„Ne e tot mai greu să ne concentrăm mai mult timp pe o anumită sarcină fără să ne întrerupem pentru a ne întoarce la ecrane și a derula Facebook-ul sau Whatsapp-ul. Care sunt cauzele acestui fenomen? E o problemă la nivel personal, suntem leneși și neimplicați? Există vreo soluție?“ – despre toate acestea într-un interviu exclusiv pentru „România literar\“ cu Johann Hari, autorul uneia dintre cele mai apreciate și mai discutate cărți în întreaga lume din ultimul an, Hoții de atenție. De ce nu te poți concentra. Volumul a fost tradus recent și în limba română, de Monica Cârligea, la Editura Trei.
Cristian Pătrășconiu: De ce este atenția una dintre cele mai importante virtuți de care dispunem?
Johann Hari: Gândiți-vă la tot ce ați realizat în viață: faptul că ați înființat o afacere, că sunteți un părinte bun, că ați învățat să cântați la chitară, orice. Toate acele lucruri necesită atenție susținută și concentrare. Atunci când îți scade capacitatea de concentrare, scade și capacitatea de a-ți atinge obiectivele, de a-ți rezolva problemele. Te simți mai puțin competent pentru că ești, într-adevăr, mai puțin competent. Atenția este super-puterea speciei noastre. Am scris această carte, deoarece traversăm o adevărată criză în materie de atenție și concentrare. La birou, nu ne concentrăm pe o sarcină obișnuită mai mult de 3 minute. Pentru fiecare copil din Marea Britanie identificat mai demult cu deficit sever de atenție (mie mi s-a întâmplat pe când aveam 7 ani), în prezent se află sute de copii în această situație – există numeroase dovezi care demonstrează că traversăm o criză în privința atenției și concentrării, ceea ce le provoacă probleme și altor persoane, și propriilor noștri copii, nouă tuturor ca societate. Nu doar atenția la nivel individual are de suferit, ci și atenția colectivă; traversăm o criză în ansamblu, însă important este că, odată ce înțelegem ce se întâmplă, începem să căutăm și soluții.
De fapt, de ce are menținerea atenției o importanță atât de mare pentru oameni?
Din mai multe motive. E ciudat, am ajuns la această idee mai degrabă pornind de la experiența mea personală. Simțeam că propria mea atenție are de suferit. Cu timpul, lucruri foarte importante pentru mine, cum ar fi să citesc cărți, să port conversații lungi, să mă uit la filme ajung să fie făcute în grabă, ca și cum aș tot urca și coborî cu scara rulantă. Am în continuare aceste activități, doar că devine tot mai dificil să mă țin de ele, ceea ce constat și la foarte mulți oameni din jurul meu. Multă vreme m-am gândit să apelez la cunoștințele mele de științe sociale, dobândite la Universitatea din Cambridge, ca să cercetez fenomenul, să înțeleg de ce se petrece, dar am amânat timp îndelungat. Am lăsat proiectul la finalul listei mele de priorități, cu gândul că poate e ceva în neregulă cu mine, că poate îmi lipsește puterea voinței, după care am avut o revelație că trebuie să mă documentez pe această temă. Am un fin, care, la vârsta de 9 ani, a făcut o adevărată obsesie pentru Elvis Presley. Partea drăguță era că el chiar nu-și dădea seama că toți indivizii care îl imită pe Elvis au devenit un fel de clișeu ieftin și banal. Cred că era ultimul om de pe Pământ care mai avea o pasiune autentică pentru Elvis. În fiecare seară, când vorbeam cu el ducându-l la culcare, îmi spunea povestea lui Elvis din nou și din nou, doar că, într-o seară, am amintit de Graceland, moșia lui Elvis, care acum este vizitată de turiști, la care el a făcut ochii mari de mirare și m-a rugat să-l duc la Graceland într-o zi. I-am răspuns într-o doară că da, gândindu-mă că, la 9 ani, uită de pe o zi pe alta. Cere să-l ducem la Legoland, apoi în altă parte… Dar nu, el m-a pus să-i promit solemn că-l voi duce la Graceland într-o zi, iar eu i-am promis cu toată seriozitatea. Nu m-am mai gândit la acel moment timp de vreo 10 ani, în care s-au înrăutățit multe lucruri. A renunțat la școală la 15 ani, iar până la 19 ani și-a petrecut, practic, tot timpul cât era treaz trecând de la iPad la iPhone și la laptop, stând pe Whatsapp, YouTube, consumând pornografie și pierzând vremea pe Snapchat. Toate lucrurile acelea fără importanță se derulau în viața lui în viteză, nimic serios nu-l putea marca. Într-o zi, stăteam pe canapea, chiar acolo unde se află acum laptopul meu, încercam să port o conversație cu el și, pur și simplu, nu reușeam. E o persoană foarte inteligentă, dar nu reușeam să legăm o conversație, nu-mi acorda deloc atenție. Nu zic că eu eram mult mai bun decât el, și eu mă uitam cu orele în propriile mele dispozitive electronice. Dintr-o dată, mi-am amintit acel moment petrecut cu ani în urmă și am exclamat dintr-o dată: „Hei, hai să mergem la Graceland!“, la care el m-a întrebat despre ce vorbesc. I-am amintit despre pasiunea lui din urmă cu 10 ani. I-am propus să rupem puțin rutina, pentru că nu duceam o viață satisfăcătoare, să facem o călătorie mai lungă prin tot sudul țării, dar l-am pus să-mi promită că, dacă facem acea călătorie, își va lăsa telefonul la hotel pe timpul zilei, pentru că nu are rost să vizităm dacă el stă tot timpul cu ochii în telefon. A stat ceva timp pe gânduri, după care mi-a spus că vrea să facem asta. Apoi, două săptămâni mai târziu am pornit de la aeroportul Heathrow din Londra până în New Orleans, unde am început turul, dar după câteva săptămâni am ajuns la Graceland – se întâmpla înainte de Covid. Nu era niciun ghid acolo. Ți se dă un iPad, îți pui căști în urechi și ești ghidat de aparat – „Mergi la dreapta, uită-te în stânga.“ În orice încăpere ai intra de pe acea proprietate, ți se spune povestea acelei încăperi, apoi, oriunde te-ai îndrepta, există o imagine a încăperii respective pe iPadul tău. Ne învârteam pe acolo și am observat un lucru straniu: toți vizitatorii se holbau în tablete, nimeni nu se uita la spațiul real. Nu mi-a plăcut. Am ajuns în Camera-Junglă, preferata lui Elvis, plină de plante artificiale. N-o să uit niciodată, era lângă noi un cuplu de canadieni între două vârste, cam de 50 și ceva de ani. Bărbatul i-a atras atenția soției lui: „Dragă, e uimitor, uite! Dacă dai cu degetul în stânga pe ecran, vezi partea din stânga a sălii Junglă, iar dacă dai spre dreapta, vezi partea din dreapta a sălii Junglă.“ Am râs zgomotos, nu m-am putut abține. Nici el, nici soția nu conteneau să se uite pe tabletă. M-am apropiat și i-am spus: „Domnule, există și o manieră învechită de a derula imaginea pe ecran, se numește că-ți întorci capul într-o parte și alta, pentru că vă aflați tocmai în Sala-Junglă, nu trebuie să rămâneți cu ochii în tabletă – uitați-vă în jur.“ Ei s-au uitat la mine ca la un nebun și au făcut un pas în spate. M-am dus spre finul meu, care stătea într-un colț, cu ochii pironiți pe Snapchat. Din momentul când am aterizat, nu făcuse altceva. Nu e un lucru bun pentru adolescenți. Am încercat să-i smulg telefonul din mână și i-am spus: „Știu că te temi să nu ratezi ceva de acolo, dar făcând asta, ratezi garantat ceva. Nu-ți trăiești evenimentele din propria viață, nu participi la ce se întâmplă în propria ta existență.“ A ieșit furios și a bântuit de colo-colo prin Memphis toată ziua, iar seara l-am găsit la Hotelul Heartbreak, unde eram cazați. Cânta lângă piscină uitându-se la cer. I-am cerut scuze că m-am enervat atât de tare. Nu s-a uitat la mine, doar mi-a răspuns: „Știu că ceva e în neregulă, dar nu știu ce.“ Atunci mi-am dat seama că trebuie să ne îndepărtăm de această problemă a distragerii atenției, doar că nu era chip să te eliberezi, pentru că e pretutindeni în jurul nostru. E peste tot, e ca aerul pe care-l respirăm. Atunci m-am decis să mă documentez, să pornesc într-o lungă călătorie în jurul lumii, din Moscova la Miami Melbourne și să port discuții cu 200 dintre cei mai buni experți din lume în materie de atenție și de concentrare. Am strâns dovezi științifice în legătură cu 12 factori care îți pot fie îmbunătăți, fie slăbi atenția. Bine, există o sumedenie de lucruri care-ți pot slăbi atenția, factori care au căpătat amploare în ultimii ani. Nu-ți scade atenția, ci îți este furată de niște forțe extrem de influente. În momentul în care înțelegem aceste forțe, le putem gestiona.
Acum, în vremurile pe care le trăim, există mai multe elemente care ne fură atenția ca oricând?
Eu așa cred.
S-a atins o culme în acest sens?
Cred că da, există dovezi clare în acest sens, dacă analizăm cei 12 factori. Vă voi exemplifica printr-unul din ei. Cred că toți cei care vor citi interviul știu despre ce vorbesc. Am mers la MIT, Institutul de Tehnologie din Massachusetts, să-i iau interviu unuia dintre cei mai mari specialiști în neuroștiințe din lume, un om uimitor, profesorul Earl Miller. El mi-a spus așa: „Trebuie să înțelegi ceva despre creierul omului, mai presus de toate: te poți gândi conștient doar la un lucru, cel mult două în același timp. Atât. Este o limitare fundamentală a creierului uman. Creierul uman nu s-a schimbat semnificativ în ultimii 40.000 de ani, nici nu urmează să se schimbe curând.“ Deci ne putem gândi cel mult la două lucruri odată, doar că ne amăgim mult. Adolescenții obișnuiți își imaginează că pot urmări 6-7 suporturi de informații simultan. Oameni de știință, precum profesorul Miller și colegi din toată lumea au adus în laboratoare oameni de toate vârstele, nu doar adolescenți, i-au pus să se gândească cum pot ei să se gândească la mai multe lucruri în același timp și i-au monitorizat. De fiecare dată descoperă același lucru: nu pot face mai mult de un singur lucru odată, doar sar foarte rapid de la o îndeletnicire la alta. De exemplu: Ce m-a întrebat Cristian adineauri? Ce scrie pe Whatsapp? Ce zice la televizor că s-a întâmplat chiar adineauri? Ce mesaj am primit pe FaceBook? Deci, ce mă întrebai, Cristian? Doar jonglez între idei, iar jongleria aceasta se plătește scump. Este efectul de cost pe schimbare a ideii. Când încerci să faci mai mult de un lucru o dată, dovezile o arată clar: efectuezi toate lucrurile pe care încerci să le faci cu mult mai puțină competență, faci mai multe greșeli, ții minte mai puțin ce anume trebuia să faci, ești mult mai puțin creativ. Îmi amintesc când studiam prima dată aceste dovezi obținute de oamenii de știință. Ok, înțeleg, dar este doar un efect neînsemnat, nu e mare lucru. Există foarte multe dovezi în acest sens.
De pildă?
Să vă dau exemplul unui studiu care a produs multe dovezi: compania de componente IT Hewlett Packard a făcut un studiu pe propriii angajați, pe care i-a separat în două grupuri. Celor din primul grup li s-a indicat să-și îndeplinească în continuare sarcina, oricare ar fi ea, fără să se întrerupă. Celor din al doilea grup li s-a spus să-și îndeplinească sarcina atribuită, oricare ar fi ea, și în același timp să răspundă și la emailuri și la apeluri. Ambele grupuri au fost monitorizate de oameni de știință, iar la final s-a măsurat coeficientul de inteligență din ambele grupuri. Grupul care nu s-a întrerupt a avut, în medie, cu 10 puncte mai mult la scorul IQ decât grupul care s-a întrerupt din activitate. Observați ce efect semnificativ are acest lucru? Dacă noi am fuma canabis împreună în momentul acesta și am fi sub influența drogului, IQ-ul nostru ar scădea cu 5 puncte pe termen scurt, deci să fii întrerupt de nenumărate ori are, pe termen scurt, un efect de două ori mai grav decât să fumezi canabis. Ți-ar fi mai bine să stai liniștit la birou, să fumezi canabis și să te concentrezi asupra unui singur lucru decât să stai la birou fără să fumezi canabis, dar să fii întrerupt tot timpul. Nu mă înțelegeți greșit! Cel mai bine ar fi să nu fumezi canabis deloc și nici să nu fii întrerupt, evident! De aceea spunea profesorul Miller că trăim într-un tumult perfect de degradare cognitivă din cauză că suntem întrerupți tot timpul. Este unul dintre cei 12 factori, o să-i menționez și pe ceilalți. Constatăm asta în mass-media și în viețile noastre. Profesorul Marco Dozza de la Universitatea din Oregon a derulat un studiu din care a aflat că, dacă te întrerupi, îți ia, în medie, 23 de minute să revii la nivelul de concentrare dinaintea întreruperii, dar mulți dintre noi nu ajung la acele 23 de minute, ne ocupăm permanent de altceva, de aceea lucrăm mereu la un nivel cognitiv redus, ceea ce constituie o schimbare de dată recentă. Probabil că suntem de aceeași vârstă, Cristian. Când eram la universitate și asistam la o prelegere, singurul mod în care ne putea întrerupe cineva era să ne dea un bilețel de hârtie, pe când acum toți studenții au telefon la ei și întreaga lume amenință să le curme atenția. Este doar un exemplu din cele multe, însă observați că fenomenul a crescut exponențial. Oamenii sunt în general întrerupți de nenumărate ori de-a lungul unei zile.
Viteza – s-a spus cândva că trăim în „epoca vitezei“ – distruge fibra noastră umană? Viteza aceasta excesivă, viața accelerată ne modifică felul nostru de a fi ca oameni?
Există numeroase dovezi în acest sens. De exemplu, profesorul Sunna Leland din Copenhaga. Haideți să încheiem subiectul cu poluarea aerului, pentru că este destul de important. E ciudat să încep două răspunsuri în paralel. Atunci când respirăm aer poluat, inhalăm și fier, care merge direct la creier. Nu ne-a pregătit nimic din evoluția speciei umane pentru asemenea fenomen. Drept rezultat, ni se inflamează creierul – mulți dintre noi pățesc așa ceva. Există dovezi deosebit de grăitoare că ne afectează grav capacitatea de a ne concentra și de a fi atenți. Copiii care merg la școală în zone poluate sunt mult mai puțin atenți decât elevii din zonele mai puțin poluate. Poluarea atmosferică și multe alte substanțe care poluează aerul constituie un factor deosebit de important, de aceea profesorul Barbara Demeneix, unul dintre cei mai reputați cercetători în materie din Franța (i s-a decernat Legiunea de Onoare, o distincție pentru civili în acea țară), a afirmat că nu este posibil să ai un creier normal în zilele noastre din cauza expunerii noastre la atât de multe substanțe poluatoare din mediu. Acesta este un factor esențial la care trebuie să ne gândim. Acum trec la cealaltă întrebare.
Cea despre viteza vieții și specia umană…
Există dovezi interesante despre această corelație. Se pare că se accelerează experiența noastră de viață. Profesorul Sunna Leland de la Universitatea din Copenhaga a efectuat cercetări pertinente în materie. Experiența de viață pe care o acumulăm se accelerează și o dovedesc multe lucruri. Cu cât se petrece totul mai rapid, cu atât suntem capabili să integrăm tot ce se întâmplă. De aceea practicile lente, precum meditația, tai chi și yoga îmbunătățesc atenția, pe când practicile rapide o reduc. Există dovezi solide în acest sens, dar este important inclusiv să înțelegem alte mecanisme cauzale, deoarece le putem gestiona pe unele dintre ele.
Evident, am petrecut mult timp în Silicon Valley și am discutat cu oameni care au proiectat elemente esențiale ale vieții noastre actuale. Pentru mine, a fost fascinant să aflu cât de vinovați se simt în privința aparatelor pe care le-au dezvoltat. Iată un exemplu: am discutat cu Dr. James Williams, care lucra în mijlocul evenimentelor și se simțea cumplit de vinovat. Într-o zi avea o intervenție la o conferință pe teme de tehnologie. Publicul era format din oamenii care proiectează dispozitivele electronice folosite de copiii dvs. la ora actuală. Dr. Williams a spus: „Dacă se află printre noi o singură persoană care vrea să trăiască în lumea pe care am creat-o noi, o rog să ridice mâna.“ Nimeni, absolut nimeni n-a ridicat mâna. Acel profesor a renunțat la scurtă vreme la profesia lui și a devenit unul dintre cei mai respectați experți în filosofia atenției ai momentului. Am discutat cu mulți specialiști din Silicon Valley, care lucrau chiar în centrul universului aceluia creator de tehnologie și am reușit să înțeleg principalul factor (nu singurul, dar cel mai important) care ne distrage atenția și – cel mai util! – cum îl putem combate, vorbesc aici despre efectul nociv al tehnologiei. Aș dori să le spun tuturor celor care ne citesc interviul: dacă deschideți TikTok, FaceBook sau Tweeter, vă distrage atenția în două moduri.
Numai în două moduri?
Cel puțin. Primul este evident – începi să vezi reclame, știe toată lumea cum funcționează sistemul. Al doilea mod de acțiune este mult mai semnificativ. Tot ce faci pe aceste aplicații, toate lucrurile la care dai Like, tot ce scrii în mesaje private este scanat și sortat de algoritmi de inteligență artificială pentru a-ți stabili un profil, cine ești și ce-ți place, toate preferințele tale personale. Să presupunem că ai scris undeva că-ți plac Donald Trump și Dolly Parton și că i-ai spus mamei tale că tocmai ai cumpărat niște scutece pentru bebeluș. Dacă-ți place Donald Trump, probabil că ești adeptul dreptei politice. Dacă asculți Dolly Parton, probabil ești fanul muzicii country. Dacă ai cumpărat scutece, înseamnă că ai bebeluș. Internetul obține zeci de mii de informații de genul acesta despre tine. Le strânge dintr-un motiv esențial: pentru a deduce în ce mod te poate capta ca tu să derulezi cât mai mult aplicațiile acelea. Dintr-un motiv cât se poate de banal: de fiecare dată când deschizi aplicația și începi să derulezi, ea începe să câștige bani. De fiecare dată când copiii tăi derulează aplicația respectivă, ea câștigă bani. De fiecare dată când închizi aplicația, fluxul ei de venituri se oprește. Toate aceste mecanisme de inteligență artificială din Silicon Valley, toți acești algoritmi, toate aceste genii sunt orientate către un singur lucru pe lumea asta, respectiv să înțeleagă cum anume folosești tu acea aplicație, pentru a te face s-o deschizi și s-o parcurgi cât mai des. Companiile culeg aceste informații pentru a înțelege cum te pot ține „lipit“ de aplicații. Am vorbit cu mulți oameni din Silicon Valley despre asta. Mă gândeam că n-are cum să fie atât de simplu, că trebuie să fie mai complicat de atât. Ei s-au uitat la mine ca la cel mai naiv om: „Dar tu cum credeai că funcționează?“ La fel și directorul KFC – tot ce-l interesează pe el în sfera profesională este de câte ori ai mâncat tu la KFC săptămâna asta, cât de mare este găleata cu aripioare pe care ai cumpărat-o. Toate aceste companii nu se interesează decât de cât de des le-ai deschis aplicația și cât de mult timp i-ai acordat, pentru că așa se îmbogățesc ele. Însă ce trebuie să înțelegem este că tehnologia noastră nu ar trebui să funcționeze în acest mod. La ora actuală, gigantul tehnologiei, Silicon Valley să ne clasifice în cei în favoarea tehnologiei și cei împotriva ei. Aceasta este esența dezbaterii. Când auzim așa ceva, toți ne gândim (pe bună dreptate), că doar n-o să renunțăm la laptop și la telefon, n-o să mă alătur comunității Amish, doar dacă nu cumva a început și ea să folosească tehnologia. Dar, în realitate, nu se pune problema dacă ești în favoarea tehnologiei ori i te opui, ci ce fel de tehnologie vrem, concepută în ce scop și care să opereze în interesul cui? Experții din Silicon Valley mi-au tot explicat că putem avea toată tehnologia pe care o avem la ora actuală, dar concepută astfel încât să nu ne mai distragă atenția, așa cum se întâmplă în prezent, ci să ne vindece atenția. Ce este esențial de înțeles este că această tehnologie de care dispunem nu trebuie neapărat să funcționeze așa. Ea aduce profit unui număr redus de persoane, precum Mark Zuckerberg și Elon Musk, dar nu trebuie să funcționeze așa, corect? Doar că se impune o schimbare radicală la nivel de conștientizare. Trebuie să nu mai dăm vina pe noi și pe copiii noștri că nu ne putem concentra. Nivelul vostru de atenție nu a scăzut, nu v-a fost răpit. Odată ce înțelegem asta, ne dăm seama că putem face multe ca oameni pentru a ne proteja pe noi și pe copiii noștri, dar trebuie nu doar să cerem schimbări minore, ci schimbarea întregului sistem. Trebuie să fim conștienți că nu suntem țărani medievali, care cerșesc la poarta regelui Zuckerberg și a regelui Musk câteva firimituri de atenție rămase de la masa lor. Suntem cetățeni liberi ai democrațiilor – unele dobândite cu sacrificiu, cum este cazul României. Și suntem stăpâni pe propriile minți. Împreună, putem redeveni stăpâni pe propriile minți, dacă vrem, de la sistemul care le acaparează.
Să reformulăm. Mai precis: ce au furat noile tehnologii? O mare parte a memoriei noastre, poate?
Din cauza modelului de afaceri despre care tocmai vorbeam, aceste aplicații sunt concepute special să te întrerupă și, odată ce te-au întrerupt, să-ți fragmenteze cât mai mult atenția și să te facă să derulezi timp cât mai îndelungat. Ceea ce ne privează de multe lucruri: de profunzime, de capacitatea de a ne concentrat pe termen lung asupra obiectivelor din viețile noastre (la muncă, în relațiile de prietenie, legate de copii, de orice). Acest fenomen are inclusiv un efect politic. Nu cred că este o coincidență ca, în timp ce avem o criză fără precedent în materie de atenție și de concentrare, să cunoaștem și o criză a democrației pretutindeni în lume, cea mai gravă criză a democrației din anii 30 încoace. Atunci când state atât de diferite precum Marea Britanie, Brazilia și Myanmar cunosc aceleași crize (polarizare, lipsa încrederii în democrație), trebuie să înțelegem ceva, respectiv mecanismul care provoacă astfel de crize, distrugându-ne vigilența politică și atenția colectivă. Am spus deja că platformele de socializare sunt astfel concepute să ne atragă să derulăm cât mai mult pe ecran. Toți acești algoritmi, toate aceste mecanisme de inteligență artificială funcționează cu scopul de a înțelege ce conținut ne face să derulăm încontinuu. Doar asta îi interesează, asta au fost concepuți algoritmii să facă. Acești algoritmi scanează comportamentul uman, acum studiază aproape toți indivizii din lume. Descoperă un adevăr uman explicat de psihologi în urmă cu un secol deja, se numește efectul de negativitate. Oamenii se uită mai mult la ce îi enervează sau îi supără decât la lucrurile care îi fac să se simtă bine. Toți cei care au văzut un accident rutier pe autostradă știu despre ce vorbesc. Mai degrabă te uiți lung la mașinile zdrobite, decât la florile încântătoare de pe câmp, de peste drum. Este ceva adânc înrădăcinat în natura umană. Pare ceva mărunt, la o primă abordare – problema distragerii atenției. Dar, intrând în profunzime, înțelegi că este o parte a unei probleme mai mari. Nu poate exista democrație fără atenție. Nu poate exista democrație fără ca oamenii să fie în stare să gândească profund și să se angajeze pe o perioadă mai lungă de timp și nu poate exista democrație în contextul în care oamenii se pierd în dispute unii contra celorlalți. Criza atenției are mai multe niveluri, dintre care unul este criza democrațiilor, chiar motivul pentru care trebuie să abordăm urgent factorii care ne distrag atenția.
Și soluțiile…? Cum pot fi contracarate efectele toxice ale noilor tehnologii?
Cred că putem trata la două niveluri cei 12 factori despre care scriu în cartea mea care ne răpesc concentrarea, care ne afectează capacitatea de a ne concentra: în defensivă și în ofensivă. Noi toți, ca indivizi, putem face o mulțime de lucruri pentru a ne proteja pe noi și pe copiii noștri de acești factori care ne subminează atenția. În carte prezint zeci de exemple, acum vă dau unul singur. Acesta este un seif pentru telefon și pentru chei, cu capac din plastic. Ridici capacul, îți pui telefonul înăuntru, răsucești cadranul de pe capac, care se blochează și așa îți ții telefonul în siguranță între 5 minute și o zi întreagă. Dacă mă uit la un film cu partenera mea, ne încuiem telefoanele acolo. Dacă invit prieteni la cină, ne punem toți telefoanele la „închisoarea pentru telefoane“. De asemenea, putem descărca o aplicație numită Freedom, prin care îți sincronizezi telefonul și laptop-ul și te ține departe fie de vreun site anume (dacă ești dependent de Instagram, programezi ecranelor să nu acceseze Instagram în următoarele 5 ore), fie programezi să se oprească internetul cu totul, dacă vrei. Cred că acestea sunt instrumente care chiar ne ajută. În carte sunt și alte soluții. Modul în care mâncăm ne slăbește atenția și concentrarea și putem face ceva în acest sens, precum și multe alte lucruri. Vreau să fiu onest cu oamenii, pentru că nu multe cărți despre atenție sunt cinstite cu cititorii. La ora actuală, e ca și cum cineva ar presăra pe noi praf de scărpinat cât e ziua de lungă, apoi ne-ar recomanda: „Amice! Mai bine ai medita, te-ar ajuta să nu te mai scarpini atât de mult. Vrei să-ți jupoi pielea?“ Eu ar trebui să reacționez spunându-i să nu mai pună praf de scărpinat pe mine. Trebuie să acționăm asupra forțelor care ne subminează atenția și concentrarea. Și trebuie să acționăm colectiv. Multe din aceste lucruri nu pot fi realizate la nivel individual, chiar dacă sunt pasionat de schimbările individuale. Schimbările colective le fac posibile și pe cele individuale, dar și schimbările individuale contribuie la reușita celor colective. Cred că trebuie să abordăm chestiunea la două niveluri. Trebuie să ne protejăm pe noi înșine, dar și să înțelegem ce anume ne provoacă rău. Trebuie să nu ne mai învinovățim singuri. Nu e vina noastră! Nu e vina ta că te-a concediat șeful pentru că nu ți-ai verificat email-ul în timpul liber, nu tu ai proiectat platformele de socializare, nu ai stabilit tu cum funcționează industria tehnologiei, nu ai transformat tu modul în care funcționează sistemul de aprovizionare cu alimente, nu ești tu răspunzător pentru poluarea aerului. Trebuie să încetăm să mai gândim în termeni strict individuali. Sigur că sunt și schimbări pe care indivizii le pot produce singuri. Trebuie să ne gândim că este o mare problemă sistemică ce trebuie tratată sistemic.
Cititul clasic sau scrisul tradițional, cu creionul, joacă un rol important în această operațiune de rezistență?
Da. Am făcut interviuri cu niște oameni de știință, mai ales din Norvegia, care au avut o contribuție importantă în acest domeniu și au oferit multe dovezi. Ne confruntăm cu o criză severă a cititului profund. Există numeroase dovezi pe această temă. Când citești de pe o pagină, mintea ta se deprinde să citească liniar. În engleză și în română citești de la stânga spre dreapta, un rând după altul. Există studii care observă mișcările ochilor oamenilor care citesc de pe ecrane. Atunci nu citești la fel, ci într-o formă de Z. Citești primul rând liniar, în întregime, apoi scanezi cu privirea tot textul în căutarea cuvintelor esențiale, apoi revii la început. Sunt dovezi care demonstrează că, atunci când citești sub formă de Z și baleiezi textul, nu înțelegi și nu reții la fel de mult. Parțial, problema este că, dacă citești prea mult de pe ecran, când încerci să citești o carte sau ceva pe hârtie, stilul de lectură de pe ecran va contamina stilul din formatul pe hârtie. Răspunsul este – absolut! Trebuie să le cerem copiilor să citească tradițional, pentru că, dacă nu înveți când ești copil, îți va fi mult mai greu la vârsta adultă. Aveți dreptate, lectura în profunzime este deosebit de importantă. Dovezile sunt clare că înțelegem și reținem lucruri mult mai bine dacă le citim liniar, pe hârtie, decât dacă le citim pe ecran – există multe studii în acest sens. Dacă le dai unor oameni să citească aceeași poveste și îi împarți în două grupuri, primul citește o nuvelă pe ecran, al doilea dintr-o carte și îi chemi după o săptămână, să le pui întrebări despre text. Persoanele care l-au citit pe hârtie își amintesc mult mai bine decât cei care l-au citit de pe ecran. Nu e gândire de modă veche, este ceea ce demonstrează știința – anume că reținem mai bine lucrurile citite liniar, pe hârtie. Aveți dreptate, este un element important pentru a ne menține atenția și concentrarea și pentru a le antrena ca pe un mușchi.
Cum arată o revoltă în favoarea atenției? De unde trebuie să vină schimbarea?
Nu vreau să se ajungă la revoltă, sunt împotriva violenței. Cred că o mișcare poate realiza multe. S-au produs atât de multe schimbări fără să fie revolte. Să vă dau un exemplu, sistemul nostru de învățământ. Există dovezi covârșitoare că atât copiii, cât și adulții se concentrează mai ușor dacă ei consideră acele lucruri importante și semnificative pentru ei. Nu mă interesează baschetul. Dacă mi-ați da o carte despre baschet, m-aș chinui să-mi mențin atenția și s-o citesc. M-aș putea forța, dar mi-ar fi greu. Dacă mi-ați da o carte despre Einstein, pe care-l consider foarte interesant, aș devora-o, mi s-ar părea foarte ușor. Fiecare are tematici care-l interesează și altele, nu. Tuturor ne-ar fi mult mai ușor să fim atenți la lucruri care ne interesează. Știința o dovedește din plin. Cu cât un conținut are mai multă însemnătate pentru tine, cu atât mai ușor îți e să-i acorzi atenție. Să ne gândim la sistemul nostru de învățământ. Am construit un sistem de educație bazat pe obligarea copiilor să memoreze fapte fără sens, abstracte pentru niște testări care, de fapt, nu măsoară nimic de nicio valoare. Dacă ai vrea să creezi un sistem de învățământ care să distrugă capacitatea copiilor de a se concentra și de a fi atenți, așa l-ai concepe, nu-i așa? Am petrecut timp în școli și am încercat să demonstrez acest lucru, am și reușit peste tot în lume. Sistemele de învățământ în care elevii învățau ceea ce voiau să învețe, în care învățarea căpăta sens concret pentru copii (făceau alegeri, explorau în mod conștient) au dat rezultate mult mai bune în privința menținerii atenției. Militez pentru schimbarea sistemului nostru de învățământ, astfel încât copiii să nu mai tocească pentru niște teste stupide, care nu măsoară nimic, de nicio valoare. Nu-și vor aminti nimic din ce-au învățat pentru acele teste de la școală, nu le vor fi de niciun folos. Există și lucruri care merită la sistemul nostru educațional, însă majoritatea, nu. Ne putem transforma sistemul de învățământ, am și prezentat câteva metode în carte. Ne putem schimba sistemul de aprovizionare cu alimente, toate acestea sunt lucruri aplicate, concrete. Cred că trebuie să privim totul în ansamblu și să recunoaștem că avem această problemă colectivă. O putem constata peste tot în jurul nostru, o trăim pe pielea noastră, mai mult sau mai puțin. Ce factori din cei 12 începem să îndreptăm? Unii sunt destul de ușor de îndreptat. Toate aceste schimbări sunt de dată recentă. Dr. James Williams, pe care-l aminteam mai devreme, unul dintre principalii experți în filosofia atenției din lume, mi-a spus că toporul există pe lume de 1,4 milioane de ani. La un moment dat i s-a adăugat obiectului un mâner. Întreg internetul există de 10.000 de zile. Îl putem „repara“, dacă vrem. Eu sunt din mai multe motive optimist că putem îndrepta aceste lucruri, însă trebuie să înțelegem că este un soi de cursă. Pe de o parte avem cei 12 factori care ne subminează atenția și concentrarea, dintre care mulți sunt pe punctul de a se agrava și mai mult dacă nu acționăm. Paul Graham, unul dintre cei mai mari investitori din Silicon Valley, consideră că lumea va fi mult mai dependentă în următorii 40 de ani decât a fost în ultimii 40 de ani. Gândiți-vă că TikTok dă mult mai mare dependență decât Facebook. Doar gândiți-vă la ce ne așteaptă pe viitor, domnia TikTok și a Metaverse-ului. Aceasta este o parte a cursei. De cealaltă parte a cursei trebuie să fie o mișcare formată din noi toți, care spunem: „Nu! Nu veți ajunge să ne faceți așa ceva! Nu veți ajunge să le faceți așa ceva copiilor noștri! Nu ne veți distruge capacitatea de a ne concentra și de a fi atenți! Noi alegem profunzimea, gândirea și reflecția. Desigur că uneori vrem să avem experiențe pe repede-înainte în viață, dar nu vrem ca acelea să ne domine viața. Vrem vieți în care să existe profunzime, în care copiii noștri citesc cărți, se joacă afară, în care nu este totul intermediat de ecrane și în care nu este totul fragmentat de fărâmițe care ne distrag de la lucrurile importante.“ Dacă vrem asta, putem lupta pentru asta, putem obține asta, dar nu vom reuși nimic dacă nu luptăm. Forțele acestea care ne acaparează atenția și concentrarea nu vor dispărea de la sine. Nu așa, bătând din palme, am reușit să eliminăm benzina cu plumb, ca să nu mai otrăvească creierele oamenilor. Trebuie să fim hotărâți s-o facem. Aceste schimbări se vor produce doar dacă luptăm și le cerem toți. Sunt ușor de obținut, criza ne afectează aproape pe toți, deci ar trebui să participe la această mișcare toată lumea, cu excepția lui Mark Zuckerberg și a lui Elon Musk. Putem face asta, cu condiția să vrem.
Ultima întrebare. Dacă privim prin această „lentilă“, care este gestionarea atenției, cum ne putem închipui un viitor sumbru, respectiv unul luminos?
Este o întrebare cu adevărat importantă. Dacă vreți să vă imaginați un viitor distopic, există o fotografie cu Mark Zuckerberg în momentul în care a prezentat, pentru prima dată, cărțile de realitate virtuală pentru Facebook, sau Meta, cum se numește acum. În poza respectivă, toată lumea din public purta un sistem de realitate virtuală, Mark Zuckerberg fiind singurul care nu purta unul și privind publicul în realitate. Profesorul Sunna Leland, care a adus contribuții importante la studiul atenției, mi-a spus că este posibil ca acea fotografie să fie o viziune a viitorului, în care va exista o elită care nu le va permite propriilor copii să aibă iPhone ori tabletă, care-și trimite copiii la cele mai progresiste școli, care petrece săptămâni întregi pe an în ashramuri de meditație și apelează la instructori de yoga ce vin la ei zi de zi să le ajute să-și protejeze atenția. Pe de altă parte, avem populația numeroasă, tot mai manipulată de elită – aceasta este o posibilă viziune a viitorului, perfect posibilă. Jaren Lania, unul dintre cei mai mari experți în tehnologie din Silicon Valley, mi-a mărturisit că a oferit consiliere pentru filme produse la Hollywood, precum Minority Report, acel gen de filme hollywoodiene distopice. A dat idei despre tehnologia care ar putea exista într-un viitor îngrozitor. La un moment dat s-a oprit, spunând: „Am proiectat acea tehnologie fictivă ani la rândul, va apărea filmul, iar cei din Silicon Valley o să fie entuziasmați și vor vrea s-o transpună în realitate, dar eu voi spune Nu, nu!“ Deci acesta este un viitor posibil, cu aceste tendințe care ar tot continua, de ne-am gândi cu nostalgie la vremurile când mergeam la birou și nu reușeam să mă concentrez mai mult de 3 minute asupra unei sarcini. Viitorul alternativ e foarte ușor de recunoscut. E acela în care tehnologia lucrează pentru noi, nu împotriva noastră, în care multe aspecte de care ne bucurăm în viață acum sunt mai prezente, în care copiii se joacă mai mult afară, în care copiii sunt mai prezenți alături de alți copii fără ca interacțiunea lor să fie mediată de tehnologie, în care citim mai multe cărți și gândim mai profund, în care ne putem atinge mai bine obiectivele, pentru că putem gândi mai profund și suntem mai atenți. Am avut toți situații în care am fost atenți într-o oarecare măsură, dar ne dorim să facem asta mai mult pe viitor, nu-i așa? Nu tot timpul, ce-i drept. Nu vrem nici să trăim în mănăstiri medievale, dar vrem un viitor în care să trăim mai mult autentic și în care se pune capăt contracției timpului, așa cum o trăim în prezent. E ceva ce se poate obține, dar nu fără să luptăm pentru el. Dacă luptăm, putem căpăta din nou control asupra minților noastre. Am fost aduși în situația asta, noi am făcut asta. Putem repara lucrurile, dacă vrem, putem reveni la o lume în care putem gândi clar, doar că trebuie să luptăm pentru asta.
