(V. Demetrius, Matei Dumbărău, 1920)
În observarea vieții politice, prolificul scriitor Vasile Demetrius (1878-1922) are aceeași atitudine nediferențiat-disprețuitoare ca I.L.Caragiale. Nu are tot atât umor, dar premisa este aceeași: că toți oamenii politici, indiferent de partid, sunt niște caricaturi de oameni politici și că tot ceea ce fac ei – de la ascensiunea în viața socială și până la practicarea relațiilor amoroase – este ridicol. Activitatea lor reală constă exclusiv în vorbit. Dacă n-ar mai fi capabili să emită fraze, și-ar pune în pericol cariera.
În romanul Matei Dumbărău, din 1920, se demonstrează, printre altele, ce tragedie ar putea însemna pentru un politician pierderea vocii. Este o idee originală, care n-a mai fost folosită la noi în satira politică.
Matei Dumbărău (ce nume! din categoria Dandanache, Brânzovenescu etc.), fiu de cârciumar, ajunge ministru. Este și profesor universitar și deține o mare parte din averea fostului său patron, decedat, Mascuris, iar pe cea a fiilor acestuia – Carol, student, și Elisabeta, elevă la un Institut catolic – o administrează tot el, tutorele legal al celor doi moștenitori fiind un om de paie în mâinile lui. Este considerat cel mai bun orator al partidului din care face parte. Soția, sa Aspazia, pe care a declarat-o nebună, este internată într-o casă de sănătate, iar el o are ca amantă pe o vestită cocotă Margareta Zisu.
Nepotul său, Guță Dumbărău, secretarul și mâna lui dreaptă, se căsătorește cu Clotilda, cei doi fiind cununați chiar de șeful partidului, Iorgu Bolohan, și de soția lui, Raluca.
Nepoata de soră, Aglaia Buculescu, actriță, se menține în teatru și obține roluri principale datorită intervenției unchiului său influent. Sora lui Guță, Zamfira, căreia nu îi place să învețe, părăsește școala și se încurcă cu fostul tejghetar Anton Sitaru, rămânând gravidă. Bărbatul, între timp, preia cârciuma de la fostul lui patron și tatăl fetei, Atanase Dumbărău. Planul tejghetarului de a se însura cu fata patronului nu reușește, însă, pentru că părinții fetei vor un ginere mai sus-pus, uitând că anterior și Atanase fusese cârciumar. Fratele fetei căzute în păcat, Guță, o duce la un mamoș, Hrisostom, un holtei mai tomnatic care, după ce îi face chiuretaj, se îndră gostește de ea, mai exact de zestrea ei, și îi convinge părinții să i-o dea ca nevastă.
Ministrul dorește să se despartă de soția sa pentru a fi liber să-și refacă viața. De aceea, o scoa te pe Aspazia din spital, iar ea, obișnuită deja să trăiască des părțită de soț, consimte să divorțeze.
Pentru a-și consolida situația în partid, care ar putea fi afectată de acest divorț, Matei Dumbărău hotărăște să înființeze un ziar, Oglinda vremii, și, cu ajutorul nepotului său Guță, îl angajează pe poetul Mihai Oprișanu să-i scrie articolele. După ce apar primele numere, ziarul se bucură de un mare succes. Exact în acea perioadă, șeful partidului, Iorgu Bolohan, moare. Tocmai când îi dă indicații lui Mihai Oprișanu cum să sune necrologul, Matei Dumbărău își pierde glasul. Guță cheamă imediat un medic, iar acesta spune că ar putea fi vorba de un sifilis sau, poate, doar de o răceală. Până la urmă se confirmă că este sifilis, iar amanta lui nu înțelege de unde l-a căpătat, întrucât ea, deși a fost bolnavă cu ani în urmă, s-a vindecat în urma unui tratament. În timp ce amanta îl îngrijește și speră că el, după ce va divorța, se va căsători cu ea sau măcar o va chema să trăiască împreună în somptuosul palat Mascuris, Matei Dumbărău își vede periclitată cariera politică din cauza pierderii vocii. Nu se mai ia în considerare alegerea lui ca șef al partidului, dar el se mulțumește să rămână în continuare ministru. La înmormântare, discursul dedicat fostului șef al partidului, scris de Mihai Oprișanu, nu poate fi rostit de Matei Dumbărău și este citit de nepotul său, Guță, ministrul dând din cap și mișcându-și și buzele ca și cum ar vorbi.
A doua zi, printr-un noroc, este ales la conducerea partidului prietenul său Agianidis. Drept urmare, postul de ministru îi va fi asigurat în continuare.