Versuri de Alexandru Sfârlea

APROAPE IMPOSIBIL

(…Retrage-te în tine

şi simte-te ca şi cum

te-ai fi descotorosit de lumea asta:

O lume ce-a făcut din sufletul tău

o lumânare-aproape imposibil de aprins,

în vreme ce tu te comportai

de parcă te-ai fi născut

cu ea aprinsă…)

ORICUM

(…Ce-s 15 luștri sau mai mult

când abia te-ai împrietenit

cu imprecizia de-a (nu) îmbătrâni degeaba,

cât despre trecerea pietonală spre lumea de veci

e de-ajuns să-ți amintești doar culoarea roșie,

chiar dacă ești cu o singură moarte dator –

oricum, peste pustiirea ta

-empiric încrustată în beznă –

va trece, cu imprecisă nepăsare,

un unic și inconfundabil nor…)

MOD FEMININ DE-A-NTINERI

(…Există cărți frumoase pur și simplu

ca niște femei ce-ntineresc citind,

cărora le rămâne ceva din priviri între file:

ele își amintesc că trăiesc doar iubind

aceste-alcătuiri pe care nu le uiți

când timpul te răsfoiește-adânc și departe;

căci doar asculți foșnetul ca al unui copac

căruia i-au crescut cărți în loc de frunze,

apoi vor înflori și negreșit vor rodi

ca spre-a simți gustul lin dintre viață și moarte –

… Există cărți frumoase pur și simplu

ca niște femei ce-ntineresc citind

despre atâtea vieți ce-ncap într-o carte,

ce toamne, of ce toamne sub înfoiate fuste vor poposi

și ce copaci rar însoriți numai ai lor,

ce frunze de hârtie ce nu cad și ce femei

cu amprente pe buze

de-un alb ce suferă

că nu e foșnitor…)

REFUZUL

(…Cunosc o liniște atât de aeriană,

ca și cum ar fi chiar ultima

la care am acces,

poate în ea ar fi-ncăput toate țipeniile

îngrijorările și nefirescul însuși:

sub o pojghiță ușor argintie

precum dârele stelelor căzătoare;

apropo de stele

păianjenii de obicei refuză

nu se știe de ce –

să facă pânze pentru a le prinde

în timp ce se prăbușesc în tihnă,

cu liniștea de pe urmă…)

SINGURUL CARE POATE

(…Ceva mă tot trage de mânecă, îmi şopteşte cuvinte

stropite cu vin oţetit şi adevărul pirpiriu din el:

du-te – zice, du-te degrabă

să faci curat pe sub ierburi,

trebuie ca ele să fie luminoase sub dealuri,

du-te degrabă şi-alină disperarea

acelei mulțimi de neadormiţi;

dar nu poţi pătrunde

în intimităţile întunericului

până ce nu nădăjduieşti că lumina va avea ultima

întâlnire cu tine, cel care ţi-ai smuls din suflet înfiorarea,

ești singurul care poate să o pună la loc,

du-te degrabă s-alini nerăbdarea…)