C’est copil?
Costică Panaite (în Prea târziu de I.L. Caragiale)
Personajele-copii aduc în principiu în texte farmecul inocenței. Ingenuitatea lor înduioșează. Copilăria este în general primită cu indulgență. În literatură există un mare pericol de a cădea, prin personaje-copii în dulcegărie și clișee, chiar și când sînt vehiculate de un mare scriitor ca Ion Creangă, vorbind despre „vîrsta cea fericită“.
Dacă ne uităm la literatura noastră, multe personaje memorabile sînt prezentate în anii copilăriei sau și în aceia, urmînd apoi să crească. Faptul că, în propria noastră copilărie, poveștile despre copii intră în categoria lecturilor – formal sau informal – obligatorii, ne predispune la cunoașterea lor. Cel mai celebru personaj copil este, probabil, Nică al lui Ștefan a Petrei, devenit la maturitate Ion Creangă. Să observăm că Nică, a cărui copilărie rămîne nu doar inteligibilă, ci și dezirabilă oricărui adult nostalgic, nu este singur. Alături de el sînt Smărăndița popii, Ioan de sub deal, frații și verii săi, colegii de școală.
La fel, Niculae Moromete, alt copil binecunoscut literar, are un anturaj infantil, în care intră sora lui, Ilinca, doar cu un an mai mare, sau Irina Boțoghină, al cărei adorator secret este. Ori colegi de școală și/sau clasă marcați, cam tezist, de apartenența la familii înstărite și, deci, neconvenabile : Rafira Bălosu care își toarnă sora în loc să-i favorizeze idila cu Birică sau obraznicul Toderici Artur, cu prenume exotic, care își terorizează colegii, de pildă pe fiul lui Țugurlan, știind că tatăl său e directorul școlii și pare ferit de represalii. Copiii din mediul rural se dedau între ei la acte de violență. Al lui Cîinaru și al lui Burtică vor să-l sperie pe Niculae Moromete, deghizați în fantome. Reușesc. Niculae, speriat, îi lovește cu ciomagul. Înfuriați de reacția nescontată, cei doi îl bat pe Niculae, iar el se va răzbuna ulterior.
Copiii au ingenuitate, dar și inconștiență. Nică și vărul său, Dumitru, bolnavi de rîie de la caprele Irinucăi, se ung cu leșie și apoi se scaldă în Bistrița, primăvara. Ulterior povestitorul se va mira că n-au pățit nimic în afară de persistența rîiei. Dar ei se și joacă iresponsabil! Clintesc un bolovan care, pornit la vale, distruge casa Irinucăi și ucide o capră dintre cele rîioase. Paguba e suportată de bunicul David Creangă din Pipirig și se ridică la patru galbeni. Luată la bani (nu galbeni) mărunți, suma nu e prea mare. Socotind că un galben avea în jur de 3.5 grame de aur (aproape) pur, cei patru galbeni ar valora azi cam 3500 de lei. Cu acești bani Irinuca ar putea cumpăra, în zilele noastre, vreo nouă capre nerîioase. Dar locuința ei distrusă?
Și alți scriitori își evocă în povestiri, nu atît de ample ca Amintirile lui Creangă, copilăria. Unul e Vasile Alecsandri, copil de boieri înfrățit cu țiganul rob Vasile Porojan. Povestirea este excelentă și-i arată pe cei doi în plină zburdălnicie a primei vîrste, cu micile ei nebunii, pentru care doar Porojan e pedepsit. Cei doi Vasile rămîn prieteni pe viață și, peste decenii, scriitorul deplînge moartea unicului martor al copilăriei sale.
La fel de inspirați își descriu primii ani de joacă și libertate, dar și primele înregimentări neplăcute în sistemul școlar, Ioan Slavici, Barbu Delavrancea și, mai tîrziu, Ion Minulescu, care și rămîne Corigent la limba română, pentru că a pus la îndoială verosimilitatea unui text liric, declarînd că poezia Umbra lui Mircea. La Cozia „nu este adevărată“. Corigența nu se produce din cauza erorii de judecare a unui poem liric prin grila faptelor verificabile. Așa discutînd, nici umbra voievodului nu putea bîntui valea Oltului. Ci pentru lipsă de reverență față de clasici.
Mai complexă este copilăria la Ion Luca Caragiale. În ceea ce privește propria copilărie, scriitorul are puține evocări. Memorabilă rămîne o amintire din adolescența autorului, despre cele 15 ore cît a durat Republica de la Ploiești. După aproape trei decenii, el privește autoironic spre tînărul care a fost. Copiii mai mici ai lui I. L. Caragiale sînt răsfățați și constituie exemple negative pentru toate generațiile de școlari : D-l Goe este dus la București, la parada de 10 Mai „ca să nu mai rămîie repetent și anul acesta“. Este evident că așa sancțiune, de fapt o recompensă care premerge performanța școlară a lui Goe, în loc s-o urmeze, a fost plănuită de cele trei cucoane, Mamița Mam’mare și Tanti Mița, pentru propria plăcere. Goe nu le face călătoria ușoară, dar cucoanele îl iartă. La fel ca mama lui Ionel, din schița Vizită. Argumentele sînt clare: odrasla e deșteaptă, frumoasă, îi șade bine cu orice și e plină de spirit. Un alt Ionel, vine din schița Grand Hôtel „Victoria Română“. Acesta îl deoache de-a binelea pe narator. Față de alți copii din opera lui Caragiale, acest Ionel e misterios, nu are biografie, e demonic. Minorul Mitu zis Boierul, din nuvela Păcat e doar deșucheat, un clovn jalnic ieșit dintr-un copil abandonat. El este regăsit de un preot care își recunoaște în el fiul natural și-l adoptă. Decizia, pozitivă în principiu, le va fi fatală, peste ani ambilor. Spre deosebire de acești copii, școlarii lui Mariu Chicoș Rostogan sînt șterși ca personaje. Popescu, Ionescu, Otopeanu și chiar micul Fitiriadi sînt doar un fundal. Ca și copiii din Lanțul slăbiciunilor, Bacalaureat sau Dascăl prost care oferă doar pretextul acțiunilor acestor schițe.
Despre bacalaureat este și piesa lui Dumitru Solomon Ah, Bacalaureatul, jucată și cu titlul Fata Morgana.
În lumea rurală a lui Zaharia Stancu şi Marin Preda nu doar un copil umblă Desculţ, ca şi adulţii. Copilul este pus la treabă de mic, măcar să pască oile, alternativă nefericită la programul şcolar. La Panait Istrati, copilul intră la stăpîn, care este rău sau are angajaţi răi, precum tejghetarul care-l terorizează pe bietul Panait, precum băcanul pe copilul Cănuţă al lui Caragiale sau jupîn Dumitrache, al aceluiaşi, pe Spiridon. Goe şi Ionel nu au asemenea probleme. „Puiul“ lui Mihalache Georgescu e dus la Sinaia cu un Tren de plăcere, iar copiii directorului prefecturii din urbea Z… au privilegiul de a fi prezentați, pe peronul gării, suveranului și reginei („Madam Carol“).
Apartenența socială e decisivă pentru destinul celor mici. Dănuț și Olguța ai lui Ionel Teodoreanu, împreună cu Monica, adoptată de familia Deleanu, petrec vacanța pe moșia de la Medeleni. Mica boieroaică Olguța arbitrează, pe la 10 ani, sfada a doi băieți de țărani de vîrsta ei care s-au bătut pentru niște nasturi. Le face dreptate și le oferă pere, proporțional cu faptele fiecăruia. Împricinații îi sărută mîna după judecată.
Niculăiță Minciună al lui Brătescu-Voinești este oprit de tatăl său să urmeze școala, deși e premiant în primele clase. E un ajutor prețios în familie care nu trebuie pierdut prin plecarea la studii. Firea lui cercetătoare îl face sucit și neînțeles în sat, vede și aude ceea ce alții nu pot pricepe și consideră a fi pure fantezii. De aceea își și primește porecla care îl va nenoroci. În adolescență, va fi stigmatizat ca bolnav psihic și se va spînzura, oferind comunității dovada supremă că este nebun. Copiii din Groapa Cuțaridei, ai lui Eugen Barbu, iau inițiativa abandonului școlar, cresc la întîmplare pe maidane, fumează, iar cei mai mari ajung în anturajul bandelor de hoți și dezertori.
În povestirile cazone ale lui Bacalbașa și G. Brăescu apar și copii de trupă. Unii sînt orfani, alții, chiar dacă au un părinte, acesta e constrîns să-i trimită în mediul militar, brutal și absurd, din lipsă de mijloace materiale. Moș Teacă însă e înscris de familia sa, destul de bine situată, în rîndurile oștirii din alt motiv: nu e bun la școală, e turbulent și indisciplinat, la 15 ani bea cît un sergent-major. Armia română se procopsește cu un analfabet sadic (în copilărie chinuia cîinii legîndu-le tinichele de coadă) care avansează rapid pînă la gradul de căpitan.
Autorii de literatură pentru copii își aleg deseori personajele din lumea copilăriei. Așa fac Mircea Sântimbreanu, Octav Pancu-Iași, Iuliu Rațiu, Ovidiu Zotta, Eduard Jurist, cu personajele sale Duțu și Lucu, și mulți alții. Cea mai celebră echipă este cea a Cireșarilor lui Constantin Chiriță cu personaje care apar în toate cele cinci romane, dar și cu anturajul lor de prieteni, numeros și acesta, sau cu cîțiva neînsemnați rivali, descriși drept caraghioși.
Unde ești, copilărie, cu personajele tale cu tot?