(Ury Benador, Subiect banal, 1935)
Romanul Subiect banal (ce titlu ingenios!), publicat de Ury Benador în 1935, se detașează dintre scrierile acestui autor prin construcția sa decisă, bine articulată. Altele, Ghetto veac XX, Gablonz, magazin universal, sunt mai laxe, conținând un exces de digresiuni datorită cărora tind să semene cu niște monografii ale unor medii sociale.
Subiect banal are un subiect care pe parcurs se dovedește a nu fi deloc banal. Compozitorul și instrumentistul Ludwig Holdengraeber, în vârstă de treizeci de ani, o cunoaște la Viena pe tânăra de douăzeci și trei de ani, Hilda, al cărei unchi ține o librărioară în București. Se îndrăgostește de ea fulgerător, se culcă din prima zi cu ea, iar după două luni cei doi se căsătoresc.
Deși Hilda era virgină când o întâlnise, faptul că atrăgea prin frumusețea ei bărbații și că i-a cedat atât de ușor l-a pus pe gânduri. A început să creadă că tot așa de repede l-ar putea înșela dacă s-ar ivi ocazia. La cinci ani de la căsătorie, cu un băiețel de cinci ani, trăiesc relativ bine, Ludwig compunând muzică și cântând la violoncel în orchestra radiodifuziunii. Gelozia, însă, nu-l lasă în pace. Este permanent obsedat de gândul că soția lui sau l-a înșelat, sau îl înșală, iar dacă nu, îl va înșela în viitor.
Într-o zi, aflându-se la o editură muzicală unde așteaptă să intre în audiență la director, întâlnește un fost coleg de școală primară pe care, deși nu l-a mai văzut din copilărie, îl recunoaște imediat. Îl cheamă Petre Ivănescu și se numără printre puținii români care au învățat la o școală evreiască. E un om chipeș și, intrând în vorbă cu el, află că el nu și-a mai terminat studiile începute la Paris, din cauză că tatăl lui s-a sinucis. Rămânând fără sprijin material, a încercat și el să se omoare. Un timp a cântat ca diseur în localurile din Paris, dar o dată cu apariția patefoanelor nu a mai avut de lucru și a venit în țară, în căutarea unui serviciu.
În timp ce stă de vorbă cu fostul lui coleg, lui Ludwig îi vine ideea că ar putea face o experiență. Se gândește să-l introducă în casa lui pentru a vedea dacă soția sa îl va înșela sau nu. Ajuns acasă, îi spune nevestei că în seara următoare vor avea un musafir la masă, iar femeia nu întreabă nimic, fiind obișnuită să mai aibă invitați. Indiferența ei îl face pe Ludwig să creadă că Hilda îl cunoaște pe fostul lui coleg și că, poate, chiar l-a înșelat cândva cu el.
În ziua vizitei, își dă seama că de fapt nu îl cunoaște, dar tot nu renunță la planul lui. Se oferă să-l ajute pe musafir să obțină un serviciu, și anume cântăreț la cabaretul Alcazar, proprietatea unui cunoscut al lui, grecul Drappaniattis. Din cauza unor încurcături bănești, grecul nu poate deschide localul la timp, iar Ivănescu, fără locuință și haine de iarnă (reținute de proprietăreasă pentru neplata chiriei), este găzduit câtva timp în casa compozitorului care îi pândește toate mișcările. Îl obsedează gândul că nevasta îl va trăda și îi face scene de gelozie cu anticipație.
După câteva luni de găzduire, Ivănescu își găsește un serviciu și se mută într-o garsonieră la un alt prieten, iar compozitorul, urmărindu-și într-o zi nevasta care i-a spus că merge în vizită la mama sa și la o prietenă, Tilda, constată că ea îl vizitează de fapt pe Ivănescu. A doua zi, când ajunge din nou târziu acasă, Hilda îi mărturisește că l-a înșelat cu Ivănescu de care se simte atrasă (și că a suferit cumplit când acesta a plecat din casa lor), dar că nu poate trăi nici fără soțul ei. Această mărturisire, care îi confirmă bănuielile, îl face pe compozitor să-și piardă mințile. Este internat într-un sanatoriu și, când iese de acolo, află că între timp i-a murit copilul, ceea ce îi agravează boala. Internat din nou în sanatoriul de boli mintale, după câteva zile este găsit spânzurat, la vârsta de numai treizeci și șase de ani. Cadavrul nefiind solicitat de nimeni, este predat pentru disecție, ca material didactic, facultății de medicină.