așa sunt redactate memoriile lui Petre Mihai Băcanu.
Contextul scrierii acestei cărți nu este dificil de reconstituit. S-au intersectat câteva elemente, unele de conjunctură – cum ar fi apropiata aniversare a 35 de ani de la prăbușirea regimului comunist –, altele, ținând de biografia autorului (în speță, posibilitatea consultării propriului dosar de Securitate, conținând urmărirea, ancheta și condamnarea, precum și ancheta ulterioară condamnării). Totul, pe fondul existenței unei nemulțumiri destul de persistente, în toate straturile societății românești, cu privire la rezultatele la care am ajuns, după 35 de ani de revenire la democrație.
Cum foarte sagace sugerează Dennis Deletant, în prefața volumului, există o cauză limpede atât a disfuncționalităților care au însoțit demersurile României de aderare la Uniunea Europeană și de revenire la o democrație funcțională, cât și a lipsei de performanță a societății noastre actuale. Este vorba de faptul că, deși partidul unic și brațul său înarmat, Securitatea, au fost declarate decedate în dimineața zilei de 22 decembrie 1989, „nimeni nu a eliberat un certificat de deces“. Nici măcar condamnarea oficială a comunismului, la două decenii de la dispariția regimului, nu s-a produs în condiții de consens social, care să nască și consecințe legale pentru tot ceea ce înseamnă moștenirea acestuia (persoane și instituții responsabile).
Nu e nevoie de multă perspicacitate pentru a înțelege că refuzul eliberării certificatu lui de deces al comu nismului intră în aceeași paradigmă cu amintitul refuz al ofițerului care l-a eliberat pe Petre Mihai Băcanu. Acesta l-a „pus în libertate“, dar fără să-și asume și răspunderea de a recunoaște calvarul prin care a trecut jurnalistul, prin eliberarea cuvenitului bilet de ieșire, așa cum primiseră în 1963-1964 cei eliberați în urma amnistiei dejiste.
Memoriile devin, în aceste condiții, o reconstituire pe multiple planuri. Mai întâi, textul are un palier memorialistic clasic. Petre Mihai Băcanu a fost și înainte de ’89 un jurnalist pentru care gazetăria și literatura pornesc, în cultura noastră, dintr-un trunchi comun și, de altfel, a scris și proză. În Bilet de ieșire, el reconstituie cu mult farmec și autenticitate mediul în care s-a născut și crescut, și anume, satul montan prahovean Homorâciu. O lume aspră, de oameni demni și dârji, edificată pe baza relației cu muntele și cu natura. Muntele a fost și a rămas o constantă a vieții autorului: mediu de refugiu terapeutic din calea absurdului comunist, înainte de arestare, și de evaziune mentală (deci, de rezistență psihică) pe perioada detenției, anchetei și a torturilor de la Securitate. Pe acest trunchi biografic, Băcanu a construit un tablou autentic al devenirii sale ca ziarist la „România liberă“, cel de-al doilea cotidian – cu o câtime mai liber și mai onest decât „Scânteia“ – al defunctului regim. Reconstituirea unor momente redacționale, a traseului sinuos pe care o întâmplare devenea știre și putea fi (sau nu) împărtășită publicului, precum și evocarea câtorva scandaluri interne provocare de cenzură sunt prețioase pentru orice istorie a presei românești.
În al doilea rând, Bilet de ieșire constituie o excepțională reconstituire a împrejurărilor pregătirii apariției ziarului independent „România“, a arestării grupului de ziariști care îl concepuse (din care, se știe, au mai făcut parte Anton Uncu, Mihai Creangă, Ștefan Niculescu Maier, Alexandru Chivoiu și Elena Gheorghe) și a anchetei. Reconstituirea este realizată pe baza dosarului de la CNSAS, care conține o multitudine de documente rămase inaccesibile ziaristului pe durata anchetei, deși unele dintre acestea ar fi trebuit să-i fie accesibile chiar potrivit legilor fostului regim. Însă, după cum subliniază Petre Mihai Băcanu, dacă Nicolae Ceaușescu a depus eforturi apreciabile de îndepărtare de imaginea lui Dej în multe domenii, în materie de represiune – și mai ales de reprimare a opoziției politice – nimic nu se schimbase în 1989 față de 1952. Nici măcar limbajul anchetatorilor, conduși în cazul său de cunoscutul colonel Gheorghe Burloi: un personaj pe care, în loc să-l vedem, imediat după 22 decembrie 1989, protagonist al unui proces similar celor la care au fost supuși naziștii, l-am întâlnit, în primele luni ale lui 1990, în fotoliul de… consilier juridic al primului prefect „democrat“ al Capitalei.
Reconstituirea mi se pare excepțională din două motive.
O dată, pentru că prozatorul din spatele jurnalistului Petre Mihai Băcanu știe să încrucișeze planurile, dinspre reconstituirea documentară a momentelor arestării și anchetei înspre rememorarea unor momente din viața sa de ziarist în anii 1970-1989. Procedeul însuflețește textul și îi dă culoare de viață, trecutul devenind un reper moral și o interogație la adresa noastră, cititorii de azi.
În al doilea rând, autorul nu parcurge dosarul de la CNSAS ca să găsească material pentru răzbunare. Se mărginește să înfățișeze faptele și oamenii: pe colonelul Burloi, în toată nuditatea „gândirii“ sale de anchetator (care îi spune mândru celui arestat: „Fraierii presupun, Securitatea anchetează și pedepsește!“), pe torționarul Pârvulescu făcându-l terci tocmai pe cel care scrie, ca și pe mulți alții, în numele aflării „adevărului“, apoi pe cei prinși în angrenajul editării ziarului clandestin, căutând soluții la probleme imposibile, de la procurarea literelor la difuzare. Petre Mihai Băcanu dă dovadă de o admirabilă solidaritate cu colegii săi – arestați, anchetați, torturați și condamnați ca și el –, fără să le judece în niciun fel comportamentul de după arestare. Știe că gestul lor fundamental a fost cel de curaj, de a pune umărul la constituirea micii asociații clandestine „R“ (de la „restructurare, reconstrucție, redeșteptare“, deviza asumată pe frontispiciul ziarului „România“). Tot ce a urmat a fost bestialitate, cruzime și o crasă încălcare a demnității umane, din partea „gărzii pretoriene“ a unui regim care-și afișa ostentativ „umanismul“.
Totodată, reconstituirea documentară prilejuiește și elucidarea unor mistificări puse în circulație după 1990, pentru compromiterea lui Petre Mihai Băcanu și a ziarului „România liberă“, devenit cel mai influent cotidian de opoziție față de noua putere constituită în jurul lui Ion Iliescu. Foarte interesante sunt dezvăluirile despre faimosul „agent sovietic Volodin“, care în realitate reprezenta un nume de cod sub care au acționat mai mulți diplomați de la Ambasada URSS. Și care, firește, nu au jucat absolut niciun rol, nici în radicalizarea nucleului de gazetari de la ziarul clandestin „România“, nici în proiectata apariție a acestuia.
În fine, memoria prodigioasă de ziarist specializat în întâmplări neobișnuite, care a fost Petre Mihai Băcanu (sunt unul dintre numeroșii telespectatori care-i așteptau cu sufletul la gură emisiunea duminicală), ne furnizează în aceste memorii o serie impresionantă de dovezi ale inepției economice și sociale și ale anomiei generalizate în care Ceaușescu scufundase România. De la amenajarea unor heleșteie în Deltă (?!) și până la faraonicele vânători ale „celui mai iubit fiu al poporului“, repertoriul aberațiilor economice și sociale ale defunctului regim pare nesfârșit. Era necesar acest memento, mai ales având în vedere nerușinarea cu care unii care n-au trăit în acea perioadă pretind astăzi că „în fond, n-a fost așa de rău“. Ba a fost. Mult mai rău.
Bilet de ieșire este una dintre puținele cărți din ultimii ani care deschid problema „moștenirii“ defunctului regim, către dezbatere și analiză, către o perspectivă morală și, mai ales, către prezent. Scrisă cu har – deopotrivă gazetăresc și literar –, animată de spiritul tonic al omului de munte și de un umor fin, amărui, cartea constituie o lectură de referință pentru cei care încă mai caută adevărul despre lumea prin care am trecut.