18 august 2014
Martin Maiden, englez foarte englez, profesor la Oxford, știe româna mai bine decât mulți români. Specialitatea lui sunt limbile romanice. Romanist celebru, invitat la cele mai importante congrese de romanistică din lume, și membru al Academiei Engleze, este de o modestie cuceritoare. Când i s-a decernat titlul de doctor honoris causa al Universității din București, a explicat asistenței că nu e deloc avantajos să ai ca limbă maternă o limbă de largă circulație, pentru că nu simți nevoia să mai înveți alta. Și este păcat să nu ai mai multe experiențe lingvistice, întrucât fiecare limbă reprezintă o creație colectivă (limba română fiind una dintre cele mai frumoase).
Martin Maiden a venit împreună cu fermecătoarea lui soție, Liliana, originară din România, și cu fiica lor, Silvia (inteligentă, nonconformistă, în prezent cercetătoare în biomedicină la celebrul spital St Thomas din Londra). Mai făceau parte din micul grup prietenul lui Martin Maiden. J.C. Smith, „lingvist și el, o mare figură în studiile lingvistice de franceză de la Oxford“ (sunt cuvintele Lilianei) și Anna Bramble, prietenă din copilărie a Silviei.
În fotografia cu șase personaje pot fi văzuți (de la stânga la dreapta) Martin Maiden, eu, Anna Bramble, cu un pui de pisică în brațe, Domnița, Silvia și J.C. Smith. Lipsește …Liliana. De ce? Pentru că ea ne fotografià. Ca să nu lipsească din rubrica mea am folosit o poză a ei făcută în altă parte.
Puiul de pisică pe care îl ține în brațe Anna Bramble are istoria lui. În timp ce ne aflam în foișor, a apărut nu se știe de unde și s-a fixat decis pe ceafa lui J.C. Smith, de unde l-am desprins cu mare greutate, pentru că avea gheruțele de la lăbuțele din spate înfipte în gulerul cămășii profesorului de la Oxford, iar pe cele de la lăbuțele din față – în urechea lui.
Toți au îndrăgit instantaneu fiara miniaturală. S-a organizat și un concurs pentru a i se găsi un nume, bineînțeles într-o limbă romanică.
