David Fideler este filosof și scrie despre rolul jucat de ideile din perioada clasică și din cea renascentistă la lumea din zilele noastre. Cartea sa intitulată Mic-dejun cu Seneca: Ghid stoic pentru arta de a trăi a fost publicată în șaisprezece limbi, iar la finalul anului trecut, și în limba română, în traducerea lui Bogdan Ghiurco, la Editura Trei. De asemenea, David Fideler este editor al site-ului Stoic Insights și la Living Ideas Journal. Interviul de față – care are în centrul său această idee: Ce putem învăța de la Seneca în zilele noastre? – a fost realizat în exclusivitate pentru „România literară“.
Cristian Pătrășconiu: Cum este o dimineață perfectă pentru dumne voastră?
David Fideler: În urmă cu mulți ani, am început să citesc din filosoful roman Seneca încă de cum mă trezeam dimineața, la o ceașcă de cafea. Obiceiul meu s-a schimbat cu timpul. Așa încât, în timp, mi-am pus la punct un ritual de dimineață, iar o zi perfectă ar arăta astfel: aș merge la sală, unde aș face sport, apoi m-aș delecta cu o ceașcă de cafea. Aș lua un mic-dejun delicios, în timp ce aș citi o scrisoare sau două scrise de Seneca. De aici vine, de altfel, titlul cărții mele: Mic-dejun cu Seneca. A devenit o modalitate excelentă de a începe ziua, iar după atâția ani am ajuns să citesc de numeroase ori scrierile lui Seneca.
Seneca nu mai este în viață de multe sute de ani. Dar: ce nu moare dintr-un mare gânditor – așa cum a fost Seneca?
Am un doctorat în filosofie, însă l-am descoperit pe Seneca abia mai târziu în viață. Ceea ce mi s-a părut atât de atractiv la Seneca e că este un scriitor grozav și că se concentrează pe problemele din lumea reală cu care se confruntă fiecare individ. Cum gestionezi durerea când dispare o persoană dragă? Cum reacționezi la griji sau la gânduri neliniștite, astfel încât să poți reveni și trăi pe deplin, cu calm, în prezent? Ce este prietenia adevărată și de ce este atât de importantă camaraderia? Cum ne putem aduce contribuția la societate? Tot ce scrie Seneca este general valabil și prezent în mintea noastră astăzi. Acest lucru îl face pe Seneca să pară contemporanul nostru. Pentru că a avut o perspectivă incredibil de profundă asupra psihologiei umane. Citindu-l, mulți îl percep ca pe un sfătuitor înțelept. În ultimii 2000 de ani, lumea noastră a evoluat foarte mult în ceea ce privește tehnologia. Dar când îl citești pe Seneca, îți dai seama că ființele umane nu s-au schimbat din punct de vedere psihologic. Din punct de vedere psihologic, suntem exact la fel ca oamenii din Roma acum două mii de ani. Avem aceleași tipuri de speranțe, temeri, lăcomii, ambiții și dependențe pe care le-au experimentat vechii romani. Avem și noi aceeași dorință de a deveni oameni mai buni, să excelăm. Seneca explorează toate acestea.
Seneca: „cel mai convingător și mai elegant dintre scriitorii stoici“? De unde o asemenea apreciere? Dar Marcus Aurelius – nu era, oare, și el, tot așa, foarte elegant și foarte convingător?
Seneca era expert în retorică, ceea ce face din el un scriitor convingător. În plus, are un stil literar unic, care a fost imitat de alți autori, de la Renașterea italiană până la Ralph Waldo Emerson. Datorită acestui stil captivant, Seneca este plăcut de citit, iar opera sa este plină de scurte epigrame ce-i rezumă ideile. Este vorba despre zicale de tipul: „Atunci când cineva nu știe spre ce port navighează, niciun vânt nu-i este favorabil“.
Desigur, sunt de acord cu dumneavoastră că Marcus Aurelius a fost un scriitor elegant, însă el scria pentru sine, în caietele sale private. Acestea nu au fost niciodată destinate publicării, așadar este un miracol că au supraviețuit și că ne-au parvenit.
În schimb, tot ceea ce a scris Seneca era adresat unuia dintre prietenii săi sau cuiva din familia sa. Aceasta, pentru că el credea că filosofia ar trebui să-i ajute pe oamenii adevărați, pe cei din lumea reală. Seneca mai credea și că lucrările sale vor fi citite de „generațiile viitoare“, pentru a folosi propria-i expresie; a fost o apreciere care s-a dovedit justă. Prin urmare, Marcus Aurelius scria note și observații pentru el însuși, în timp ce Seneca scria pentru noi.
Am putea afirma că Seneca este „stoicul prin excelență“?
Într-un fel, ar fi dificil de stabilit așa ceva, deoarece judecata s-ar baza pe gustul personal. Dar Seneca a fost stoicul prin excelență din perspectivă istorică. De exemplu, oamenii care au făurit Renașterea italiană timpurie au avut acces la toate scrierile lui Seneca în latină și au fost profund influențați de acestea. Stoicismul presupunea să devii mai virtuos ca persoană, în timp ce umanismul renascentist a fost o mișcare menită să pună bazele unei societăți mai umane și mai virtuoase, cu lideri mai buni. În acest fel, scrierile lui Seneca au contribuit la stimularea gândirii renascentiste.
Mai târziu, în Renaștere, când umaniștii italieni au învățat să citească în limba greacă, au fost publicate operele celor doi principali stoici care l-au succedat pe Seneca — Epictet și Marcus Aurelius, doar că aceia păreau să aibă un impact prea modest la acea vreme.
Marcus Aurelius este extrem de popular de atunci și din motive întemeiate, dar acest fapt e de curând. Marc Aureliu a început să devină popular în limba engleză abia prin anii 1800, iar astăzi se află pe culmile notorietății. Totuși, oamenii citesc Seneca de două mii de ani.
Dacă îi studiați cu atenție pe Seneca, pe Epictet și pe Marcus Aurelius, veți descoperi că toți exprimau aceleași idei, doar că fiecare în felul său. Desigur, nu este surprinzător, din moment ce erau toți filosofi stoici.
Așadar, care scriitor stoic este cel mai apreciat de cititori? La urma-urmei, este o chestiune de gust personal. Dar, din punct de vedere istoric, puteți regăsi aproape toate ideile stoice importante în scrierile lui Seneca, chiar dacă nu citiți Marcus Aurelius ori Epictet. De aceea, oamenii din Renașterea timpurie au înțeles foarte bine stoicismul, chiar și atunci când scrierile lui Marc Aureliu și ale lui Epictet nu erau, încă, disponibile.
În orice caz: este gânditorul stoic de la care avem cele mai multe opere. S-au pierdut multe texte, mai ales ale stoicismului grec, nu? Cam cât dintre acestea –să spunem în procente – mai avem și astăzi?
Stoicismul a apărut la Atena în jurul anului 300 î.Hr. și a fost un curent filosofic întemeiat de Zenon din Citium. Zenon, un comerciant interesat de filosofie, a venit la Atena din Ciprul modern. El și adepții săi, stoicii greci timpurii, au scris numeroase lucrări în greaca veche, însă acele lucrări nu ne-au parvenit niciodată. Avem liste lungi cu titlurile acelor lucrări, așa că știm despre ce au fost acele scrieri. Avem și câteva citate foarte scurte din stoicii greci, dar scrierile originale s-au pierdut. Ne-a rămas de la stoicii greci mai puțin de 1 % din ce au scris ei.
De aceea sunt atât de importante scrierile lui Seneca și ale celorlalți stoici romani, chiar dacă provin dintr-o epocă ulterioară, deoarece acei gânditori au avut acces la unele surse care nu mai există. Seneca ne-a lăsat sute de pagini despre stoicism, astfel că este cea mai mare sursă de autor.
Seneca e un gânditor mai ușor de descoperit și de înțeles la tinerețe sau la maturitate ori, și mai bine, la senectute?
Este foarte greu de spus, deoarece fiecare are gusturile sale. În Statele Unite, oameni de toate vârstele sunt interesați de stoicism și se manifestă un interes crescut în rândul tinerilor. Fiecare are un stoic preferat, iar pentru unii acesta este Seneca, în timp ce alții îl preferă pe Marc Aureliu sau pe Epictet.
Seneca a ajuns la un moment dat unul dintre cei mai bogați oameni din lume. O bogăție imensă nu este însă în contradicție cu filosofia stoică?
Averea lui Seneca s-a datorat, parțial, talentului său, dar și întâmplării, norocului sau „Fortunei“, după cum ar spune el. A fi bogat nu contravine deloc principiilor stoicismului, mai ales dacă cineva folosește corespunzător bogăția.
Seneca s-a născut în Spania, iar când era foarte mic, tatăl său l-a dus să studieze la Roma. Ulterior, Seneca a ajuns la vârful societății romane și a devenit senator roman, apoi a devenit consul, deținând cea mai înaltă funcție politică posibilă.
Seneca a avut noroc în ce privește averea. Dar a avut și mult ghinion. În primul rând, a fost senator în timpul domniei lui Caligula, care a vrut să-l ucidă. Apoi a fost senator pe vremea lui Claudius, care l-a exilat în Insula Corsica, sub acuzații false. Seneca a fost, în cele din urmă, rechemat la Roma, opt ani mai târziu, pentru a-i deveni mentor lui Nero, pe când acesta din urmă avea doar unsprezece ani.
Desigur, se pare că asocierea cu Nero i-a adus ghinion, dar nimeni nu ar fi putut ști asta la acea vreme, deoarece Nero avea doar unsprezece ani. Nero a devenit împărat chiar înainte de a împlini șaptesprezece ani și se crede că Seneca, împreună cu un alt oficial au condus Imperiul Roman în primii cinci ani, Nero fiind atât de tânăr.
Asemenea unora dintre oamenii bogați din ziua de astăzi, Seneca și-a atras câțiva dușmani pentru simplul fapt că era bogat. Deși bogăția prezintă avantaje evidente, Seneca a scris despre pericolele ei. De exemplu, el a studiat faptul că averea mare le poate provoca unora dezechilibru psihologic. Seneca „știa totul“ cu privire la bogăție și la folosirea ei în scopuri greșite, după cum am spune noi, inclusiv despre lăcomie și extravaganță la cele mai înalte niveluri ale societății romane. El a conchis: „Săracul nu este cineva care are prea puțin, ci cineva care dorește întotdeauna mai mult.“
Seneca a scris pe larg despre problemele inerente bogăției și credea că a duce o viață simplă de bunăvoie este benefic din punct de vedere psihologic. Mic-dejun cu Seneca cuprinde un întreg capitol despre opiniile lui Seneca cu privire la bani, la simplitatea asumată și la utilizarea înțeleaptă a averii. Capitolul se intitulează Bătălia împotriva sorții: cum să supraviețuiești sărăciei și bogăției extreme.
Putem să spunem că în zilele noastre – cu pandemia care a funcționat și ca un accelerator – că este un „val bun“ pentru stoicism și în mod special pentru Seneca?
Este adevărat, pentru că interesul față de stoicism a căpătat amploare în perioada pandemiei. Când oamenii erau în izolare, au crescut vertiginos vânzările la scrierile lui Seneca și Marcus Aurelius.
E ușor de înțeles de ce s-a întâmplat acest lucru, întrucât o idee centrală a stoicismului este că lucrurile care se întâmplă în lume sunt arareori „la latitudinea noastră“.
Viziunea stoică este aceea că nu putem controla lucrurile care ni se întâmplă, însă putem controla modul în care reacționăm la ele. Stoicismul este, așadar, o filosofie perfectă pentru o pandemie – sau pentru o perioadă marcată de o mare incertitudine cu privire la viitor. Dacă nu ne lăsăm mintea să alerge înainte și să devenim anxioși, putem reacționa la lucruri în mod rațional, așa cum facem în momentul acesta, fără griji. Stoicii ne amintesc că vom putea reacționa la toate situațiile viitoare cu calm și rațiune, la fel cum procedăm și astăzi, pentru că „viitorul“ va fi devenit momentul prezent, care este lipsit de griji.
O întrebare care decurge din întrebarea anterioară: e mai folositor stoicismul în vremuri de restriște, în vremuri de criză decât în vremuri fericite, luminoase?
Superficial, ar putea părea că stoicismul este mai util în vremuri de criză, dar nu cred că este adevărat. Seneca era deosebit de atent la natura ciclică a experienței umane. El a subliniat frecvent că, atunci când lucrurile decurg foarte bine, iar oamenii sunt entuziaști psihologic, trebuie să fie precauți și să se pregătească pentru un declin. Pentru că, odată ce ai atins vârful absolut, nu poți decât să cobori. După cum spunea Seneca: „Înălțimile sunt cele lovite de fulger“.
În mod asemănător, atunci când lucrurile merg prost sau când cineva atinge cel mai nefast nivel, persoana va evolua adesea. Seneca a scris: „După un naufragiu, marinarii încearcă, din nou, marea. Dacă am fi forțați să renunțăm la tot ce provoacă necazuri, viața însăși ar înceta să meargă mai departe.“
Care este, din perspectiva dumneavoastră, inima învățăturilor pe care le-am primit de la Seneca?
Seneca credea că ar trebui să lucrăm neîncetat să ne cizelăm caracterul. În fiecare zi, credea el, ar trebui să încercăm să înregistrăm câteva progrese pentru a deveni mai buni și/sau mai virtuoși. În cazul omului, a fi virtuos înseamnă a fi rațional, iar o persoană rațională va întruchipa cele patru virtuți clasice: înțelepciunea practică, curajul, moderația și dreptatea. Dar, în viziunea stoică, aceste virtuți pot deveni obiceiuri doar dacă sunt practicate, ceea ce presupune eforturi în fiecare zi, printre care și autoreflecția.
O altă idee atractivă este credința stoică că putem trăi o viață care merită cu adevărat trăită în orice condiții. Din nou, Seneca scrie pe larg despre acest subiect. El notează despre cum putem zilnic face progrese și cum putem trăi o viață plină de satisfacții.
Din alt unghi de vedere: Seneca este un mare antrenor pentru viață sau un mare antrenor pentru moarte?
Ambele – deoarece, revenind la Socrate, se spunea că „filosofia este o pregătire pentru moarte“. Potrivit lui Seneca, modul în care ne confruntăm cu moartea, când aceasta ajunge, în sfârșit, este testul suprem al caracterului nostru. Pentru mulți oameni, moartea este frica supremă, iar Seneca a scris despre cum se poate depăși această anxietate. Există un capitol în acest sens în carte, intitulat Cum să trăiești din plin nepăsător față de moarte.
Pentru stoici, moartea nu este nimic înspăimântător sau înfricoșător; este doar o parte naturală a vieții, la care este sortită toată lumea. Toți stoicii romani afirmau că un om aflat pe patul de moarte care și-a dezvoltat un caracter frumos în timpul vieții nu ar trebui să fie trist ori să regrete când sosește clipa, ci ar trebui să fie recunoscător pentru viața și experiențele pe care i le-a oferit universul.
Ce era filosofia pentru Seneca – un joc academic, un joc de vanitate sau avea o majoră miză existențială? Am mai putea înțelege astăzi că, în antichitate, filosofia era strâns legată de prietenie?
Seneca afirmă aceasta destul de clar. El considera că prietenia și filosofia merg mână în mână. A scris următoarele: „Prima promisiune a filosofiei adevărate este un sentiment de părtășie, de simpatie și de comuniune cu ceilalți“. În cele mai vechi timpuri, ideea era că filosofia era un proiect comun. Așa că ar trebui să o urmăm împreună cu alții într-un spirit de prietenie și de cercetare comună.
Seneca a și criticat ceea ce a devenit filosofia. Chiar și pe vremea lui, pentru unii oameni devenise o simplă „țintă academică“ sau, după cum spuneți foarte frumos, „un joc de vanitate“. Seneca i-a criticat pe aceia care au redus filosofia la argumente goale, neconvingătoare sau la simple „jocuri de cuvinte“. La fel ca filosofii anteriori, el credea că filosofia este un mod de viață – și o „artă“ sau abilitate menită să îmbunătățească viața umană și să reducă suferința. După cum o numiseră grecii mai demult, filosofia reprezenta „arta de a trăi.“
Ce tipuri de exerciții filosofice utilizau și au descris stoicii și care sunt cele mai importante exerciții, din perspectiva dvs.?
Stoicii aveau un întreg grup de exerciții filosofice sau psihologice, dintre care multe se aseamănă cu psihologia cognitivă modernă. Altfel spus, aceste „exerciții filosofice“ sunt foarte apropiate de practicile recomandate de terapeuții cognitivi din ziua de azi. Această legătură există cu un motiv: stoicii au inventat ceea ce se numește în prezent „teoria cognitivă a emoției“. De fapt, fondatorii moderni ai terapiei cognitiv-comportamentale (CBT) i-au citit pe stoici și au pornit de la ideile lor atunci când au pus bazele CBT.
Ideea centrală din spatele terapiei cognitive este că: „Nu lucrurile ne supără, ci convingerile noastre despre lucruri“, idee preluată direct de la stoici.
Fascinant este că stoicii au descris tehnici psihologice cărora psihologii le-au dat denumiri foarte recent.
Vă pot spune despre cele trei exerciții stoice preferate de mine. Sunt exerciții simple, pe care le poate folosi oricine și care merită efortul.
Primul exercițiu este chestionarea socratică, care presupune să aruncați o privire serioasă asupra credințelor sau opiniilor pe care le aveți și care vă fac să reacționați emoțional într-un anumit fel. Socrate spunea: „Viața care nu a fost studiată nu merită trăită“. Dacă extindem acest gând până astăzi, trebuie să încercăm să ne înțelegem ipotezele de bază și rezultatele la care conduc acele credințe.
Cel de-al doilea exercițiu îl numesc „fă un pas înapoi“, dar psihologii îl denumesc „distanțare cognitivă“. De exemplu, dacă simți că te cuprinde furia, Seneca spune că: „cel mai mare remediu pentru furie este întârzierea“ – așa că fă un pas înapoi. Pentru Seneca, a deveni furios este un proces în trei pași care implică formularea anumitor judecăți. Singura problemă este că se poate întâmpla extrem de repede. Deci, potrivit lui Seneca, trebuie să facem un pas înapoi și să încetinim procesul, pentru a întârzia apariția furiei. Această întârziere ne dă timp să analizăm lucrurile. Să sperăm că oferă un spațiu pentru a deconstrui furia înainte ca aceasta să prindă pe deplin.
Tehnica mea stoică preferată, totuși, este aceea de a suspenda judecata înainte de a se afla toate faptele, iar aceasta este o altă practică recomandată de Seneca. Procedând astfel, îi împiedicați pe oameni să sară la concluzii premature și incorecte, ceea ce constat adesea că se întâmplă.
Desigur, toată lumea a făcut asta. De exemplu, veți trimite cuiva un e-mail important, dar nu primiți niciodată răspunsuri. Este ușor de imaginat ce vă închipuiți: „O, acea persoană mă urăște“ sau „M-au lăsat deoparte“, fără nicio dovadă. Este doar o presupunere și nu există dovezi concrete care să susțină vreuna dintre aceste convingeri. Poate că persoana respectivă nu a primit niciodată e-mailul dvs.
Chiar și atunci când există „dovezi“, s-ar putea să nu fie suficiente. Am văzut, până acum, multe cazuri de oameni de pe Internet care au judecat prematur cu privire la un videoclip sau la o știre pe baza unor informații incomplete sau presupuneri false, care s-au dovedit a fi incorecte. Așa că evit întotdeauna să fac astfel de judecăți rapide până când toate faptele sunt înțelese, ceea ce uneori poate dura foarte mult timp.
Pe măsură ce creștem, în copilărie și nu numai, ne apropriem multe obiceiuri mentale și credințe defectuoase din societate, iar stoicii cunoșteau și acest lucru. Așadar, stoicii ar dori ca noi să înțelegem acele proaste obiceiuri; și, odată ce le putem identifica, stoicii ne invită să înlocuim acele obiceiuri proaste cu altele bune.