Am citit: Un roman politic

(Liviu Rebreanu, Gorila, 1938)

Romanele lui Liviu Rebreanu, studiate în școală și comentate ritualic de critica literară, n-au ieșit niciodată din raza atenției publicului. Cu o excepție: romanul Gorila, ocultat de regimul comunist, întrucât cuprinde o imagine a efervescentei vieți politice pre-comuniste și, mai ales, pentru că se referă – fie și dezaprobator – la mișcarea legionară. Romanul impresionează și captivează prin anvergură și dinamism, prin numărul mare de personaje surprinse în mișcare.

În familia celebrului avocat Constantin Rotaru se sărbătorește logodna fiicei lui, Corina, cu fiul cel mai mic al fostului primar general al Capitalei, tânărul avocat Teofil Drugeanu. Acesta, la cei treizeci de ani ai săi, este conducătorul biroului de avocatură al fostului ministru Belcineanu, care i-a fost profesor la universitate și alături de care face politică foarte activă în Partidul Național. Soția lui Rotaru, Eva, în calitate de amfitrioană, primește oaspeții cu amabilitatea necesară. Soțul e nemulțumit de această căsătorie pentru că nu fusese consultat în prealabil. Tinerii îi aleseseră ca nași pe soții Belcineanu, iar Rotaru îl invidia pe viitorul cumătru, fiindcă fusese ministru, în timp ce el, care se considera superior, era numai deputat. Printre oaspeți se află: generalul Alexandru Cornoiu și soția sa Emilia; marele bancher și industriaș ardelean Octavian Utalea cu domnișoara Clarisa Babila, fiica foarte frumoasă a bancherului evreu Leopold Goldstein; bătrânul Anton Drugeanu și soția sa Paulina, părinții mirelui, cu fiica Gafina, prietenă cu sora mai mică a miresei, Angelica; familia Iancu Grigorescu, el – proprietar de câmpuri petrolifere, iar ea – descendentă din familii cu hrisoave de la Petru Rareș; secretarii lui Rotaru, printre care Toma Pahonțu, de treizeci și trei de ani, ziarist cunoscut, veșnic protestatar, erou din războiul mondial, cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul“. După venirea preotului, sosesc cu oarecare întârziere și nașii, soții Belcineanu; soția fostului ministru, Cristiana, deși e fiica unui funcționăraș, Tomșa, cucerește prin frumusețe și distincție. Împreună cu ei, vine Iuliana Teleman, doamnă de onoare, prietenă cu domnul Belcineanu. Deși nu-i dă nicio atenție, Cristiana îl cucerește din primul moment pe Toma Pahonțu făcându-l să uite pentru un moment de soția sa, frumoasa Virginia, și de cei doi copii ai lor.

Toma Pahonțu intenționează să discute ceva cu Rotaru, dar acesta îi stabilește o întâlnire pentru a doua zi. Secretarul nu renunță și îl sfătuiește pe Rotaru să lase partidul în care activează de douăzeci de ani și care nu l-a făcut decât deputat, pentru a trece la radicali, partid din opoziție condus de doctorul Ionescu. Argumentul lui este că în curând guvernul va cădea și va veni la putere partidul radical, care l-ar face ministru. Stăruie să-l convingă cu gândul că așa va putea promova și el în politică. Toma Pahonțu este fiul lui Vasile Popescu din satul Uda-Argeș. Tatăl său și-a pierdut un picior în război și, deși harnic, a rămas sărac. Fiul a încercat de toate, de aceea i-au pus porecla Pahonțu. La douăzeci de ani, tânăr bacalaureat, a venit să cucerească Bucureștiul, reușind să obțină licența în Drept și în Litere. A participat la război, ajungând locotenent și cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul“. După demobilizare, a fost numit ajutor de judecător la Alba Iulia unde a cunoscut-o pe actuala soție Virginia, fiica unui notar pensionar, Toma Stoica. A părăsit magistratura și a venit la București. Aici și-a luat doctoratul cu teza Crima politică, s-a împrietenit cu Rotaru pe care îl cunoștea de când era student, cu familia profesorului Traian Cumpănașu și cu Titu Herdelea, ziarist la „Universul“ și soția sa Niculina. Mai are un prieten, Barbu Dolinescu, fiu de aristocrat cu care a făcut războiul. Constantin Rotaru trece la democrați, așa cum l-a sfătuit Pahonțu, care i-a și făcut multă publicitate. Apoi, după cum se prevăzuse, guvernul cade și vine doctorul Ionescu la putere, care îl face pe Rotaru subsecretar de stat, ministru fără portofoliu. La prima remaniere, subsecretarul de stat devine ministru titular la Justiție, iar Toma Pahonțu, sprijinit de Rotaru, ajunge deputat. De asemenea, proaspătul ministru îl ajută pe Pahonțu să înființeze un ziar independent, „România“. Iar la ziar îl aduce ca ajutor pe Titu Herdelea.

În scurt timp guvernul radical cade și el și revine la putere Partidul Național, iar Belcineanu ajunge ministru de Interne. Dolinescu organizează o mișcare extremistă, Frățiile de Cruce, care se pronunță împotriva evreilor și a politicienilor, iar Pahonțu, deși independent, sprijină mișcarea văzând că ea promovează multe din ideile sale. La el dorința de putere este asociată cu dragostea pentru doamna Belcineanu, de care reușește să se apropie, constatând că atracția este reciprocă. Organizându-se alegeri parțiale în județul Făgăraș, la solicitarea iubitei sale, doamna Belcineanu, Pahonțu încetează să-l mai sprijine pe Dolinescu, ceea ce îi aduce un mare avantaj candidatului guvernului, care e chiar ministrul de Interne Belcineanu. Acesta, ajuns în relații proaste cu soția, o asigură că e de acord să divorțeze dacă îl determină pe Pahonțu – despre care știa că o iubește – să sprijine guvernul. Manevra reușește. În urma acestei răsturnări de situație, guvernul câștigă alegerile. Un student, Ion, aflând că Pahonțu a trădat mișcarea pentru o femeie, îl urmărește și, când acesta iese din casă, îl asasinează. Trage în el, de aproape, trei gloanțe de revolver, după care, mărturisindu-i logodnicei sale Cintia, fiica lui Cumpănașu, ce a făcut, se duce și se predă la poliție.

Asasinarea lui Toma Pahonțu face mare vâlvă și datorită faptului că el adusese servicii guvernului. Lupta sa împotriva unei mișcări teroriste este considerată eroică. Pahonțu era în proces de divorț, nedefinitivat, însă. Asasinatul are loc chiar în ziua când iubita sa Cristiana îl anunță că va fi și ea liberă, întrucât Belcineanu fusese de acord să divorțeze. La înmormântare, la care participă foarte multă lume, este omagiată activitatea celui dispărut. Întrucât membrii organizației frăției încearcă să întineze memoria lui Pahonțu difuzând știrea că acesta s-a vândut guvernului pentru bani, doamna Belcineanu intervine la scenă deschisă: face o declarație care apare în ziarul „România“, explicând că acesta s-a sacrificat de fapt de dragul ei, ca să o ajute să fie liberă. Același lucru îl spune și la proces, astfel încât Rotaru, care era avocatul părții civile, află și el povestea lui Pahonțu.

Romanul se încheie brusc, cu terminarea dezbaterilor și retragerea juraților pentru deliberare. Remarcăm încă o dată instinctul artistic al lui Rebreanu, care știe ca nimeni altul să construiască un roman, dar și să-i găsească un final.