Am citit: Medelenizare

Trilogia La Medeleni, publicată de Ionel Teodoreanu în 1925-1927, a sedus rapid publicul din România. Ceea ce părea de prost-gust în ampla scriere – sentimentalismul, dulcegăriile, excesul de metafore – nu i-a descurajat pe cititori. G. Călinescu însuși s-a mobilizat pentru a opri valul de simpatie, poreclindu-l pe autor „Metaforel“ și inventând verbul peiorativ „a medeleniza“. Dar a fost în zadar. Acum, judecând retrospectiv, ne putem da seama că publicul nu s-a înșelat. Sentimentalismul trilogiei este autentic, nu convențional, dulcegăriile au grație, metaforele folosite în exces sunt inspirate și uneori regreți că șirul lor nu continuă. Se simte ascendența ilustră a autorului (o familie de intelectuali de elită din Iași).

Așa s-a creat o adevărată modă a reconstituirii unei copilării fericite petrecute fără griji, într-un mediu de oameni bogați, păstrătorii unui stil de viață patriarhal. Acestei mode i s-a raliat în cele din urmă și soția lui Ionel Teodoreanu, Ștefana Velisar-Teodoreanu, în mod special prin romanul Acasă, publicat în 1947.

Iată și subiectul:

Pica, o fetiță în vârstă de doisprezece ani (i se zice și Pia), se întoarce acasă de la țară unde și-a petrecut vacanța de vară, împreună cu unchiul ei Lascăr Bălteanu, arnăutul Gello, servitoarea Fira și câinele Bîrnă, fiind așteptați în Gara de Nord din București de feciorul Nae. Această adevărată suită dă de la început o sugestie de viață de răsfăț, într-o familie numeroasă și cu slujitori care fac parte și ei din familie.

Fetița, văzându-l pe peron pe Nae, considerat de ea un nesuferit, se bucură totuși pentru că îi amintește de viața din București și, în special, de bunica sa, Mămuca, pe care a iubit-o mult și care s-a stins din viață de puțină vreme. Tatăl ei, Matei, lucrează în diplomație și se află într-o țară din Orient, iar mătușa ei, tanti Tilda, soția lui moș Lascăr, care se ocupă de creșterea ei, urmează să vină de la Viena unde e plecată pentru un tratament medical.

În casa Mămucăi, casa în care se adună din când în când, mai ales iarna, toți membrii familiei, sunt întâmpinați de moș Alecu Cosma, fratele tatălui ei, și de soția acestuia, tanti Olga, împreună cu cei doi băieți, verișorii ei, Nonel, zis Nel, mai mic decât ea cu un an și Andrei, zis Andi, mai mic decât ea cu o lună. Cei doi băieți, care își zic Nelandii, se bucură de sosirea ei − chiar din primele zile devin frați de cruce, crestându-și fiecare brațul cu un stilet împrumutat de la Gello. Crestătura are formă de cruce; amestecându-și sângele, cei trei se botează Picnelandii.

Vin apoi moș Titus și ulterior soția lui, tanti Gina. Mai târziu sosesc tanti Cuca și moș Radu împreună cu fiica lor Milica, verișoară cu Pia. În scurt timp își face apariția tanti Tilda, de la Viena. De Crăciun, vine și tatăl fetiței, Matei.

Casa, situată în centrul Capitalei, este încăpătoare, cu parter și etaj, astfel încât îi poate adăposti pe toți membrii familiei, având în jurul ei o curte mare și o grădină unde cei trei copii preadolescenți se pot juca nestingheriți. Câteodată o mai antrenează în jocul lor și pe Ghița, o fetiță de vârsta lor, fiica bucătăresei Marița.

Pe arnăutul Gello, Matei îl avusese în serviciu când lucrase într-o misiune dificilă în Orient. Conform legilor de acolo, un cavas nu-și părăsește stăpânul decât dacă acesta moare. De același devotament a dat dovadă și Gello. Matei s-a văzut obligat moral să îl aducă în țară. Gello îi era credincios și, în lipsa lui, avea grijă de fiica acestuia, Pica, pe care o păzea și o servea fără șovăire.

Copiii se joacă, pun la cale fel de fel de farse, merg și la școală. La un moment dat se declanșează o epidemie de vărsat. Prima se îmbolnăvește Ghița, apoi se contaminează și Nonel, cel care o sărutase pe Ghița în speranța că va scăpa de școală. În timpul bolii lui Nonel, în București are loc un mare eveniment: zboară Blériot. Pia și Andi pleacă de acasă pe furiș, împreună cu Gello și văd minunea despre care îi vor povesti mai târziu lui Nonel.

Pia se îmbolnăvește la un moment dat de difterie și este îngrijită de tanti Tilda, care o și salvează de la moarte într-o noapte când, din cauza bolii, face o criză.

După aceea cade bolnavă tanti Tilda; cu toate îngrijirile medicului casei, dr. Zancu, căruia i se spune Sisi, bun prieten cu Matei, ea se duce după Mămuca, lăsând-o pe Pia nemângâiată.

Un alt eveniment trăit de copii este apariția cometei Halley, în anul 1900.

Tatăl Piei pleacă din nou în străinătate și toți cei trei copii se duc cu tanti Olga la moșia Câmpurile, undeva, în sudul Moldovei, la câteva ore de mers cu trăsura din gara Mărășești. Aici copiii petrec o vacanță minunată, călărind caii pe care îi prind păscând pe câmp și făcând excursii în pădure. Îi cunosc pe preotul din sat, Ilie, și pe preoteasa Ilinca, participând la petrecerea de Sfântul Ilie. Alți membri ai familiei nu mai vin la această moșie izolată, condusă de administratorul Frățilă.

Moș Lascăr, ca să uite de moartea Tildei, pleacă într-o călătorie în jurul lumii. Moș Alecu rămâne în București. Între timp se îmbolnăvește și Andi; se face bine cu mare greutate fiind lipsit de asistență medicală. Toată vara este secetoasă, apoi vin, în sfârșit, ploi torențiale; câinele Bârna, alergând după o gâscă, dispare în apa învolburată a râului Soșita.

Când vine toamna, copiii se înapoiază la București; tanti Olga pleacă cu Nonel și Andi la Brașov, unde urmează să-și petreacă iarna.

Revine acasă Matei, tatăl Piei, și petrec un timp împreună. Matei reușește să procure bilete ca să o ducă pe Pia la un spectacol de teatru franțuzesc, Chantecler. Pe cocoșul Chantecler, personajul lui Edmond Rostand, fata îl îndrăgește din prima clipă.

Tatăl ei este nevoit să vândă casa. Pia, fiind acum o fetiță mare, de 13 ani, trebuie să meargă la internat la o școală de fete (la vârsta ei nu ar mai fi potrivit să crească în societatea băieților). Astfel Pia avea să nu-i mai vadă pe Nonel și Andi un timp mai îndelungat, urmând să se despartă și de felul ei de viață anterior. De fapt, se desparte de copilărie.