Am citit: Romanul unei stări de spirit

Romanul Adolescenții din Brașov (la prima apariție, din 1936, titlul era Adolescenții de la Brașov) reprezintă cartea de debut a lui Pericle Martinescu (1911-2005), poet, prozator și publicist longeviv, harnic și punctual (îmi aduc aminte că, dacă promitea un articol pentru România literară, niciodată nu întârzia cu trimiterea lui). În prima lui carte avea un stil zvăpăiat, departe de acela tacticos pe care îl va avea la bătrânețe. Meritul principal al romanului constă în faptul că înregistrează o stare de spirit și nu întâmplări importante numai pentru cel care le-a trăit. Este de fapt un roman despre adolescență, scris în timp real, dar cu un anumit grad de esențializare, care îl face inteligibil de oricine.

Horia Baldovin, elev în clasa a VII-a a liceului „Andrei Șaguna“ din Brașov, închiriază, în toamna ultimului an de școală, o cameră mobilată împreună cu Sergiu, un coleg al său, la madam Herstack. În afară de ei, mai stau în gazdă încă zece elevi. Sunt în total cinci români, patru unguri și trei nemți, care se simt oarecum bine împreună, având o limbă comună: vârsta.

În afară de Sergiu, Horia mai este prieten cu câțiva colegi: Anghel, David Murnu, Oliver Pullman. David Murnu iubește o fată, Laura, elevă în clasa a șasea de liceu, iar Oliver Pullman are și el o iubită – Ketti. Grupul se angajează adeseori în discuții pasionate despre orice, mai ales despre dragoste.

Într-o zi Horia întâlnește pe stradă o fată, elevă de liceu și ea, care i-atrage privirea. Se îndrăgostește de ea instantaneu și n-o mai poate uita. O mai întâlnește de multe ori, dar din timiditate nu reușește să ajungă să o cunoască și nici nu vrea să o facă prin intermediul cuiva.

Odată, însoțindu-l pe Dan, cum îi spune prietenului său David Murnu, la Laura, vede că aceasta tocmai se desparte la poartă de fata care-l obseda pe el. Află cu această ocazie că o cheamă Mina și că este elevă în clasa a șasea.

După alte ezitări, într-o zi o oprește pe stradă, i se prezintă și schimbă câteva cuvinte cu ea. La o nouă întâlnire reușește să-i spună că o iubește și află de la ea că nici el nu-i este indiferent.

În lunile care urmează se plimbă de mai multe ori cu noua lui prietenă. La o oră de religie se contrazice cu preotul, contestând existența lui Dumnezeu, și drept urmare este eliminat din școală pentru o perioadă de cincisprezece zile, începând cu 13 martie 1931. Pedeapsa nu-l supără prea tare. Într-un fel chiar se bucură că va fi două săptămâni liber. Și cum în ziua de 12 martie împlinește nouăsprezece ani, sărbătorește evenimentul împreună cu prietenii lui apropiați la un restaurant. Acolo, în euforia petrecerii și a tinereții, stabilesc că vor scoate o revistă „Noul Demiurg“, pentru a face cunoscute publicului opiniile noii generații.

Dacă dragostea dintre Horia și și Mina rămâne platonică, Horia cunoaște prin Sergiu o unguroaică, Ida, cu care își completează experiența erotică. Dar aceasta nu-l face să o iubească mai puțin pe Mina.

Vine luna mai, se apropie sfârșitul anului școlar. Horia participă împreună cu Mina la o serbare tradițională, organizată de liceul lui. Cu această ocazie o strânge în brațe și o sărută cu multă patimă în repetate rânduri.

A doua zi după această serbare, Dan este găsit, în camera lui, mort. Sinucigașul a lăsat o scrisoare părinților, alta colegilor și alta lui Horia, prin care apreciază trecerea lui în neființă ca pe o mare victorie. Această moarte îl zguduie pe Horia. În plus, după tragicul eveniment, primește de la Mina o scrisoare de despărțire: ea îi spune că nu mai poate să-l iubească, cerându-i ca povestea lor de dragoste să rămână o amintire plăcută.

Scrisoarea îl aduce într-o stare de disperare pe Horia. Nu se mai poate prezenta la toate examenele, pentru a susține ulterior bacalaureatul. Îi trimite Minei un sonet ca amintire de la el.

Toamna, parcă renăscut, trece cu bine examenele restante, apoi ia și bacalaureatul. În cele din urmă, părăsește orașul Brașov pentru totdeauna, fără să-și mai vadă iubita. Începe să creadă că ea nici nu a existat cu adevărat.